Festivalul de Film Românesc de la Seattle, anul acesta la a zecea ediție, a fost cel mai important eveniment al anului. După ce, 3 ani la rând, cel mai mare festival din lume ca număr de filme, Seattle International Film Festival, a încetat să mai aducă filme românești, împreună cu Otilia Baraboi și echipa nonprofitului American Romanian Cultural Society (ARCS), ne-am spus că dacă nu SIFF, atunci RFF (Romanian Film Festival) sau, și mai bine, și SIFF și RFF. Așa se face că ARCS a început să finanțeze unul sau două filme care să fie prezentate la SIFF și a lansat Festivalul de Film Românesc "One Eye Laughing, One Eye Crying" / Un ochi râde, unul plânge. La acel moment, în 2014, Noul Cinema Românesc oferea cel mai apreciat produs artistic al României de la care se aștepta "salvarea lumii" din vraja Hollywood-ului (Danny Leigh, The Gardian, 2007) cu uimirea că după mai mulți ani de succes continuu se dovedise că "Românii nu pot face un film prost. Este, cum ar fi, ilegal în țara lor. Sau, cel puțin, nu este în ADN-ul lor" (Steven Zeitchik, Los Angeles Times, 2010). Filmul românesc lua prin surprindere spectatorul, îl năucea prin simplitatea și directețea asumate să deschidă cutia Pandorei din care ieșeau, rând pe rând, tragicomicul, absurdul, seriozitatea uneori împinsă în ridicol, atitudinea "a face haz de necaz", reziliența dar și chestionarea moștenirii culturale, capacitatea de adaptare, rescrierea miturilor și a istoriei naționale, și reevaluarea practicilor culturale.

An de an, temele festivalului s-au succedat de la Belonging, Stories from Afar, Uncanny Worlds, la Stories off the Wall; apoi la temele pandemiei Resilient Together, Back to Wonderland; urmând entuziasmul temelor postpandemice Homelands și Aniversarea celor 10 ani de festival. Fiecare temă a răspuns unui moment din istoria recentă a filmului românesc sau unui motiv artistic care, mai mult sau mai puțin conștient, aluneca de la o producție la alta dând coerență unui fenomen cultural de dincolo de film. Prezentate într-una din locațiile iconice pentru iubitorii de film din Seattle, SIFF Uptown Cinema, producțiile românești s-au bucurat de receptarea călduroasă a unui public divers atât din punct de vedere etnic, cât și din punct de vedere cultural și generațional. Vechii membri SIFF, dar și studenții de la University of Washington, iar în perioada pandemiei studenții de la University of Pittsburg, University of North Carolina, au format deja un public statornic de la o ediție la alta a festivalului. 10 ediții mai târziu și 80 de invitați speciali care au călătorit la Seattle sau au participat la Q&A-urile online din timpul pandemiei, festivalul de la Seattle a fost cel mai important cultural al anului 2023.

Pentru literatura română contemporană, două traduceri importante au fost intrat în circuitul academic american: traducerea lui Sean Cotter a romanului lui Mircea Cărtărescu Solenoid și traducerea lui James Brown a romanului Doinei Ruști The Perilous Dishes / Mâța Vineri. E oficial: ambele romane se găsesc în bibliotecile marilor universități americane și în programele de literatură a lumii sau literatură globală (cum se mai numesc în anumite centre universitare) sau de literatură (est) europeană.

Cărți în topul meu: Eastbound de Maylis de Kerangal, traducerea în limba engleză de Jessica Morre; Exiled Shadows de Norman Manea, traducere în engleză de Carla Baricz; Figures of Radical Absence: Blanks and Voids in Theory, Literature, and the Arts de Alexandra Irimia.

Depravatul din Gogani de Doina Ruști este personajul memorabil: astăzi ar fi fost creator de modă, în secolul trecut ar fi fost spion, acum două secole... este seducătorul.

Sper ca în 2024, să termin și să public traducerea în limba engleză a Fantomei din Moară de Doina Ruști. Mi-ar plăcea să continui să scriu flash-fiction, pe lângă publicarea a unu-două articole de specialitate...