Revistă print și online

Jocuri de cartel

Lăudabil efortul lui Adrian Mureșan de a obține un peisaj publicistic al criticii de întâmpinare din ultimii ani, așa cum a reușit ea să supraviețuiască taifunului economic post-2008 și, per total, agoniei print-ului în fața tranziției digitale. Mă refer la eseul lui din nr. 1132 al "Observatorului Cultural", care a făcut ceva vâlvă în minuscula și hiperbolica noastră bulă literară. Totul s-ar fi sfârșit cu bine, după umilele mele standarde, dacă pledoaria pentru anumite reviste ar fi fost nițel mai suplă, măcar de amorul chibzuinței "fenomenologice".

În fine, trec peste laudatio-ul de Cântarea României adus publicației-gazdă, trec și peste omiterea unei reviste importante în indexul contemporan al publicisticii culturale românești, "Poesis International", trec și peste faptul că unii dintre cronicarii și recenzenții menționați în articol au ajuns să practice din an în Paște critica de întâmpinare, trec și peste anumite informații la timpul prezent expirate (bunăoară, Cosmin Perța nu mai ține rubrica din PressOne din 2021) și mă voi opri asupra unui detaliu care deșiră pe alocuri armoniile subiectului, ambiția de frescă.

La un moment dat, Adrian Mureșan aduce în discuție și revista "Ficțiunea. Opt Motive". Citez: "O atenție sporită merită, în ultima vreme, cronicile publicate în revista Opt Motive, deși inegale". Atât. O grămăjoară expeditivă de cuvinte care, prin contrast cu odele închinate altor publicații, pare așa, un soi de fault amical, jumătate Flit, jumătate bună intenție.

Mi-ar fi plăcut să degust măcar un argument pentru acea inegalitate invocată. Adică, să înțeleg că în "România Literară", "Observator Cultural" sau "Dilema Veche" abundă uniform super-textele? Eu depistez altceva răsfoindu-le, nu paradisuri axiologice. Sau să înțeleg din raționamentul autorului că vechimea unei publicații sau cota la bursa influenței constituie un garant absolut al valorii?

Una peste alta, virtuțile analizei lui Adrian Mureșan, nu puține la număr, îmi par gripate de un neajuns: face prea mult cu ochiul eticii de gașcă și prea puțin fairplay-ului. Nu că asta ar fi vreo tragedie, dar e păcat să vezi un material bun pupând condurul jocurilor de cartel.

Liviu G. STAN

Prozator și jurnalist, Liviu G. Stan (n. 8 martie, 1987) scrie roman și proză scurtă, fiind unul dintre cei mai interesanți prozatori din generația lui. A publicat romanele Sânge de pasăre pe haine, (2014), Casele vor uita (2016), Filip Manakis: o poveste europeană (2019), Salamandre (2021). Naturalețea epică și originalitatea construcției sunt două dintre calitățile prozei sale, la care se adaugă inteligența epică. Are și un volum de versuri, Yima, (2008), dar și o bogată activitate de jurnalist cultural.