E ceva ciudat cu romanul ăsta. Structural, premisa narativă pare pur și simplu o însăilare pentru a ajunge mai repede în miezul romanului (finalul e și el slăbuț), ca și cum ai lăsa cărămida pe accelerație ca să-ți schimbi șlapii cu niște mocasini Gucci. Dar când ajungi în epicentrul lui, narat din perspectiva lui Vadim Baranov, croit după Vladislav Surkov, cel care a forjat putinismul ca filosofie a puterii, ai în mână un eseu magnific despre gândirea magică a Kremlinului. Impecabil scris, chiar și cu excesele hiper-epice ale dialogurilor. Unul dintre cele mai bune portrete ale lui Putin (mai ales din perspectiva singurătății) pe care le-am citit.