Întâlnirea mea cu Dorotheea s-a petrecut într-o zi de februarie, prin Piața Amzei. Mă holbam la vazele cu frezii, ceva mă făcea să vin mai aproape, iar când ajunsesem la o distanță de câteva degete, una dintre florile ălea albe, ca o fustă de balerină, s-a deschis, oftând, și-a ieșit de-acolo Dorotheea, cu o voce de comandant, luându-mă în primire de la primele vorbe: Ce faci, Zenob, mă spionezi ori îți plac freziile? Deși eram foarte fâstâcit, am invitat-o la o cafea, cred că în Waterloo. Îmi aduc aminte că ne-am așezat lângă geam și cine trecea pe-acolo făcea ochii mari. Normal! De câte ori ai ocazia s-o vezi pe Dorotheea cu un zenob! Apoi mi-a cerut să-i fac rost de un parfum pentru zâne, pe care mi l-a plătit cu un bănuț de argint. Și-acum îl mai port într-un buzunar, ca să-mi aducă noroc. Tot ea m-a învățat să fumez.

1. Ce piesă vestimentară a avut însemnătate mare pentru tine - o consideri norocoasă sau magică, se leagă de o întâmplare decisivă…? Ce parfum ți-a adus noroc?

Când mă pregăteam să dau examen la UNATC am rugat o actriță să mă asculte la repertoriu și să își dea cu părerea. Nu eram prietene și totuși a acceptat. Îmi amintesc că stăteam în curte la ai mei acasă. I-am zis ce credeam eu că-i mai semnificativ din ce pregătisem și după ce m-a ascultat mi-a zis că-i bine. Atât. Și pentru că este o femeie frumoasă, deșteaptă și sofisticată m-a liniștit feedback-ul ei.

Înainte de examen, ne-am întâlnit în București și din senin m-a surprins cu un dar: un parfum care să-mi poarte noroc la examen: Shalimar de Guerlain pentru că, citez, mi se potrivește că eu sunt mai misterioasă. Il port și acum. Este o vanilie afumată și-l ador.

Cum de altfel ador toate vintage-urile Guerlain: Mitsouko, L'Heure Bleue, Apres L'Ondee.

Alt obiect vestimentar totem sunt cerceii spanish. Port cercei lungi, tip candelabru oriunde. Am rămas cu o mică obsesie din copilărie pentru saluri și cercei lungi. Nu cred c-o să-mi treacă.

Iubesc tot ce e vechi și retrograd. Îmi place mirosul de pudra și ruj vintage. Îmi plac kimonourile lungi de mătase. Îmi plac vilele victoriene cu arcade interioare, în care pot să mă "încadrez nițel" și să rămân preț de 5 secunde într-un contrapposto precum Elisabeth Taylor în A Place in the Sun.

Am multe obiecte totem și toate sunt din arsenalul unei dive silent movies era-old hollywood, închipuită, încremenită în timpuri trecute, Norma Desmond style.

So, eșarfe cu buline, kitten heels cu puf sau fundițe, kimonouri, rochii tip furou din mătase șaluri și parfumuri vintage.

Am zis evantaie?

Ah, și evantaiele de dantela.

Ce bine e că atunci când esti actriță lumea se așteaptă din oficiu la excentricități!

2. Cu ce personaj al tău ai merge să-ți cumperi pantofi?

Aș merge cu Ryna, personajul din filmul meu de debut.

Pentru gusturile ei de fată simplă, pentru că mi-a rămas în cap ce mi-a zis cândva o prietenă care își lua pantofi urâți ca să se simtă "oropsită". Recunosc că mi-am luat și eu de vreo 2-3 ori în viață niște pantofi urâței ca să mă simt precum micuța Cosette.

Da, știu, noi actorii suntem niște ciudați.

Oricum Ryna și-ar lua niște pantofi Oxford clasic, cu șiret.

So, not that bad.

3. Povestește-mi ceva haios despre meseria de actor: cum ai jucat, cum ai colaborat, cum ai filmat etc.

Haioșeniile pe platou… Hmm.

M-am răsturnat cu căruța și calul noaptea într-o bezna totală într-un șanț. Calul a căzut peste mine. Asta se întâmpla pe platou la Miracolul de la Tekir.

Mi-am fisurat coastele atunci. Încă îmi mai trosnesc ca o armonică seara sau dimineața și râde fiica-mea de mine când mă întreabă de ce, iar eu îi zic că de la filmare că am căzut cu calul. Ei i se pare amuzant. Abia acum e legătura cu întrebarea ta: A început să mi se pară și mie. Sunt ca o pisică cu zgârieturi din tot felul de lupte.

Altă "haioșenie" e de pe când filmam la "Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii" și-am intrat în Dunăre în mijlocul lui noiembrie. Mă așteptam să fie apa mai rece sau așa mi-am spus - că nu e totuși așa de rece. Voiam un prim-plan bun dar am ieșit cu buzele vinete.

Încă o "haioșenie" maximă datează de când conduceam pe potecile alea prăfuite la filmări la Ryna fără să am permis. Reușisem să-i conving pe cei din echipa de producție că nu au de ce să își facă griji și că nu am nevoie de dublura și se relaxaseră. Și chiar conduceam bine.

Cu toate astea am intrat într-o pompă de benzină la o dublă și s-au trezit la realitate brusc.