Viața Margaritei Kostenko cunoaște un moment de cotitură după moartea părinților, care lasă în urma lor o poveste cutremurătoare. Descoperirea unei fotografii în care apare și tatăl ei, alături de ceilalți paznici ai lagărului de la Treblinka, lângă o groapă comună plină de trupuri inerte de femei, o face să uite de orice afecțiune pe care i-o purtase și să își dorească să fi avut o altă soartă, în care să nu fi dus mai departe sângele și numele unui criminal de război. Suferința mamei rămase singură o impresionează și o intrigă în egală măsură, date fiind mai ales loialitatea și iubirea sinceră pe care i le purtase bărbatului. La nici 40 de zile distanță, Elena își urmează soțul, lăsând-o pe Rita în fața unui puzzle, a cărui imagine de final tulbură profund lectorul. Dintre lucrurile pe care alege să le păstreze din casa părintească, jurnalul și caietul roșu, subțire, devin mărturia înfiorătoare a unei istorii lipsite de umanitate și de valori morale, ascunsă sub vălul morții și al mizeriei sufletești.

Jurnalul surprinde mărturia lui Alioșka Kostenko, gardian într-un lagăr nazist, pentru care ziua de 14 aprilie 1942 devine prima zi de Infern. Refuzând să omoare deținuții evrei, el este mutat într-un turn de observație, de unde urma să supravegheze de la înălțime convoiul ce înainta grăbit spre moarte. În ciuda ororilor la care este martor, Kostenko își păstrează umanitatea, căutând, mai degrabă, calea credinței și a mântuirii, care pare din ce în ce mai imposibilă. Prins între suferința evreilor nevinovați, victime ale atrocității sălbatice naziste, și între voluptatea crimelor comise de călăii din lagăr, bărbatul trăiește cea mai puternică dramă a vieții, conflictul său de conștiință devenind laitmotivul unei lumi în destrămare, din care vocea lui Dumnezeu a amuțit parcă pentru totdeauna.

La Treblinka o va cunoaște pe cea care îi va deveni soție și, cu ajutorul lui Moroz, evadează din lagărul care, în urma sa, arde ca o torță. Viața de familie nu poate stinge acele amintiri dureroase pentru niciunul dintre soți, Treblinka rămânând în sufletele lor ca urma unui fier înroșit. Paginile scrise de mama sa devin un mesaj dincolo de timp, dar și o declarație de dragoste pentru fiica atât de mult dorită, singurul vis frumos al vieții lor.

Epilogul plasează acțiunea la 80 de ani după acel moment în care umanitatea fusese îngenuncheată de Rău, de animalitate și de întuneric, iar Margarita, acum mama unui băiat, simte că a sosit momentul să ii arate fiului ei ceea ce nu trebuie uitat vreodată. Dincolo de imaginea lumii frumoase ca un Paradis stă chiar amintirea Iadului, cântat cu atâta durere în poemele lui Kalinka.

Lilia Calancea, Sunt oare un călău?, Editura Polirom, Iași, 2022, colecția Ego Proză