Titularizarea a devenit în ultima vreme punctul cheie în a lovi profesorii, dar și cel mai comentat eveniment înainte de începerea concediilor de care toată lumea se bucură, în afară de profesorii suplinitori.

S-au creat o grămadă de stereotipuri în jurul acestui (examen), și, de aceea, multora li se pare banal și oportun să comenteze capacitatea dascălilor, gândindu-se că este atât de ușor, încât un copil de clasele V-VIII poate rezolva un număr foarte mic de cerințe. În societatea de azi, fiecare își poate da cu părerea, nu? Cel mai trist este că mass media lovește în profesori la comandă, că altfel nu ar avea niciun interes să intre în vizorul lor. Voi încerca să creionez câteva categorii de profesori din sistem.

Ăia care se duc prima oară, după licență, să încerce

Această categorie este una dintre cele mai vaste, deoarece, atunci când termină, tânărul absolvent nu țintește să obțină neapărat vreun post, ci vrea doar să-și vadă capacitatea, să vadă cum sunt structurați pașii examenului, să vadă cum este examenul în sine. Din această categorie am făcut parte și eu, însă, mai departe, e vorba despre norocul prostului, sau a lua note la pocneală, chiar dacă ai deschis cartea în săptămâna de dinaintea examenului, din cauză că timpul tău a fost limitat de licență. Nu știu cât valorează aceste note în unele cazuri, pentru că, după licență, în general, materia este proaspătă. Unii continuă cu studiile de master, alții intră direct în sistem și pierd materia de master, din cauza faptului că la școală trebuie să fii 24/24. Din păcate, presa mainstream, încercând să arate cu degetul spre cadrele didactice, nu-și dă seama că acuză proaspeții absolvenți, și uite așa, pun etichete tuturor. Iar lumea va zice: ce dascăli slabi avem... dar după aceea, tot se va găsi un vinovat, și mai cu seamă, facultățile de profil.

Ăia care intră în sistem după ce termină studiile

Altă categorie importantă sunt cei care intră în sistem după terminarea studiilor. Licență+Master în general. Cei care vor să dea la doctorat imediat după finalizare au alte intenții. Aceștia vor fi mai relaxați, oarecum. Dar numai puțin, că nu găsesc posturi titularizabile și mai fac și la 5 școli. Dar totuși au un statut și nu sunt măturători de stradă... Aici găsești și cu 2, 3, 4, 5 sau 6, exact ca în prima categorie, numai să faci ceva cu viața ta. Totuși, la titularizare și definitivat este enorm de mult de învățat, și te bucuri și de un 4:"Haide măi, că ai făcut ceva". Cu toate acestea, lumea, părinții, apropiații zic: "Mmm, a luat 6, cam slăbuț!; A luat 4? Dă-o afară!". Dar când iei tu notă mică nu se mai aplică aceeași regulă. Judecata... buruiană la casa omului... Dar, o dată intrat în sistem, se știe că nu ai să mori de foame și nu ai să rămâi fără serviciu, tot ai să prinzi vreo navetă pe undeva. La oraș nici nu mai e loc și nici dascălii nu mai sunt atât de dornici să predea unor copii lipsiți de orice bun simț.

Ăia care rămân dezamăgiți înainte de a intra din prima

Acești oameni sunt cei care realizează că nu vor să intre în sistem, că ei nu pot face față acestei profesii. Există câteva subcategorii: A. Cei care renunță la modulul psihopedagogic din anii licenței sau care nu și-l mai iau la master; B. Cei care totuși fac acest modul, dar care nu vor să profeseze; C. Oamenii care văd starea sistemului și termină facultatea (și DPPD-ul) cu rezultate foarte bune, însă se orientează spre altceva; D. Cei care totuși văd realitatea, dar rămân în sistem, pentru că au vocație sau pentru că nu vor să facă altceva; E. Cei care se duc în sistemul privat. Aceștia sunt cei mai fericiți într-o oarecare măsură, pentru că nu vor să se facă de râs în fața celorlalți. Dacă stau și mâ gândesc bine, aceasta este categoria cu cei mai buni și inteligenți oameni, pe care țara asta i-a pierdut. Oare câți profesori nu vom fi pierdut noi, alegând să facă altceva, numai să nu fie supuși stresului inutil de care au parte prin tot soiul de hârtii pe care oricum nu se uită nimeni?

