Am stat câteva clipe pe gânduri ca să-mi alcătuiesc un clasament, subiectiv și asumat, al celor mai bune cărți citite de mine până acum. Ideea este să încerc să găsesc ceva comun între aceste titluri și să văd dacă, nu cumva, am avea nevoie de variantele "2023" ale întrebărilor ridicate acolo, cu zeci sau sute de ani în urmă. Demers dificil, poate futil, însă mi s-a părut singura modalitate de a găsi subiectele despre care simt că trebuie scris mai mult. Iată deci cele trei titluri: Crimă și pedeapsă, Zorba Grecul, Războiul sfârșitului lumii. Ce au ele în comun? Toate vorbesc despre condiția omului care-și caută un scop, răspunsul lămuritor la chinuitoarea întrebare: Care e menirea noastră aici? Ce e de făcut? Sunt cărți care prezintă crize sufletești, individuale sau societale. Personajele principale caută scăparea, caută Răspunsul, acel unic răspuns care e, de fapt, o himeră, căci trebuie compus de unul singur, ceea face imposibilă certitudinea că soluția găsită pe cont propriu este cea corectă.

Poți fi fericit și vesel pe plan individual atunci când societatea, în ansamblul ei, e bolnavă și suferă? Și dacă da, cum facem asta? Idei, încercări de răspunsuri la aceste întrebări, asta aș vrea să citesc.

Nu am niciodată un plan de lectură bine pus la punct. Lecturile mele sunt, cel mai adesea, rodul întâmplării, fericite sau nu, care îmi aduce înaintea ochilor cărți mai bune și mai proaste. În acest moment, m-am apucat de două cărți: Conversație la Catedrala a lui Mario Vargas Llosa și Jurnalul Politic al Marthei Bibescu. Mario Vargas Llosa îmi place mult, iar perioada interbelică mă pasionează.

Caut să termin al doilea roman, intitulat precedent, în mod provizoriu, "Insule" și denumit astăzi, definitiv, "Gava nebunul". Scriitura e, în cvasitotalitatea ei, isprăvită. Acum corectez, încerc să îmbunătățesc mișcări de penel prea grosiere și să scap de buruienile care, inevitabil, se strecoară prin sămânța bună. Mă bate gândul să mă apuc de un al treilea roman și am început deja să mă documentez serios. Citesc istorie locală, monografii, legende și culegeri de texte despre Mușcelul de altădată, manuale de școală primară de dinainte de război, literatură populară veche (cuvântările părintelui Ilie Cleopa sunt, în această privință, imbatabile). Lectura lor e o plăcere, îmi dezleagă porțile zăvorâte ale satului d'antan, însă odată cu ele vine și spaima: voi reuși oare să scriu despre acea lume plină de vis și de minuni? Cu cât citesc mai mult, cu atât preget mai tare să încep să scriu. E de bine, e de rău? Nu știu.

Când nevoia mă va copleși, o să încep să pun cuvinte pe foaie fără să mă mai gândesc la toate astea.

Sunt o fire retrasă (unii m-ar numi singuratic), așa că, nescos din casă cu forța de prieteni și cunoscuți, sunt foarte mulțumit să continui munca, doctoratul, scrisul, fără a le întrerupe prin activități sociale. A fost însă un eveniment cultural notabil la care am participat înainte de Crăciun, un festival literar în Maramureș, lângă Baia Mare. Evenimentul a fost notabil nu atât prin scriitorii și personalitățile literare și culturale prezente, cât prin discuțiile la care am luat parte. Spilcuiesc doar două: o dezbatere destul de animată despre greșeala de a fi abandonat învățăturile școlii latiniste și despre rolul nefast al lui Titu Maiorescu, ardelean care-și trădează originile culturale și merge în direcția opusă celei cerute de curentul latinist (asta una), și o a doua dezbatere, de data asta mai înfocată și, trebuie să o mărturisesc, trădând pe alocuri un cabotinism provincial, vizând să stabilească dacă o creație literară originală, dar incapabilă valoric de a fi mai mult decât literatură de consum, este mai valoroasă decât o operă de critică literară foarte bine fundamentată, care deschide direcții noi de cercetare, însă nu este, la drept vorbind, decât o carte despre alte cărți, lipsită, deci, de originalitatea pe care unul dintre participanții la dezbatere o consideră fundamentală. M-am mulțumit să fiu un spectator pasiv, ușor amuzat, necunoscându-i nici pe participanții la dezbatere, nici calitatea operelor scrise de aceștia. Mi s-a părut însă, un eveniment demn de discuțiile încinse din localurile frecventate de scriitorii din perioada interbelică, cu meritele, tarele și orgoliile lor. Pentru mine, rod al tranziției post-decembriste, a fost o experiență memorabilă.