22 martie 2016... O cafea de dimineață la Bruxelles, conversând liniștit cu jurnalistul Ovidiu Nahoi. Reveneam în Belgia pentru întâlniri la Parlamentul European, apoi vizitarea unor locuri atât de dragi din capitala Europei, cu gândul de a-mi umple bagajele cu ciocolată și minunății pentru fiul și soția mea. Ovidiu îmi propune să ne rupem de grup și să mergem cu metroul, câștigând minute bune pentru a ne pregăti materialele de presă. Peste câteva minute, îmi spune că "a apărut o știre despre un incident pe aeroportul din Bruxelles", apoi lumea întreagă a aflat de atentatele care au lovit Bruxellesul. Zeci de morți și sute de răniți la câteva sute de metri de locul în care urma să ajung peste 2-3 minute, în stația de metrou Maelbeek. A urmat un coșmar: spaima teribilă care a pus stăpânire pe un oraș întreg, ocuparea străzilor de către armată și valul imens de solidaritate din partea unor oameni care nu se cunoșteau. În ciuda interdicțiilor, am ieșit pe stradă la câteva minute după cel de-al doilea atentat, cel care a făcut prăpăd în metrou. Apoi am mers în Place de la Bourse. Peste tot se scriau mesaje de susținere în toate limbile pământului. A fost singura dată când am văzut peste 300 de televiziuni când transmiteau simultan. Trei români au fost răniți. Doar întâmplarea a făcut ca grupul de jurnaliști români să nu fie pe lista cu numele celor pe care-i comemorăm. Doar o întâmplare...

La scurt timp, au fost lovite mai multe orașe europene: Berlin, Paris, Nisa, Madrid... Mai puțin norocoși, mulți au fost la timpul nepotrivit în locuri vizate de atentatori.