OPTm
nr.crt.

Întâlnire la lift

Mona are o ezitare înainte de a chema liftul care se pare că e undeva pe la etajul zece. Se uită în spate. Nimeni. Își potrivește cu grijă geanta pe umăr urmărind zgomotul cablurilor de la lift. Se mai uită o dată în urmă. E stresată, poate doar foarte obosită, are senzația dezagreabilă că o urmărește cineva din întuneric. Inima începe să-i bată mai accelerat ca de obicei, ar da orice să fie acum în casă. În sfârșit liftul ajunge. În clipa când pune mâna pe ușă e îmbrâncită cu brutalitate din spate. Se dezechilibrează lovindu-se cu capul de ușă și lasă să-i scape un țipăt.

-Moonaa, Moonaa, curva! Moonaa, Moonaa, curva!

Avusese dreptate, simțise bine că e urmărită. Cretinul blocului, Gigi Mineru, un estropiat cu mintea rămasă la anii copilăriei râde și o trage de fustă. Se liniștește. Furioasă, totuși încearcă să se elibereze din strânsoarea imbecilului. Gigi râde întruna, e fericit, a prins-o bine, tu curvă, Mona, lasă-mă-n pace, cretinule, în fond Gigi nu face decât să repete ca un papagal ce aude în fiecare zi de la vecinele din bloc, care o așteaptă pe trepte în fiecare seară când se-ntoarce de la serviciu, uite-o, fă, curva se-ntoarce-acasă, ce faci tu, dă-te din drum să treacă donșoara, a muncit din greu noaptea asta și toată ziua, îți dau cu ceva în cap dacă nu dai drumu`la fustă, Gigi râde, e foarte comic pentru el tot ce se-ntâmplă, repetă continuu, mânjind-o cu stropi de scuipat pe care-i aruncă printre dinții stricați, Moonaa-curvaa, Moonaa-curvaa, liftul a fost chemat de cineva de la etajele superioare, o apucă disperarea, au început să iasă câteva femei de la parter, de așa spectacol nu au parte în fiecare zi. Mona le privește, le urăște acum, așa cum a ajuns să-i urască pe toți, Gigi nu e decât exponentul cel mai reușit al întregii adunări, al acestei națiuni minunate din care face și ea parte, îi vine să fugă, să dispară, să scape odată de refrenul-etichetă cu care e primită peste tot, să nu-i mai vadă pe toți cretinii care o înconjoară cu râsetele lor de descreierați, de obsedați sexual, de alcoolici și năclăiți, în fine Gigi s-a potolit, a venit tăcută bețiva de maică-sa chemată de una dintre vecinele de la parter și l-a luat de mână fără s-o privească măcar, în timp ce ea-i spune răspicat că e un cretin și că să-l lege dracului în casă, a transpirat mai rău ca-n autobuz, îi vine să plângă și o și face, spre satisfacția celor din jur, a venit întru Dumnezeu și liftul, se năpustește în cabină lovind cu pumnii și cu picioarele în ușa pe care a trântit-o cu toată furia de care e capabilă, se răcorește așa ajunsă la pragul nebuniei și apasă în fine pe buton.

(Ioana Drăgan - fragment din Povești misterioase cu femei si alte vietăți, LITERA, bpc, 2022)

Ioana DRĂGAN

Scriitoare și jurnalistă, (n. 1969, București), cu un doctorat în filologie, binecunoscută prin emisiunile sale de la TVR, Ioana Drăgan a debutat în 1997, cu un volum de proză scurtă, foarte bine primit de critică: Vietăți și femei. Au urmat Poveștile Monei (3 nuvele, 1999) și Mafalda (roman, 2009). Dintre scrierile nonficționale amintim Romanul popular în România. Literar si paraliterar (2001) și Bibliotecile din oglindă. Ex libris de scriitor (2007). Prezentă în antologii și în periodice, activă în viața culturală, a primit numeroase premii, printre care: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut în proză (1998), Premiul Asociației Scriitorilor din București pe anul 2009 pentru Proză (volumul Mafalda), Distincția culturală a Academiei Române, 2001, pentru prezența sa în viața intelectuală românească; Premiul A.P.T.R. 2013 pentru Talk Show cultural – seria "Anul Caragiale" – Televiziunea Română (2012). Membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Copyright © fictiunea.ro