OPTm
nr.crt.

Când citești despre ea, dragostea doare mai puțin

Iubirea mișcă Soarele și celelalte stele, scria Dante Alighieri în urmă cu vreo șapte secole. În același timp, dragostea mișcă plăcile tectonice ale sufletului. Când, unde și în ce fel se produce acest cutremur emoțional, nimeni nu poate ști cu exactitate. Nu cred că există om pe pământ să nu-și fi pus măcar o dată în viață această întrebare, de la Sfântul Pavel până la Bebe sexologul.

Iată-ne în anul de grație 2022, când o pleiadă de scriitori români contemporani, bărbați și femei din generații diferite, se încumetă să dea un răspuns. Sau, mai bine zis, să amelioreze incertitudinea, fiindcă nu cred că menirea literaturii este de a da răspunsuri. Despre Dragostea când te doare este vorba, carte colectivă de proză scurtă, proaspăt lansată la Editura Litera.

Un titlu ingenios ales, întrucât durerea este filonul care străbate fiecare proză scurtă din acest volum, aproape ca un laitmotiv și, la fel ca în viață, se împarte în două categorii: durere fizică (boală, accident, abuzuri fizice) și durere sufletească (absență, moarte, neputința de a ierta ființa cândva iubită). Așadar, cine e în căutare de finaluri de basm precum el și ea s-au luat de mână și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți riscă să fie dezamăgit de la bun început.

Întâlnim povestiri care rememorează în cheie ludică și/sau tragicomică primii fiori ai erotismului la vârsta adolescenței, povestiri care tratează dragostea în registru fantastic (cu motive gotice și mitologice inteligent inserate) și, nu în ultimul rând, povestiri antiromantice prin excelență, unde atracția animalică, pur carnală, canibalizează orice sentiment înălțător al dragostei care ar putea însoți plăcerea actului sexual (probabil un semnal de alarmă la adresa superficialității vremurilor pe care le trăim). Cu alte cuvinte, povestiri diverse pentru gusturi diverse.

Apropo de gusturi, voi încerca, în cele ce urmează, să întocmesc un clasament subiectiv al povestirilor care m-au impresionat și datorită cărora volumul acesta merită, cred, să ocupe un loc de cinste în bibliotecile voastre. Într-o ordine aleatorie, prozele mele preferate sunt:

Liviu G. Stan – Crăpătura. În general, mă feresc de superlative, dar simt că Liviu G. Stan are ceva aparte, în special printre prozatorii din generația lui. A confirmat recent prin câștigarea Premiului Ficțiunea pentru cel mai creativ scriitor al anului. Și, dacă îl va ține puterea condeiului său, va confirma în continuare. Crăpătura este o povestire despre inițiere erotică și maturizare spusă din perspectiva unui puștan de cartier. Râzi cu lacrimi pe tot parcursul ei și, la final, verși o lacrimă amară (nu dezvălui mai multe ca să nu vă stric surpriza). Sunt puțini creatorii care mă fac să râd și să plâng fără să-și încordeze mușchii. Charlie Chaplin e primul care îmi vine în minte. Amos Oz cu a sa Poveste despre dragoste și întuneric ar fi al doilea. Să spunem, așadar, că Liviu G. Stan se află într-o companie selectă.

Laura Sorin – Lună nebună. Nu mai citisem nimic de la această autoare, de aici și lipsa oricăror așteptări, care s-a dovedit, în cele din urmă, o surpriză încântătoare. Am fost înșurubat de-a dreptul în confesiunea unei femei-lup (o reinterpretare proaspătă și revigorantă a vechiului mit al vârcolacului) către luna distantă și indiferentă la zbaterile sufletești ale creaturilor de pe pământ, fie ele și ale nopții – născute din întuneric, dar care tânjesc după lumină. Cu o frază curgătoare și poetică, Lună nebună se citește pe nerăsuflate, în ciuda faptului că este cea mai lungă povestire din acest volum. 

În siajul povestirilor de dragoste cu aplecări spre fantasticul de tip gotic vine și Allex Trușcă cu Totul, așa cum am stabilit. El brodează aici pe motivul miresei moarte, aducând tema în actualitate, fără a schimba neapărat paradigma. Ceea ce atrage însă la povestirea lui sunt firescul și simplitatea scriiturii, dublate de un umor negru propice contextului. Allex Trușcă știe să te prindă în mrejele poveștii, fără să umble cu sorcova figurilor de stil, dar, în același timp, luând distanță și de minimalismul specific contemporan care pentru mine a devenit redundant și steril.

Doina Ruști – Rondel. O povestire despre pudoare și impudoare la vârsta adolescenței. Un joc al contrastelor între sensibilitatea feminină și insuportabila ușurătate a ființei masculine. Ceea ce fascinează la Doina Ruști este senzualitatea scriiturii (pe care am regăsit-o și în Manuscrisul fanariot, reeditat de curând la Litera în colecția CPT). Are un fel sinestezic de a povesti; îți angrenează toate simțurile în procesul lecturii, astfel încât te simți ca și cum ai fi transportat prin intermediul tehnologiei Virtual Reality lângă patul unde Rangă și Iozefina își explorează cu stângăcie sexualitatea pe fundalul rozelor ce mor.

Dorian Dron – Mesajul. Probabil povestirea care evidențiază cel mai bine titlul antologiei. Aici durerea se răsfrânge fizic asupra Andei, personajul feminin central, din partea unui sistem de guvernare totalitar, întrucât Dorian Dron construiește, pornind de la recenta pandemie de COVID-19, o societate distopică realmente terifiantă prin potențiala ei actualitate. Dragostea și libertatea. În absența libertății poate exista dragoste? Dacă da, nu cumva e constrânsă de rigorile sistemului opresiv în care ea se înfiripă? Sunt întrebări pe care autorul le ridică suficient de abil în doar câteva pagini încât să pună orice cititor avizat pe gânduri.

Acestea fiind zise, Dragostea când te doare este o antologie de proză scurtă care m-a „durut”mai tare decât precedentul volum colectiv de proză fantastică apărut la Litera vara trecută. Iar acest lucru nu poate fi decât de bun augur.

Mihai BĂLĂCEANU

Mihai Bălăceanu (n. 1994). A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității din București, programul de Comunicare și Relații Publice. În prezent, lucrează ca redactor la Media Press TV România. A debutat în 2018, în Revista de povestiri, câștigând locul al doilea la un concurs de proză scurtă, jurizat de Veronica D. Niculescu.

Echipa
Arhiva

DIRECȚII în literatura actuală. Liviu G Stan, Ileana Marin, Mihai Ene, Doina Ruști

PRINT 34⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

 

Din 18 iulie, revista va apărea cu numele Ficțiunea OPTm

NOUA LITERATURĂ

Cu această nouă povestire, Daniel Antohe părăsește abordare tradițională, trecând pe teritoriul lui John Kennedy Toole. Descriere luxuriantă, narația detaliului, umor și umbrele postmodernismului.

OPTm

 

FILMELE REVISTEI

Bookfest, 2022

Cartea săptămânii

LITERA, 2022

Recomandată de Dan Vidrașcu

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

 

Dan Vidrascu, la Ziarul Financiar. Interviu.

Vremea, 2022

 

LITERA, 2022

Întâlnire cu cititorii pe 28 iulie

Copyright © fictiunea.ro