Versailles – o simplă pronunțare a acestui toponim și deja ne vin în minte imagini cu holuri somptuoase, colonade sculptate pretențios și crinoline foșnind în bătaia evantaielor asortate cu perlele din peruci. Un carnaval de mătăsuri, catifele, pietre prețioase și… intrigi. Romanul lui Féret-Fleury nu face excepție de la această rețetă à la française. Ne sunt descrise pe larg ținutele lui Élise și ale lui Rouge, rivale la curte și aspirând în egală măsură la favorurile unui rege care pretinde a-și încălzi supușii cu razele sale, fără a avea nevoie de altă prezentare. Și totuși, nu detaliile vestimentare sunt cele care ne atrag atenția. Dramele sufletești din spatele rochiilor-trandafir și diamant ‒ simboluri vide ale celor două figuri feminine centrale ‒ ne uimesc prin asemănarea lor. Nici Élise, nici Rouge nu au o familie care să le ocrotească și, culmea ironiei, cad victime aceluiași bărbat violent. Tenebrele sale fizice sunt întrecute, în ciuda repulsiei extreme pe care o provoacă, de cele sufletești, trezind în sufletele prizonierelor sale teamă, iritare, dispreț, dar în niciun caz milă. 

Interesant la acest roman este tonul mascat al autoarei care creează, intenționat sau nu, o adevărată enigmă la nivel identitar. Care este, de fapt, victima vicontelui de Peaudres: Élise? Rouge? Aflăm într-un mod neașteptat că răspunsul este, de fapt, amândouă, chiar dacă în ipostaze diferite: de soție legitimă, respectiv, de prizonieră ascunsă, fără știrea regelui. Cert este că ambele par a-și fi pierdut statutul la curte, arătându-ne nouă, cititorilor contemporani, că renegarea din partea nobililor poate lovi chiar mai adânc decât cea a regelui. Aventurile celor două se succedă, ajungând chiar până la întrepătrundere, oferindu-ne provocarea unui nou schimb identitar ce se anunță a fi tragic pentru una dintre ele. Sau, din nou, pentru amândouă.

Umilința reprezintă, în acest roman de reconstituire istorică a unei epoci, un simbol legat indisolubil de figura prietenului ce reunește în chip antinomic masca de salvator (Carmen, pentru Élise) cu cea de călău (Claude, pentru Rouge) oferindu-ne nouă și celor două posibile amante regale o lecție esențială: atât victoria, cât și înfrângerea durează puțin la Versailles. 

Lectură captivantă, romanul Intrigi la Versailles ne conduce prin culisele palatului regal franțuzesc din timpul Regelui Soare pentru a ne arăta că nu orice lucru obținut cu efort aduce satisfacții, mai ales atunci când cea mai mare importanță i se acordă luptei pentru putere, nicidecum iubirii sau dreptății.