În ceea ce mă privește, Sânzienele m-au blagoslovit nu cu un vis, ci cu o amintire, care treptat a ajuns să se amestece cu frânturi de vise și de povești.

S-a întâmplat în urmă cu câțiva ani, la Veseud-Chirpăr, un sat săsesc din județul Sibiu, cu o impunătoare biserică fortificată (evanghelică) și cu multe tufe de soc presărate prin grădini și pe dealurile din apropiere. Am ajuns acolo pe 21 iunie, când dealurile erau împodobite cu flori de tot felul, iar foșnetele, miresmele și culorile chemau din desișuri cohorte de zâne bune, agreste și silvestre (cum sunt denumite Sânzienele în tratatele de etnologie). Mai mult ca sigur că se mai amestecau printre  șirurile de dănțuitoare și câteva dintre cele rele…

Într-una din seri (cea din ajunul sărbătorii Drăgaicei sau Sânzienelor), am plecat de una singură să explorez în tihnă satul și împrejurimile.

Nu după mult, am dat peste una dintre cele mai ciudate priveliști: altă biserică, albă de data asta, mai puțin impunătoare decât fortificata din centru (am aflat de la un localnic că era vorba de biserica ortodoxă), așezată pe un deal și înconjurată de câteva morminte. Nu vă voi povesti nici despre dealul plin de minunății vegetale, nici de grațioasele sânziene sau de somnoroșii crini sălbatici, nici de crucile ce stăteau cam într-o parte, de parcă ar fi încercat să se smulgă din pământ. Lucrul cu adevărat uimitor era poarta. Mai exact prezența unei porți, în absența gardului care urma, probabil, să fie adăugat cine știe când.

Efectul era însă unul hipnotic.

Nu am putut înainta decât trecând pe sub poartă (mă întreb ce-aș fi făcut dacă ar fi fost închisă?). Probabil că m-aș fi întors, deși – așa după cum vă puteți imagina –  era loc berechet în dreapta și în stânga porții. Îndată ce am pășit dincolo, am avut certitudinea că am intrat în Împărăție. Avusesem șansa să mă aflu în locul magic la momentul potrivit! Din acel moment am știut că voi putea reveni, într-un fel sau altul, în acel loc minunat, unde puteam regăsi tot ce se pierde și-mi puteam aminti tot ce uitasem. Deși au trecut aproape trei ani de atunci (era prin  2019, înainte de lockdown), trec adesea  prin poarta "țintirimului" de pe deal. În vis, în scris -  totuna.