Poftim. Mulțam fain, om drag!

Astăzi nu o să vorbesc despre literatură, ci despre bucuria de a fi părtaș la un alt tip de cultură.

După cum probabil mulți dintre voi știți (nici nu mă ascund) îmi place muzica rock și încerc pe cât se poate s-o promovez. Susțin mișcarea rock românească, scriu articole despre ea (nu atât de multe pe cât aș vrea), merg la concerte (niciodată pe invitații sau pile, ci doar cu bilet), cumpăr merch și sunt mândru că port tricoul vreunei formații cu care mă identific.

Mulți m-ați văzut cu Bucovina, Trooper, Phoenix sau Bucium pe piept. Mai am și altele (nou intrate în colecție Cargo - nu pentru că ascult de puțin timp, ci pentru că nu aveau, The Mono Jacks, Celelalte Cuvinte etc)

Am fost la multe reprezentări, sute, poate chiar mii de concerte, la unele formații chiar de la început – Trooper, spre exemplu și voi continua s-o fac. Susțin muzica bună românească așa cum susțin și literatura contemporană de la noi. Sentimentul că faci parte dintr-o mișcare și pui și tu umărul, așa firav cum e el, dar măcar prezent, contează pentru mine și pentru tot ceea ce vor oamenii ăia să transmită pe scenă.

Arta nu reprezintă doar un produs pe care îl pui pe o tarabă și te aștepți ca cineva să-l cumpere. Arta e mai mult de atât, e emoție și identificare, e iubire, nevoie, libertate și zâmbet, o voce răgușită după concert, țiuit în timpane și liniștea de după. De parcă întregul corp se încarcă cu o energie fantastică și când ajungi în pat fiecare mușchi rememorează fiecare notă și trăire.

De ce scriu articolul ăsta? Nici eu nu știu sigur, dar ce pot să împărtășesc cu voi este emoția unui gest simplu, dar extrem de important. Poate nu pentru mulți, dar cu siguranță pentru cei care înțeleg valoarea lui.

Aseară (21.07) am fost la Arenele Romane la concertele trupelor Timpuri Noi, Bucovina și Cargo. Cumpărasem cu câteva zile înainte niște pantaloni scurți cu logo-ul Bucovina și discutasem pe mail cu Crivăț (solist, chitarist, membru fondator, rockerul cu păr alb și spirit viking și băutor profesionist, cum spune el) că mărimile nu sunt ok și aș vrea să îi dau retur. Omul foarte mișto, natural, fără figuri de vedetă, îmi zice să merg la Titus ("regele neîncoronat al CD-urilor", prietenii știu de ce) și să îi schimb.

Cu câteva minute înainte de concert mă sună ( nu aveam numărul lui în agendă, cu toate că era în email la semnătură) și-mi vorbește ca unui prieten. Mă simt bine. Îmi dau seama că aici e locul meu.

Ajung la concert împreună cu iubita mea, ne cumpărăm cele mai recente produse (niște șepci și un maieu eu), schimb pantalonii scurți și ne apropiem de scenă pentru a-i asculta. Toate bune și frumoase, evenimentul la înălțime, ca de obicei din partea lor, ne așezăm la coadă la bere și revenim în mulțime pentru următoarea formație, Cargo. După câteva minute vine un puștan la mine, îmi pare rău că nu l-am întrebat cum îl cheamă și nici n-am apucat să îi fac cinste, vă spun și de ce și mă uit că în mâna are o coală A4. Nu văd ce este, dar o întinde spre mine. Nu îmi spune nimic, vizibil emoționat și el. Mă uit pe foaie și văd câteva cuvinte scrise cu un marker verde, unele sub altele. Fiind semiîntuneric în Arene aștept să cadă vreo lumină de scenă pe text și abia apoi îmi dau seama ce este. Tânărul asta mi-a adus mie playlistul de pe scenă. Probabil cineva i l-a dat, probabil a fost în staff-ul lor, habar n-am. Cert e că a luat foaia aia scrisă de formația mea preferată și dintre toți indivizii prezenți la concert, în proportie de 60% îmbrăcăți în tricouri cu Bucovina, omulețul asta a venit la mine și mi-a dat foaia cu piesele cântate.

Îi mulțumesc pe această cale simplu, dar cu tărie, asemeni gestului său. Mi-a oferit un cadou, a văzut suprinderea pe fața mea și a plecat. Atât, niciun cuvânt în plus. A fost ca un semn revelator. Mulțumesc, om fain și să știi că gestul tău este apreciat. Ai făcut un om fericit.

Să ne păstrăm valorile și să fim mândri că mai există oameni cu așa deschidere și bunătate.

Rock și literatură!