Aparent, fără legătură, astăzi m-am gândit la Hermes, dar în esență, luna august îmi aduce întotdeauna vești de la zeul mesager și patron al hermeneuticii.

Printre intelectuali, cred că Hermes a fost cel mai răsfățat zeu al patrimoniului grec. Chiar și în perioada clasică a avut rol însemnat, după ce Platon l-a psihanalizat pornind de la rolul lui de însoțitor al morților, ajungând apoi la atributele de zeu al negustorimii ori de ființă amăgitoare și labirintică și chiar mai mult (Cratylos).

Dar ascensiunea lui începe în epoca elenistică. În mod convențional, perioada de după cucerirea Greciei de către Alexandru cel Mare (331 î. H.) și până pe la începutul erei creștine este numită elenistică, deoarece influența civilizației grecești se extinde într-o zonă largă, între India și Egipt. După cuceririle lui Alexandru Machedonul, se întemeiază state de tip grecesc (state elenistice), între care știți, a strălucit Alexandria, cu biblioteca ei vestită (peste 400 000 de volume), dar și Naucratis, Antiohia, Pergam, Pella, Tarsos, Atena, Massalia (Marsilia). Gândirea enciclopedică a lui Aristotel și, mai ales, gustul său pentru științe se vor răsfrânge asupra veacului al III-lea î. H., așa încât perioada elenistică debutează printr-un vădit efort de sinteză științifică, fixat cu precădere în interpretări astrologice, izvorâte din religiile Orientului (Mesopotamiei, în special), dar și din gândirea egipteană, coroborate cu învățătura aristotelică. Acum începe redactarea unor texte ce conțin referiri la astrologie, magie, alchimie, cunoscute sub numele de Corpus Hermeticum. Este vorba despre scrieri influențate de idei iudaice și egiptene, dar și de scrierile lui Platon.

Dintre textele hermetice, Liber Hermetis datează cu siguranță din sec. al III-lea î. H., fiind o carte de astrologie, în care ți se explică modul de a pătrunde în misterele naturii prin inițieri și practici magice. Formule, rugăciuni și ritualuri secrete, scrise în manieră populară, fac obiectul textelor hermetice, care au fost apoi preluate de către Plinius în Istoria Naturală, aflându-se, însă, și la baza hermetismului savant.

Textele din Corpus Hermeticum sunt puse pe seama lui Hermes Trismegistul (preaînvățatul), personaj legendar, a cărui origine e incertă, ducând în aceeași măsură la un alchimist din epoca elenistică, dar și la zeul misterelor - Hermes - ori la zeul egiptean Thoth, deținător al cunoașterii absolute. În textele din Corpus se spune că Dumnezeu este Unul și Totul. Omul face parte din triada lumii alături de Cosmos și de Dumnezeu, iar rostul său este de a contempla natura pentru a ajunge la divinitate. Într-una din cărțile Corpus-ului, intitulată Poimandres, se spune că omul pământesc s-a născut din împreunarea ființei astrale cu Natura.

Hermetismul presupunea și o serie de ritualuri asemănătoare cu cele religioase sau cu cele de inițiere în diferite mistere (sau misteriile), care se înmulțesc în epoca elenistică. Este vorba despre culte sau societăți secrete grecești, care oficiau inițierile într-o taină sacră, printr-un ritual, cuprinzând gesturi și simboluri semnificative pentru credința transmisă.

În perioada clasică a culturii grecești, funcționa deja moda misterelor (vezi misterele de la Eleusis). Mai târziu, pe măsură ce pătrund zeii orientali în cultura mediteraneană, se înmulțesc și misterele.

Treptele inițierii (care erau șapte, cinci sau trei) presupuneau o pregătire a aspirantului pentru taina finală, care era alegorizată printr-un sacrificiu, printr-un gest simbolic de supunere față de zeu. De pildă, în misteriile cavalerului dac, gradele inițiatice erau figurate de berbec (aries), soldat (miles) și leu (leo), înrudindu-le cu cele mithraice .

Spre deosebire, esența ritualică a hermetismului o constituie învățătura, textul propriu-zis din Corpus Hermeticum și mai ales interpretarea individuală, înțelegerea la care ajungea fiecare discipol. De aici și interesul intelectualilor față de Hermes.

Tezele hermetice vor fi redescoperite în Renaștere, datorită traducerii lui Marsilio Ficino.