
Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.
Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Cei mai mulți oameni te îndeamnă să fii curajos și să-ți urmezi visul până la capăt. Dar acest vis uneori nu duce nicăieri, este doar un vehicul defect. În plus de asta, idealurile, mai ales cele clădite cu pasiune și cu ambiție, dau dependență. Ți-ai dat seama că dorințele tale sunt doar utopii, dar nu te înduri să le părăsești. Ai muncit pentru ele, ai investit energie, timp, bani. Cum să renunți?! Și totuși abandonarea unui drum, de multe ori are beneficii nebănuite.
Renunțarea este la fel de grea ca orice luptă. Și nu mă refer aici la ieșirea din vicii, de sub obsesiile maladive, ci la acea schimbare de planuri făcută la mijlocul unui drum. Când renunți? Când știi cu adevărat că trebuie să deschizi altă ușă?

Ei bine, dacă timp de un an n-ai făcut niciun progres, nu spun că totul e pierdut, ci doar c-ar trebui să te gândești că viața e foarte scurtă, iar anul ăla de așteptări nu mai poate fi recuperat niciodată. Așa este și cu scrisul: sigur că dacă perseverezi până la urmă publici o carte, dar merită acest timp? Nu cumva e doar ambiție, doar muncă fără talent? Pornirile epice nu sunt întotdeauna semne că vei fi scriitor. Se pot face multe altele când ai aptitudini narative. Poți să creezi povești pe frunze, pe telefon, pe pânza fină a unei zile. Să povestești ce-au scris alții.
Prin urmare, când cineva îmi cere un sfat scriitoricesc, primul lucru care îmi vine pe limbă e să-l îndemn să învețe regulile renunțării. Însă n-o spun. Nimeni n-ar crede în valoarea sfatului meu. M-ar urî cu pasiune, până la capătul visului său. Tocmai de-aia nu vă dau acest sfat, ci-l scriu aici, pentru cineva care a așteptat mult, iar în momentul ăsta are nevoie doar de o privire complice și-atât.
Doina Ruști este prozatoare "de primă mărime a literaturii de azi", după cum o numește Nicolae Breban , "de mare talent și intuiție", în opinia lui Norman Manea , distingându-se printr-un stil puternic și vibrant. Romanele și povestirile ei sunt premiate, traduse în mai multe limbi și studiate în școli. Opera sa se remarcă prin îmbinarea fantasticului și a realismului social dur, romanul său de referință fiind Fantoma din moară (2008), ficțiune puternică despre comunismul românesc, roman inclus în neogoticul postcomunist, atât în Enciclopedia lui J. A. Weinstock, de la Routledge, cât și în Studies in Gothic Fiction, Zittaw Press. Venind tematic în completare, Ferenike, romanul cel mai personal, este o ficțiune politică, autobiografică (Humanitas, 2025). La fel de apreciat și poate cel mai cunoscut roman al său este și Lizoanca la 11 ani )(2009), roman despre prostituția infantilă, ca stil, comparat de critica occidentală cu Ciuma* lui Camus (Il Libero), cuprins în multe programe europene (între care la Școala Doctorală a Universității Barcelona). De largă popularitate se bucură trilogia fanariotă, compusă din romanele Manuscrisul fanariot, Mâța Vinerii (The Book of Perilous Dishes*) și Homeric, romane care explorează imaginarul balcanic, într-o formulă originală, fabulatorie și de actualizare a istoriei. Mircea Muthu i-a dedicat un capitol în cartea sa, Balcanismul literar românesc. Mai multe aici