Decernarea premiului Nobel pentru literatură este, și a fost dintotdeauna, un prilej de discuții aprinse pentru toți marii susținători ai "literaturii bune". An de an se remarcă personalități care își apără autorii preferați, dovedind cunoștințe inegalabile în ceea ce înseamnă literatură universală, stârnind pe rețelele de socializare, bineînțeles, un val puternic de reacții jignitoare, sub diferite pretexte ce par mai mult sau mai puțin obiective, la adresa câștigătorului. Anul 2022 nu face excepție, mai ales când laureatul este... o femeie, care mai e și blondă pe deasupra (sic!).

Academia Suedeză a anunțat acum câteva zile laureatul premiului Nobel pentru literatură din 2022, Annie Ernaux, scriitoare octogenară, de origine franceză, cu o activitate literară predominantă în autobiografism; premiul fiind acordat "pentru curajul și acuitatea clinică cu care descoperă rădăcinile, înstrăinările și constrângerile colective ale memoriei personale", conform comunicatului de presă care a împânzit fiecare (cvasi)articol apărut pe rețelele de socializare.

Ceea ce, aparent, ar trebui să se afle în grila de selecție a fiecărui cititor este orientarea politică a scriitorului. Pentru că, pentru cine nu știe deja, "e de stânga, eu nu citesc autori de stânga!" (aviz amatorilor care citesc dintr-o pură naivitate și curiozitate, fără a avea un filtru "de calitate"). Nu este o noutate atitudinea obscurantistă și nici nu ar trebui să ne frapeze astfel de comentarii, indici ale ignoranței filologice. Desigur, astfel de reacții nu vin decât din partea celor care nu au citit nici măcar un fragment din opera sa (aproape invizibilă pe piața de carte românească). Și totuși, această tipologie de "cititor" și urmăritor atent al premiului Nobel este, în ciuda aparențelor ce îl plasează într-o zonă caraghioasă, cel mai periculos partener de dialog. Prejudecățile care se răsfrâng peste opera unui autor rămân înrădăcinate în mintea cititorului care nu citește. Singurele argumente pe care le poate aduce într-o astfel de discuție sunt, de fapt, doar afirmații rizibile și futile, dar pe care le va susține cu îndârjire.

De partea cealaltă a baricadei, de oameni culți, cu un vast bagaj filologic în spate, se află cei care poate au citit, măcar "din politețe", Une femme. Sigur, opera lui Annie Ernaux va fi disponibilă în limba română abia peste câteva săptămâni ori luni, însă, până atunci, avem acces la versiunile traduse în limba engleză ori cele din franceză. Chiar și așa, cu o singură lectură la bord, se pare că putem emite judecăți despre întreaga operă (după unii comentatori de cursă lungă de pe Facebook): "cărțile ei subțirele, numai bune să le citești pe tren când știi deja pe de rost peisajul [...] Din politețe, am citit pentru ocazie romanul Une femme, pe care l-am uitat cu desăvârșire" (cf. Vasile Popovici, pagina personală de Facebook). Chiar dacă, poate, cititorul rămâne cu o oarecare dezamăgire ori cu un sentiment de animozitate (nefondat) față de scriitor, putem aprecia că afirmațiile au, într-o oarecare măsură, un mic-mic sprijin.

Am mai întâlnit în mediul on-line o categorie de inși de-a dreptul ofuscați de alegerea laureatului, din comentariile cărora reiese la suprafață un misoginism infam. Mult mai trist decât atât este faptul că reviste din țară cu o oarecare notorietate preiau astfel de afirmații și le redau ca pe adevărate acte de curaj. Ștefan Both scrie un articol pentru "Adevărul" în care reia portretul dizgrațios, cu accente puternice sexiste, realizat de Vasile Popovici, profesor la Universitatea de Vest din Timișoara: "Nimic special, nimic memorabil. O figură clorotică, de blondă cu ten transparent, cu o față imobilă de om ce se teme să-și descompună masca lipsită de fard, atent construită pentru a fi privită ca o pictură din Renaștere." (întregul comentariu este publicat pe pagina de Facebook personală, fiind vizibil inclusiv celor care nu se numără printre prietenii teoreticianului și criticului literar). În acest punct, orientările politicile, vârsta și celelalte motive aberante de a nu citi un autor devin complet nule și nu pot justifica sub nicio formă astfel de comportamente aberante, toxice și desuete. Comentariul lui Vasile Popovici, preluat de pe pagina personală de Facebook, nu se dovedește a fi decât un misoginism grobian, lipsit de orice urmă de profesionalism aferent poziției sale, o refulare a unor frustrări ascunse bine în spatele unei gândirii raționale și obiective.

Sophie Polansky, una dintre autoarele cu voci puternice atunci când vine vorba despre egalitatea de gen, semnalează câteva dintre problemele majore ale distingerii lui Annie Ernaux, pe care alți scriitori, dar și scriitoare, le-au punctat de la decernare și până acum: este femeie și mai este și feministă, scrie literatură "subțire" (de tren, cum ar spune unii), e blondă, scrie prost (constată cei care nu au citit-o) ș.a.m.d. Lista este suficient de lungă, dar și de mâhnitoare, căci ceea ce enumeră Sophie Polansky se întâmplă chiar și în rândul filologilor avizați.

Ne pregătim de pe acum pentru premiul Nobel pentru literatură din 2023, când, din nou, se va isca un val necontrolat de reacții acide la adresa câștigătorului. Putem spera măcar într-o premiere care să pună preț pe orientarea politică a autorului, pe sexul, vârsta și frumusețea fizică a acestuia, accesibilitatea textului literar și alte puncte pe care experții noștri români le-au invocat în comentariile mai multor postări din mediul on-line. Și mai simplu, zic, ar fi ca Academia Suedeză să ne consulte data viitoare, pentru a fi sigură că ia decizia corectă!