Alexandru Papadopol

În ultima vreme m-am gândit la un tip cam tern, din Balaurul (regia: Octav Chelaru), un preot, pe nume Dragoș. În ciuda construcției sale, de tip clasic, cu subiecte de conversație standard și idei cam fixiste, efectele pe care le generează asupra celorlalți fac din el un tip pe cât de obtuz, pe atât de interesant. Cât despre bere, glumești! Nici pe Pompiliu nu l-aș invita! Când ieși la o bere, fiecare încearcă să fie altcineva! Or eu vreau să-l observ, să-l văd interacționând, să-l studiez, în postura lui cea mai naturală. Dragoș e un tip corect dar complex, cu un mod de gândire contorsionat, cu multe pasaje, cu multe drumuri secrete, pe care nu le observi decât văzându-l cum realaționează. Nu să stau de vorbă cu el, ci să mă detașez aș vrea, atât cât să-l pot observa din afară, analizându-i mișcările, replicile, citind atent fiecare amănunt din scenariu, căci până la urmă, cum zice un mare regizor totul e în scenariu (Cristi Puiu)!

Mihaela Ioniță

Dacă m-aș încumeta să părăsesc barca pentru o excursie pe uscat, cred c-aș intra într-un magazin de electronice. Nu m-aș duce singură, ci l-aș lua pe Cocoșilă, din Moromeții lui Preda. Știi, noi doi, prin AFI sau poate printr-un magazin mai mic, de prin zona Lipscani. Mi-ar plăcea să cumpăr o tabletă și să pun pe ea ședințele de la Parlament. I-aș face-o cadou lui Cocoșilă, numai ca să-l aud comentând cu Moromete ceea ce vede. Dar asta nu pentru că m-ar interesa viziunea politică, ci pentru imaginarul înjurăturilor. Cred c-aș avea material pentru un roman-fluviu.

Robert Șerban

Mi-e tare drag Sancho Panza și l-aș duce la o moară unde-i și bere, nu doar vânt. Să suflăm amândoi în gulerul de spumă și să dăm, nu înainte de a ciocni, halbele peste cap.

Adriana Teodorescu

Dacă m-aș plimba prin Parcul Romanescu, categoric l-aș lua pe Manitu - e prietenul meu. El se află în permanență alături de mine. În biroul meu, de la Colibri, are un scaun special, lângă țambal. Când are nevoie de ceva, bagă o simfonie. Deși să știi, dragă Zenob, că cel mai adesea comunicăm telepatic. Dacă mă uit la el știu ce gândește, văd în frame-uri viața lui viitoare. Uneori îl mai iau și-n parc, dar asta spun aici, că e interviu, în particular pot să mărturisesc că el mă duce pe mine. Pe Manitu îl știe toată lumea, nu doar pe-aici prin Craiova, ci peste tot în lume păpușarilor. Exista încă de pe vremea convorbirilor noastre din UNATC, dacă ți-aduci aminte, uneori se deschidea fereastra și pluteau niște umbre dinspre Inișor, iar printre siluetele albe, era și Manitu, pe-atunci fumuriu, ca o fantomă, mai târziu, după ce s-a luat după mine, după ce a făcut cunoștință cu viața nocturnă a orașului nostru cam turmentat, a ajuns așa cum îl vezi astăzi.