Pe când încă mai erai în căutarea perfecțiunii, la capătul podului cel vechi de la Cernavodă, dinspre halta Dunărea, în noaptea aceea când ai dormit în post, printre altele, ai visat-o pe fetișcana de care ai fost îndrăgostit de prin a șaptea sau a opta până prin clasa a zecea, dacă nu și mai mult.

Făceați dragoste, deși este un fel de a spune, deoarece nu vă mișcați în niciun fel, erați doar îmbrățișați, goi pușcă, amândoi în poziția lotus.

Levitați așa, învârtindu-vă ușor, chiar printre stele, tu și Magda.

**

Îți aduceai de multe ori aminte de noaptea aceea, când ai înțeles că perfecțiunea unei iubiri dintre doi oameni, aici un bărbat și o femeie, își trage seva din imperfecțiunea ei, că, de fapt, în doi oameni sunt întotdeauna mai mulți, care se și iubesc, dar se și urăsc, chiar luptându-se cu această ură.

Că viețile se iubesc între ele, și nu voi, oamenii.

**

"În vremea armatei" munceai la altă poveste de iubire:

Laima.

Nu era numele ei real, dar așa o alintai. Și fiindcă semăna cu actrița și cântăreața aceea din fosta Uniune Sovietică, Laima Vaikule. Era din Letonia. Adică mai este, că mai trăiește... Dar are acum peste șaizeci și unu de ani, înțelegi asta, nu!?

Erai mai mult decât convins că o iubești pe bibliotecara aceea cu o jumătate de normă la școală. Credeai că o să te căsătorești cu ea, că o să te convertești la catolicism. Că era romano catolică, de fapt mai mult mama ei era. Și ea asculta de mama ei, contabilă la acea școală unde ai așteptat-o de câteva zeci de ori să plece spre casa ei, pentru a o însoți. Și era bine atunci când pleca singură.

Desigur, erai un idealist și tot sperai la dragostea perfectă, la femeia perfectă! Credeai că poți fi, cândva, un gentleman, un cavaler din balade, dar în privința Laimei absolutul s-a dus pe apa Sâmbetei…

Nu pentru că te-ai dus, la început, timp de 40 de zile, la toate slujbele de la catedrala catolică din orașul tău, și ea nu a venit niciodată…

**

Dar tot trudeai la iubirea asta, îți făceai iluzii, din armată îi scriai zilnic, îi trimiteai scrisori cam de două ori pe săptămână.

Chiar voiai să crezi în dragostea perfectă, aceea între doi oameni, poate chiar voiai să crezi în mitul androginului. Și în viața de apoi, atât de greu de imaginat, în care ați fi fost prieteni cu leii și tigrii!

Apoi, într-o noapte, atunci ai avut visul acela cu Magda.

Adormiseși în gheretă, cu arma la spate. Între unu și trei dormiseși ca un prunc, plouase ușor.

Și a fost visul. Te simțeai bine în ființa lui, chiar erai, erați centrul universului, totul se învârtea în jurul vostru, nu voi vă roteați... Voi și visul!

Te-ai trezit, cu gura uscată, parcă lemnele gheretei erau de satin ori de mătase, erai ușor, plăcut excitat.

Telefonul din gheretă a sunat strident.

-Santinelă, postul numărul doi, la datorie, ordonați!, ai răspuns cu prune în gură.

-Bă, orășene, vezi că-n noaptea asta vin Sânzienele! Să nu-ți fure drecului arma!

Și de atunci până astăzi tot încerci să salvezi cumva visul, ființa lui în care două trupuri, două suflete erau Una, inexplicabil, deoarece, la urma urmelor, Magda, Maria Magdalena a fost o străină, doar te-ai gândit la ea, poate prea mult, de au râs și Sânzienele de tine, prost de la oraș…

-Am înțeles, să trăiți!

-N-ai înțeles nimic, râtane! Vez’ că vine don letenent în controale! Belește ochii că altfel belești…