Ne-am întâlnit într-o campanie electorală în urmă cu zece ani. În fapt, nici nu mi-era foarte clar ce căutam acolo. Eram singur și m-am băgat mai mult din curiozitate. Conta ideea că, poate, cunosc pe cineva. Era un mix de implicare civică și socializare. Alții merg la dansuri latino sau la cenacluri literare. Ori stau și frunzăresc înfrigurați tot soiul de site-uri de matrimoniale, populate acum de aplicații de inteligență artificială, fără o persoană reală în spate. Aveam atunci un blog renumit în oraș. Începusem de la câteva idei mai sărite de pe fix aruncate în spațiul virtual și ajunsesem să fiu citat și-n presa națională. O nebunie totală, scriam cu pseudonim. Acel timp era un tăvălug, un carusel și m-a prins într-un mod pe care nici n-am mai încercat să mi-l explic.

Dar ea... Ea rupea privirile tuturor. Atunci când a intrat în barul din care a început povestea acelei campanii electorale, toți ochii erau ațintiți asupra ei. Cămășuța mov, vaporoasă, fustița scurtă și mulată pe trup, felul în care lingea câteva granule de zahăr de pe marginea paharului de limonadă, apoi poveștile despre cum l-a cunoscut pe individul al cărui partid a trebuit, practic, să-l preluăm cu forța... Privirea hotărâtă, formele generoase, sprâncenele alungite, părul lung, despletit, lăsat liber pe spate. Și decolteul, da, decolteul... Era încă vară, berile curgeau la halbe de-un litru. Am ezitat să dau un răspuns clar celor de la partid până am cunoscut-o. De abia atunci mi-a fost clar și m-am băgat în toată nebunia care s-a încheiat undeva prin noiembrie.

Văzusem din prima seară pe Facebook că n-are pe nimeni și am zis să încerc. Partidul în care intrasem aparținea, în fapt, altcuiva. Era o preluare, avea deja câteva filiale în țară. O situație jenantă, cel puțin pe plan local. Omul care o conducea aici era un aventurier, un măscărici, dat mai târziu în judecată pentru trafic de persoane, dar pe atunci foarte plin de sine, că avea în birou un tablou cât tot peretele cu el îmbrăcat în cavaler teuton. Recita pe bandă rulantă din clasicii naționalismului românesc și se lăuda cu studii militare în Ucraina, dar nu-i găsea nimeni diploma. Filiala centrală fusese preluată de grupul civic din care făceam și eu parte și urma ca peste tot să fie puși oamenii noștri la butoane. În oraș exista deja filiala condusă de marele cavaler. Avea și susținere la centru, de la cei din garda veche. Unde să ieși cu el în public? Individul trebuia ținut în cușca lui, ne tăiam craca de sub picioare dacă ne afișam cu el.

(din romanul a.normal, aflat sub tipar, la ed Litera, BPC)