E adevărat că mi se întâmplă foarte des în ultima perioadă să citesc ce apare relativ nou (publicate anul în curs sau cel precedent), dar asta nu pentru că sunt lăudate cărțile respective, deși știm că fiind noi apariții mereu iscă o mai mare vâlvă în jurul lor. Eu le citesc doar pentru că sunt apariții ale autorilor români contemporani, e valabil doar în cazul lor să îi citesc imediat sau aproape imediat ce apar, nu mi se (mai) întâmplă să pun mâna la fel de repede pe contemporani străini, eu fiind într-o perioadă în care am citit preponderent autori români. Dar dacă e să revin la cuvântul lăudat tind să afirm liniștită că nu ăsta e criteriul, mă interesează mai mult să descopăr autorii, să fiu eu prima care îi laudă (aici am glumit :) ).

Da și da, am tot curajul din lume, asta pentru că mă consider diletantă în ceea ce privește discuțiile despre cărți pe care le am pe ici pe colo sau pe contul meu. Nu fac educație cu nimeni, nu sunt creatoare de conținut, tot ce fac e să țin o evidență a cărților citite, deci am nevoie, în primul rând pentru mine, să fiu sinceră și dacă îmi place o carte, și dacă nu. Vreau ca ce scriu despre cărți să îmi fie un bun reper peste o perioadă, dacă aș scrie ceva despre o carte doar de ochii lumii, m-aș bulversa singură recitind mai târziu. Dar nu critic o carte fără argumente sau încerc să scot în față părțile ei bune, dacă există. Mi s-a întâmplat, însă, să abandonez de tot cărți foarte lăudate despre care nu aș fi avut nimic bun de zis, tocmai pentru a evita bulversarea planetei cu opinia mea nepopulară :) Abandonate fiind, nu aveam dreptul să scriu despre ele și așa problema a fost rezolvată elegant.

Nu sunt o vânătoare de cărți. Citind mai ales apariții noi (de la noi) e imposibil să fiu eu descoperitoarea lor, tocmai pentru că se promovează mult, sunt și destui cititori cu profilul meu - cei care vor să pună repede mâna pe o carte nouă de la un autor apreciat pentru a vedea ce a mai scris. Dar mă bucur când apare o carte de care nu știam mai nimic înainte de a ajunge la mine și care reușește să mă surprindă în mod plăcut. Am și două exemple în minte, întâmplarea face ca ambele să fi fost publicate la aceeași editură, Casa de Pariuri Literare. Este vorba de o carte scrisă de Maria Balabaș - Whole lotta love și de lectura pe care o am în curs, Amintirile unui spălător auto de Dorian Dron despre care, citind-o, îmi dau seama că ar fi meritat mai multă atenție, îmi pare rău că am descoperit-o abia acum, Dron scrie bine, merită să ajungă la un public mai numeros.

În România oricum cu greu se vorbește despre câte un scriitor. Sau exagerez spunând asta? A tot început să se vorbească, de fapt. Uite, mă leg tot de exemplul dinainte. De Dorian Dron eu nu prea auzisem până să nu devenim colegi de volum colectiv, Dragostea când te doare. Cred și sper că odată cu publicarea romanului Neuroleptic de la Litera de anul acesta o să ajungă mai mult în atenția publicului cum spuneam mai devreme că cred că ar merita. Cât privește literatura internațională, mărturisesc că sunt destul de deconectată de subiect, sigur că mai citesc și din aceea, dar mi se întâmplă să nu știu dacă romanele pe care le citesc sunt neapărat un debut sau cât anume s-a vorbit sau nu despre anumiți autori.

Pentru că nu mai sunt conectată la ce e înainte de acum 1 - 2, maxim 3 ani, încă nu mă pot pronunța. Am citit niște debuturi dezamăgitoare (pentru mine) în anii ăștia, dar depinde cu ce vor reveni autorii, nu am cum să spun de pe acum că sau dacă or să dispară din literatură. Sunt mulți scriitori uitați (pe nedrept) dacă ne luăm ca reper anii 2000, mi-a venit acum în minte Ana Maria Sandu, pe care am citit-o la vremea respectivă, și de care nu am mai auzit nimic între timp (a mai scris, în afară de Fata din casa vagon citită de mine mai demult, încă vreo două cărți, dar, cu toate astea, nu am mai auzit pe nimeni să vorbească despre ea). Și mai sunt autorii care nu au mai venit cu nimic mult timp după debut, fiind uitați chiar înainte de a își face loc cu adevărat în memoria colectivă, cu atât mai mult în zilele noastre când noutățile ne iau ușor ochii (și mințile :) ). Mă gândesc la câștigători ai unor concursuri de debut care s-au limitat la asta: Alexandru Done care a câștigat la concursul de debut Polirom cu romanul Downshifting și de care nu am mai auzit nimic de atunci, Ema Stere, câștigătoare a unei alte ediții a aceluiași concurs și tot așa. Oricum, la cât de mult se scrie e normal să existe și scriitori uitați (chiar și cei buni).