Într-un moment al omenirii când nesiguranța plutește la fiecare colț de viață, când teama ia dimensiuni paroxiste și ne face să interogăm tot ceea ce cunoșteam înainte de suspendarea într-o clipă zero a izolării planetare, când Europa stă pe un butoi cu pulbere și tragediile războiului se întâmplă lângă noi, Silviu Purcărete ne pune în față un dialog profund revoltat al omului față în față cu moartea. Inspirat de scrierea germanului Johannes Von Tepl, datată pe la 1400 și repusă în circuit în secolul trecut, scenariul lui Silviu Purcărete este un eseu dramatic și vizual, o introspecție a singurătății în absența iubirii, transformată într-un coșmar obsedant, într-o revoltă în gol în fața unui destin implacabil și de neînțeles. Plugarul lui Von Tepl nu cunoaște resemnarea și acceptarea eroilor antici în fața destinului tragic. El rătăcește însoțit de întrebări filozofice prin bezna sufletului omenesc și caută răspunsuri juste în argumentele valorilor vieții: o soție tânără, frumoasă și mamă devotată nu poate fi secerată de moarte fără nicio explicație.

Plugarul și Moartea de la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași este un spectacol greu, aproape apăsător, provocator, atât pentru actori, cât și pentru spectatori. O întoarcere la întrebări al căror singur răspuns este moartea, iar singura formă de apărare în fața suferinței este lipsa totală de iubire, distanțarea, absența oricărei forme de afectivitate. Adică o altă întruchipare a morții încă din timpul vieții...

Călin Chirilă face un maraton performativ, cu un dozaj perfecționist al mijloacelor și al energiei, având un joc atent, nuanțat, introvertit, dincolo de pasajele declamative ale textului. Dublează cu emoție controlată dialogul aproape socratic semnat de Von Tepl și Silviu Purcărete. Nu știm dacă regizorul a ales acest text anume pentru el sau a căutat actorul pentru aceste personaje, dar întâlnirea este una împlinită până la contopire. Călin Chirilă impresionează prin exactitatea matematică de a se coordona și a controla scena pentru că, pe rând, cele două personaje se transformă în holograme. Am putea spune că, simultan, actorul are ca partener de scenă propria umbră. Și ce expresie teatrală puternică, întrepătrunsă de metaforă și realitate, a găsit Purcărete pentru această întâlnire a omului cu moartea...

O muzică din străfunduri cu ritmuri învăluitoare (Vasile Șirli), o lumină încețoșată, decupată de pereți înalți și cenușii, un spațiu sărac în care apar și dispar elemente de decor (tot holograme) în funcție de amintirile Plugarului, bântuite de soția sa moartă (Diana Chirilă este o prezență puternică în acest rol) și de detaliile scenelor, toate conturează un tablou plastic în mișcare, compus cu simplitate, dar cu o tehnică video cu exactitate controlată. Aici, bănuim că se completează estetic doi creatori vizuali, scenograful Dragoș Buhagiar și video designerul Andrei Cozlac, redescoperind împreună valorile teatrale ale proiecției pe scenă sau chiar inventând altă convenție a actorului cu spațiul de joc. Plugarul și Moartea este unul dintre puținele spectacole de teatru realizate în ultimii ani în România, unde tehnica video și prezența imaginii filmate depășesc rolul de comentariu sau expresie plastică, devenind spațiu teatral și, mai ales, prezență teatrală cu impact. Fără o echipă tehnică performantă, cu atenția lucrului în filigran, acest efect ar fi imposibil. Plugarul și Moartea este nominalizat anul acesta la categoria Cel mai bun Spectacol, în cadrul Premiilor UNITER.

Știm că spectacolul a fost lucrat în timpul pandemiei, de la distanță, fără întâlnirea actorilor cu regizorul. De asemenea, există o variantă a spectacolului special realizată pentru mediul online (dar aici nu ne oprim asupra ei). Însă, ceea ce este cu adevărat important este faptul că odată adus pe scenă, în fața publicului, spectacolul semnat de Silviu Purcărete încorporează o estetică specială unde actorul și umbra, prezența și proiecția, vechiul și noul se contopesc în aceeași realitate scenică, purtând mesajul unui text din Evul Mediu, printr-un dialog viu și modern cu publicul de astăzi.