"Cărțile urmează moravurile și nu moravurile cărțile" le arunca în față contemporanilor pudibonzi Theophile Gautier în prefața unei cărți ce azi ne-ar părea mult prea cuminte, "Domnișoara de Maupin". Așa că, da, poți admite că sexualitatea descrisă nu în nuanțe, ci în culori crude și violente e nu neapărat un exces, cât un reflex, o oglindire. Mai mult, simplul fapt de a vorbi despre o adevărată temă a sexualității în romanul contemporan dovedește, dacă nu un exces, măcar o preocupare constantă. Și poate fi și un reflex al realității impregnate de imagini și acțiuni agresive și agresiv prezentate. Doar că ar fi mult prea simplu să fie doar așa, iar șocul pe care îl poate provoca o imagine ca cea cu Olga dominatrix din "Greier de topaz" să fie un fel de cale spre îndreptarea moravurilor prin arătarea lor cu degetul. Dar de-abia asta ar fi indecent! Imaginea agresivă sugerează o anumită temperatură a unei relații care împreună cu multe altele țes în roman o adevărată ilustrare a dictonului "naturalia non turpia sunt".

Nici sentimentele, nici felul de a le trăi, nici complicata rețea de referințe literare care duc toate în zone impregnate de un erotism baroc și decadent. Cu Rimbaud și Petronius tovarăși de drum, pentru Florin Spătaru sexualitatea nu e simplu artificiu devenit temă a unui roman de altfel de dragoste. E o asumare a libertății așa cum e ea, greu de dus. Că pentru un cititor crescut la școala pudibondei literaturi române de manual poate fi exces, e adevărat. Să fim serioși, în afară de scenele de viol din romanele lui Rebreanu și hârjoneala cam misogină și artificială a cuplurilor lui Camil Petrescu, nu prea aveai ce alege. Și n-aveai ce face, adolescentă de abia ieșită din anii ′80, roșeai la delicatul joc erotic din "Domnișoara de Maupin", că nu degeaba mi-am adus aminte de Gautier, la temă... Dacă aveai norocul să găsești prin bibliotecă astfel de cărți și mai ales să nu se descopere, vai, ce lecturi ai, puteai începe o vagă educație estetică în acest sens. Și înțelegeai că intimitatea pe care ți-o oferă literatura nu o poți regăsi altundeva, chiar dacă poate nu îți făceai nici educația sentimentală, nici pe cea sexuală... "ca la carte".

De altfel, și astăzi este subevaluat rolul literaturii în acest sens, iar textelor ca cel din "Greier de topaz", explicit și dur, dăltuit din cuvinte ce spun lucrurilor pe nume, li se pun prea ușor etichete. Prea ușor și pentru că lipsa antrenamentului nu dă adâncime lecturii unor astfel de texte. Care, da, sunt nu neapărat prea multe, dar parcă neapărat prezente în spațiul alocat relațiilor dintre personaje, dacă ar fi să am și o nemulțumire. Și nu așa aluziv, ci explicit, cu cuvinte pe care le avem în vocabular din moși-strămoși, așa vulgare cum sunt catalogate ele cu parapon, de parcă n-ar fi supt lapte la aceeași țâță latinească. Pardon, sân!