Revistă print și online
Trebuie să intri cu mare grijă, cititorule, în "lăcașul puțin adâncit" al poemelor-inimă, expuse oniric, ca într-un muzeu al oceanografiei sufletești, de Angelica Stan, în volumul său recent apărut, exponate de artă brută (Casa de Editură Max Blecher) și trebuie să pășești subtil, cu mintea clară, lucidă, prin cele patru corpuri ale lui: una cu mediul, o vietate ca oricare alta, canarul de mină, în numele speciei.
Dacă explorezi lumea poetică, așa cum ești invitat, prin matca artei brute, o artă fără convenții și tipare, fără forme și canoane, în primitivitatea și naivitatea ei, în manifestarea materiei prime, născânde, vibrante, atunci efectele "exponatelor" create de poetă vor fi resimțite la limitele percepției și senzorialității instinctuale, într-o fluiditate asociativă, născând mereu alte "vietăți", unele bionice, altele viscerale, iar altele poate chiar rămășițe pulsatile ale speciei.
Vocea "mamelor zidite în laptele lor nesfârșit" te va izbi, cititorule, sau poate mișcarea aproape halucinantă a "coralilor neuronali" sau poezia, această "amfibie capabilă de orgasm", poezia lucrurilor minuscule, a spațiilor în expansiune sau a celor ermetice.
Te va izbi mirosul de ars și te vei ascunde, cititorule, ca o țestoasă prin terariul textual, palpând "pielea dinăuntru a lumii" și vei merge și tu în căutarea unui centru în care "se formează singurătatea/ în alveole/ în microspori".
Toate aceste lumi funambulești expandează spațiile interioare în care se desfășoară fractalic experiențe senzitive, afective, revărsând cu o forță vitală intensă imagerii luminiscente, pulsatile, materie vie în rezonanță cu biocenozele din jur.
De aceea, cititorule, "trebuie doar să fii atent/ nu ai nevoie de nicio armă în afară de tine însuți"!
Psihanalistă, poetă și eseistă, Daniela Luca este, de asemenea, editor & traducător. Dintre titlurile mai recente, amintim volumele de eseuri de psihanaliză Cuvinte în negativ (2016), Estetica Inconștientului (2021), co-autor al volumului Rușinea - vocea, experiența și vindecarea rușinii în procesul terapeutic (2022), precum și volumele de poeme Intermezzo (2017) și Vatra Luminoasă (2019).