Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

O colecție de proză

Fiecare text care a ajuns la mine a avut importanță în consolidarea colecției, chiar și cele care n-au fost publicate. Fără context nu poți să construiești, iar fiecare text de literatură distilează backgroundul. Pe unele le-am primit de la prieteni, între care Cosmin Perța, cu flerul său literar. Altele au venit direct, prin poșta electronică. Apoi a mai fost și concursul Primul roman (a cărui ediție a II-a tocmai a început), iar dintre cele 100 de romane înscrise în concurs, patru au fost publicate.

Aș îndrăzni să spun că am întins o mână unor scriitori aflați la debut sau în curs de confirmare. Desigur, nu publicarea este astăzi o problemă, cât vizibilitatea. O editură mare, cum e Litera, îți duce cartea în librării, are tiraje mari, are căi de a te face cunoscut unor potențiali cititori. Restul depinde de fiecare scriitor. Odată l-am auzit pe Nicolae Breban spunând că degeaba publici o carte dacă după aceea nu te ocupi de ea. Și avea dreptate. Publicatul este ocazia, restul depinde de tine, ca autor. Cei mai mulți dintre scriitorii colecției au valorificat șansa, construindu-și cititori din cumpărătorii ocazionali – vreau să spun: cititorii lor. Alții au înțeles greșit că mâna mea întinsă spre ei e obligată să-i transforme în Murakami. Ba chiar a fost și un caz care văzându-se la coada clasamentului în vânzări, în loc să se ocupe de cartea lui, și-a risipit bruma de talent scriind chestii satirice demne de revistele ceaușiste.

Rolul meu este de a selecta texte, de a deschide uși în pauzele mele de scris. Nu sunt editor, am mai spus. Scriu proză, dar am și o vastă corespondență, căci aceasta este parte din viața unui scriitor. Dacă pun la socoteală doar cărțile publicate în afara țării, deja decurge de-aici o corespondență asiduă – cu traducători, editori, agent literar –, ceea ce-mi răpește parte importantă din timpul scrisului.

Este adevărat, pe mulți scriitori tineri i-am recomandat, i-am introdus în varii cercuri, i-am ajutat să se promoveze sau să fie traduși. Le-am facilitat apariții la radio sau TV. Dar acest lucru nu are legătură cu BPC. Am făcut mereu acest lucru, cu mult înainte de a mă ocupa de colecție, voi continua s-o fac pentru scriitorii pe care îi prețuiesc. Când vrei să fii ajutat, te împrietenești cu omul căruia îi ceri ajutorul – nu-l iei la bătaie:). De altfel, nu trebuie să vă spun că ușile se deschid singure în fața omului educat. În multe situații, dacă nu în toate, caracterul scriitorului decide destinul operei sale, iar când te porți ca o țoapă, vei fi tratat ca atare. Și cine are nevoie de țoape într-o lume și-așa sufocată de vulgaritate, de agresiune?

Desigur, sunt în continuare scriitori valoroși care nu ajung să fie publicați, dar să luăm partea bună a lucrurilor: în fiecare lună apare un prozator român, la o editură mare, cu distribuție reală, cu cititori.

Am început colecția cu scrieri care anunță o direcție, o schimbare. Romanul Ligiei Pârvulescu (Translucid) este, în sensul ăsta, capital. Gândiți-vă numai la multele cărți despre femei părăsite, avorturi și alte lucruri, desigur grave, dar povestite într-o manieră melodramatică. Ligia sparge acest tipar. Romanul ei creează o lume improbabilă, care ar fi putut să fie, care a fost de fapt. Ce rămâne în urma unui univers ejectat? Aceasta este întrebarea ei. Și care mai este sensul unei cre- ații într-o existență precară? Nu consemnarea unui caz de avort e importantă aici, ci proiecția ei, mai întâi socială, într-o lume care se deformează, evocând distopiile recente, apoi proiecția universală, în care însuși creatorul se află în plină metamorfoză. Nu stilul este important în romanul ei, ci faptul că schimbă direcția prozei, dovadă că au și apărut romane în siajul lui Translucid; de pildă, romanul lui Cătălin Pavel preia metafora lumii posibile, iar câțiva autori scriu SF-uri, încercând vag să atingă problema feminității.

Literatura de avangardă a fost prima etapă a colecției, urmată de microromane în care povestea, aparent simplă, transcende în zona marilor întrebări. Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte de Alexandru Lamba e o astfel de scriere.

Vor urma în vara aceasta alte cărți similare, dar și surpriza lunii octombrie: romanul care va lua marele premiu la concursul de debut al editurii Litera ("Primul roman"). Înscrierile au început deja, iar eu mi-am pus mari speranțe în această ediție a II-a a concursului de debut - Primul roman. Mă aștept la scrieri fabuloase și la o schimbare în narațiune.

Vă aștept!

Doina RUȘTI

Doina Ruști este prozatoare "de primă mărime a literaturii de azi", după cum o numește Nicolae Breban , "de mare talent și intuiție", în opinia lui Norman Manea , distingându-se printr-un stil puternic și vibrant. Romanele și povestirile ei sunt premiate, traduse în mai multe limbi și studiate în școli. Opera sa se remarcă prin îmbinarea fantasticului și a realismului social dur, romanul său de referință fiind Fantoma din moară (2008), ficțiune puternică despre comunismul românesc, roman inclus în neogoticul postcomunist, atât în Enciclopedia lui J. A. Weinstock, de la Routledge, cât și în Studies in Gothic Fiction, Zittaw Press. Venind tematic în completare, Ferenike, romanul cel mai personal, este o ficțiune politică, autobiografică (Humanitas, 2025). La fel de apreciat și poate cel mai cunoscut roman al său este și Lizoanca la 11 ani )(2009), roman despre prostituția infantilă, ca stil, comparat de critica occidentală cu Ciuma* lui Camus (Il Libero), cuprins în multe programe europene (între care la Școala Doctorală a Universității Barcelona). De largă popularitate se bucură trilogia fanariotă, compusă din romanele Manuscrisul fanariot, Mâța Vinerii (The Book of Perilous Dishes*) și Homeric, romane care explorează imaginarul balcanic, într-o formulă originală, fabulatorie și de actualizare a istoriei. Mircea Muthu i-a dedicat un capitol în cartea sa, Balcanismul literar românesc. Mai multe aici

în același număr