Cred că nu mi-am dorit niciodată atât de mult să se încheie un an. Știu că nu sunt singura și nici nu îmi fac iluzii că 2021 va fi cu mult mai bun, că ne va scăpa peste noapte de toate relele sau că va aduce libertăți mai mari decât cele îngăduite în prezent de "noua normalitate". Pur și simplu nu mai am răbdare. S-ar zice că, în ceea ce mă privește, nu am învățat nimic din anul ce se încheie. 

Îmi fac, la ceas de bilanț, autocritica, pentru că am ascultat zilele trecute, la un post de televiziune, răspunsurile unor invitați mai mult sau mai puțin faimoși, la o întrebare de felul acesta: "Cum v-a modificat perspectiva anul ce se încheie?". Unii dintre ei au răspuns că pe ei 2020 i-a învățat să aibă multă răbdare, alții că au reușit să scrie și să citească mai cu spor, câțiva că au început să prețuiască mai mult clipa prezentă și că nu se mai grăbesc să croiască planuri "din cuțite și pahară", alții că l-au înjurat la greu, dar acum încearcă să vadă și partea plină a paharului ciobit care a fost 2020… 

În fine, cam toată lumea a avut ceva de învățat anul acesta. Instantaneu m-am gândit că până și eu, care nu reușesc să trag aproape niciodată învățăminte folositoare din nimic, am avut parte în aceste 359 de zile (scriu aceste rânduri chiar în ziua de Crăciun, așadar peste mai puțin de o săptămână 2020 ne va părăsi), de experiențe demne de notat în catastih. Mi se pare că s-au scurs multe decenii din ziua de 5 martie când am luat parte la lansarea revistei OPT motive, în clădirea primitoare de pe Lipscani a librăriei Cărturești Carusel; habar n-aveam pe-atunci că nu voi mai avea parte de lansări face to face pentru cine știe câtă vreme. 

O zi mai târziu, pe 6 martie, am ținut ultimele cursuri față în față. Peste mai puțin de o săptămână, pe 12 martie 2020, Universitatea din București trecea la sistemul de predare exclusiv on line. Tot șirul de schimbări dramatice, șocuri, adaptări din mers, surprize (de obicei neplăcute), ar fi fost în măsură să debusoleze chiar pe cel mai strașnic super-erou. În ceea ce mă privește, cred că au contat enorm și m-au tras efectiv la suprafață, trei lucruri: faptul că am avut mereu în preajmă cărți interesante, feline iubitoare și studenți entuziaști (mai cu seamă energia și curiozitatea intelectuală a celor din urmă au făcut ca platforma Google Meet să semene din ce în ce mai mult cu o sală de curs). De aceea, acum, când mă grăbesc să-i spun adio lui 2020, nu-mi pierd cu totul nădejdea că vor veni și vremuri mai bune. Există o lege a compensației și ea își va face negreșit simțită prezența când va intra în scenă 2021.