Ultima dată am citit antologia Povești misterioase cu femei și alte vietăți (Prefață de Catrinel Popa, Litera, București, 2022), care cuprinde toată proza Ioanei Drăgan, într-o formulă editorială care oferă o imagine de ansamblu asupra evoluției formulei narative care o va consacra pe autoare. Ascuțișurile lucidității prozatoarei investesc textele cu forța unei priviri scrutătoare, care scotocește prin cotloanele realității, ca apoi să sintetizeze întreaga experiență în fraze concise, percutante, susținute de naturalețea relatării și de familiaritatea tonului. Asperitățile relațiilor sunt transcrise fidel, cu toate ritualurile lor firești ori bizare, iar întregul arsenal de tehnici și metode ce pun în funcțiune mecanismul povestirilor acționează prin activarea unor seturi de sugestii care ar putea dezlega, parțial, enigmele comportamentale ale eroilor.

În momentul de față, prefer să citesc romane și volume de proză scurtă. Pe cât de fascinantă mi se pare complexitatea lumilor romanești și ingeniozitatea cu care dezvoltă și "rezolvă" sau adâncesc intrigi complicate, pe atât de mult apreciez concentrarea prozei scurte, sugestiile răscolitoare și abilitatea de a implica cititorul în imaginarea posibilelor evoluții ale conflictului.

Citesc și memorialistică din dorința "indiscretă" de a vedea cum istoria este filtrată prin ochii altora, ai scriitorilor sau personalităților care m-au fascinat, mi-au atras atenția într-un anumit moment sau care se legau de preocupările mele. De asemenea, am citit unele texte memorialistice și ca pe etalări evidente ale dorinței de a modela perspectiva posterității asupra personalității scriitorului, așa cum se prezintă memoriile lui Simone de Beauvoir.

Una dintre cele mai interesante cărți dintre cel nou apărute mi se pare Inimă frântă, romanul semnat de Akira Mizubayashi, care propune o abordare inedită a iubirii și a fragilității umane, reflectate în orizontul literaturii japoneze. Fragilitatea constituie nucleul construcției narative și învăluie fiecare episod eliberat de fluxul memoriei în notele unei reflexivități elegiace, susținute de muzică. Sentimentul fragilității apare nu ca o fisură în scutul personajelor, ci le salvează, oferindu-le un echilibru interior în vâltoarea evenimentelor în centrul cărora ajung. Fragilitatea ajunge, astfel, să aplaneze efectele dizarmoniei dintre așteptările lor și realitatea brutală, devitalizantă.

Aș mai cumpăra Promisiunea, de Dalmon Galgut, și Camera secretă, romanul semnat de Emily Gunnis, care par a promite perspective insolite asupra umanității și a conflictelor, augumentând latura ironică și misterioasă a interacțiunilor dintre oameni. Acum, când caut să mă refugiez din ce în ce mai mult în cărți bune, care promit experiențe senzoriale și culturale exotice, aș citi cartea lui Marius Constantinescu, Café gourmand, ca pe un soi de inițiere în tainele rafinamentului degustării.

Deja de la Bookfest am cumpărat Platon, Opere Complete II (Humanitas), în traducerea lui Andrei Cornea, Mitologia primitivă a lui Joseph Campbell (Trei), Al doilea sex, de Simone de Beauvoir, proaspăt reeditată, Daniel Kehlmann-Tyll, Charmaine Wilkerson- Gustul dulce de acasă, Mirarea filozofică, de Jeanne Hirsch și romanul Abandon, scris de lauretul de anul acesta al premiului Nobel, Abdulrazak Gurnah.

Am aflat de la niște prieteni că s-a tradus și publicat la editura Pandora M Franz Kafka, cu Scrisori către Felice, în traducerea lui Radu Gabriel Pârvu. Este cartea pe care aș cumpăra-o acum, Kafka fiind unul dintre scriitorii mei preferați din toate timpurile. Dintotdeauna m-au fascinat irizațiile acelea crepusculare din proza însinguraților enigmatici care lasă prin testament dispoziții să le fie arse capodoperele. Scrisorile către Felice, alături de cele către Milena, sunt interesante tocmai prin plăcerea indiscretă de a mi-l descoperi pe Kafka îndrăgostitul.