Ăia care se tot chinuie și a zecea oară, pentru că au un CES social, ca să nu zic altfel, că de, corectitudinea politică

Eu, la ăștia, le-aș da reject all. Fie că iei succesiv 2 și 3, fie că ai mereu note mari și nu reușești să te titularizezi, din cauza celor cu relații și a pensionarelor care țin posturile blocate, este un semn de la Dumnezeu că tu nu ai ce căuta aici. Handicap social, vorba unei prietene... Este trist să te chinui cu ceva, neștiind să faci altceva. Este și mai trist să vezi cum toate și toți se văd profesori sau domnul/doamna de la x instituție a statului... doar să te vezi că lucrezi la bugetul de stat. Sunt și alte locuri de muncă la fel de convenabile sau mult mai convenabile unde te poți dezvolta din toate punctele de vedere, dar unde poți avea și timp liber.

Ăia care nu au ce căuta absolut deloc, dar stau acolo

Ăștia sunt categoria pe care am cea mai mare ciudă. Chiulangii, jmekerii, toți cei din generală și liceu care nu învățau bine, dar totuși te credeau tocilarul clasei, au ajuns la catedră în locul tău. Toată lumea știe cum. Nu se mai creionează și alte aspecte. Colegii profesori râd și zic: PCR- pile cunoștințe relații. Ce poți să zici mai mult de atât?

Ăia care n-au ce căuta, dar totuși, încearcă

Aceștia sunt oamenii inteligenți, dar fără vocație. Oameni cu câte 2, 3 facultăți, cu olimpiade naționale la palmares, dar și cu o valiză de alegeri greșite în viață. Inteligența lor nativă a dat greș aici, rațiunea nu i-a ajutat. Dar, ce poți să faci? Mai e și categoria care obține anual până în 4 la aceste examene, dar ei au orgoliu de profesori.

Ăia care renunță după câțiva ani de profesie

Aceștia sunt dintre cei mai judecați. "A renunțat! Nu era în stare" sau "A făcut facultatea degeaba, dă-o-n colo". Mulți își dau cu părerea, neștiind de fapt ce este după cortină. Poate ea este mai fericită că a renunțat, nu trebuie să-i porți tu grija. Și-a luat o piatră de pe suflet. Bine ar fi să renunțe cei care sunt pământ de flori. Numai că prostia rezistă în societate.

Ăia care sunt pământ de flori, și, totuși, au note mari

Ori relații sus puse, ori lipsă de vocație. Categoriile se întrepătrund, sunt într-o relație de interdependență. O cifră nu-ți arată adevărata capacitate intelectuală, oricât de greu ar fi un examen. Greșeala este omenească. Este și mai trist când notele se iau prin alte mijloace.

Ăia care sunt titulari bine mersi, luat sau nu pe merit

La această categorie chiar poți să le dorești răul. Bine mersi, fără nicio grijă, doar să moară capra vecinului. Oare câți nu le doresc o moarte subită? Sau să iasă măcar la pensie? Că vreo 10-20-30 de ani tot mai trebuie să stea pe post. Și încă și după pensie. Se mai nimeresc destul de mulți care să strice generații, eu sunt o victimă a limbii engleze, dar ce să facem, trebuie să mergem mai departe și să așteptăm un val de pensionări. Duceți-vă la PIPP, că acolo la cât de multe posturi sunt, se pensionează în fiecare an.

Ăia care n-au niciun fundament și au funcții sus puse

Tot ce ține de ISJ-uri și de funcțiile înalte. N-aș vrea să comentez prea mult, că mi-o iau în freză de la autosuficienți.

Pensionarii

Cei care iau și pensie și salar'. De 2 ori remunerat de stat. Famelie mare, remunerație mică, zicea Pristanda. Oare așa să fie și la ăștia? Dar când ai să ajungi și tu bătrân, cu siguranță nu i-ai da postul unui tânăr, ci te-ar roade invidia că ăla are viața în față și că pe tine te caută moartea pe acasă și te găsește la școală. Așa că mai stai pe post, poate se mai rătăcește moartea prin pădure...

Și lista poate continua. Dacă am omis vreo categorie, vă rog să-mi spuneți. Mă întristează diferitele atitudini, diferitele opinii, care nu pot fi niciodată cele mai apropiate de adevăr, întrucât toate clasele sunt foarte vaste. Aceasta este doar o încercare, lista este mult mai amplă. Și nemulțumirile la fel. Din toate părțile, nu numai ale profesorilor. Nu e plăcut nici să muncești cu patronul în spate, pentru minimum pe economie, dar nici să fii bătaia de joc a altora. Prefer de multe ori să nu mă mai gândesc, că voi fi și eu profesor într-o bună zi, în speranța că poate, Dumnezeu va fi mai milos cu mine. Când te gândești că ai învățat și că poate, ai plătit niște taxe, ți-e greu să dai înapoi. Dar nici să fii presat. Oare cum e mai bine?