Mihai Caracostea zis Aragea a fost tare bogat. Se presupunea că a vândut partea lui de comoară unor evrei din Salonic. Casa lui din Edessa era cu etaj, văruită în alb cu balcoane roșii din lemn proptite pe sahnisie, cum fusese arhitectura în Imperiul Otoman. Ca să exprime bunăstarea în care trăiau, bunica mi-a dat mai multe exemple de-a lungul timpului.

Cum ar fi faptul că s-a născut într-o casă cu parchet, lucru foarte rar la vremea aceea.

Sau, că pentru un material de mătase necesar croirii unei singure rochii, tatăl ei a dat o căruță cu secară.

Și al treilea exemplu: după ce a venit din război, tatăl ei i-a cumpărat o pereche de pantofi. Pe atunci nu existau magazine acolo, pantofii se făceau pe comandă și puțini își permiteau. Dar să iei unui copil de patru ani pantofi, mai ales când îi crește piciorul, era o exatravaganță.

Cornelia s-a dus într-o zi la râu și și-a lăsat pantofii pe mal. S-a bălăcit cu copii, dar din neatenție, apa i-a luat unul din pantofi și dus a fost. A fugit plângând până la Mihai, iar acesta a făcut îndată o vizită cizmarului și a cerut să-i ia măsură fetei pentru pantoful pierdut.

Acesta a refuzat categoric, spunând că ori face pereche ori nu mai face. Străbunicul l-a întrebat mirat de ce trebuie să plătească doi pantofi, pentru că doar unul a fost înghițit de apele râului. Meșterul i-a răspuns simplu:

— Dacă fac unul singur, o să rămân văduv.

Superstiție sau strategie, nu se știe. Dar Mihai a mai plătit încă o pereche de pantofi.