E o zi cu soare amănunțit. Altfel de la o oră la alta. Vine totuși înserarea și ne suspendă albastrul. Lumina scăzândă temperează apoi secundele zilei. Și ne molipsim de gângăveala lucrurilor, înmuiate de-a valma în lentoarea asfințitului. Se lasă o noapte indecisă. Cu străfulgerări meteorice, aburite de ceață. În fine, omul se tupilează cumva sub această "frumusețe înceată", vorba lui Ion Stratan. Pe care n-o vedem așa ușor, mai curând îi întrezărim prezența: "întunericul a developat absențele" ...

Bonifacio, sanctificetur… Deschid acest album cam turistic și nu-mi dau seama dacă albastrului îi stă mai bine ca substantiv ori adjectiv. Analfabet vizual, nu știu ce să spun despre fotografiile lui François Balestriere. Mă agăț însă de textele semnate de Marie-Hélène Ferrari. Ca spectator, nu ca știutor: *Arrive le poète, son crayon à la main,/ Le poète ouvre les yeux:/ Ceux des autres avec les siens./ E la boue grise se fend en deux,/ S'ouvre la robe blanche de murs,/ Frôlée des suaves care ...

Scrisul e un sclipici al confesiunii, un plasture al singurătății și un fixativ al tăcerii. Ia să vedem, doar atât? Ridică de jos o carte. Deschide-o oriunde. Un verb prăfuit o să urzească în juru-i un vârtej de frază; pe care, înainte de asta, n-o duceai în cap. Să recunoaștem, chibzuim deseori lexical, de jur împrejurul vreunui substantiv: cuvintele, așa întâmplătoare cum vor fi, ne vând luări de la capăt. Bătrâna lor mamă, etimologia, își crește cu iscusință copiii: cuvintele nu sunt doar un ...

Oricât de urât ne-a fost, intervalul 2020-2022 intră deja în regimul retrospecției. Dacă nu simțim așa, gândiți-vă la cei care n-au apucat să-l depășească. Ei ar fi vrut să le fie și mai greu decât ne-a fost nouă; numai să-și adauge și ei vârstele pe care o să le-mplinim, de-acum încolo, și pentru dânșii. Și cu ce ne alegem, în planul culturii istorice, din experiența lock down-ului? Căci "trecutul poate veni când vrea să îți strice socotelile. Și nu știi niciodată unde te va duce. Tot ce poți ...

Era odată un împărat chinez nu foarte bun la inimă. Își dușmănea copilăria. Și, odată cu ea, persoanele care o patronaseră. Chiar și artiștii. Bunăoară, era îndrăgostit peste poate de tablourile unui mare mânuitor al penelului, Wang-Fo. Dar mergând să vadă locurile care inspiraseră acele capodopere, împăratul era decepționat. Arta umilea natura. Iar monarhul se simțea înșelat: în comparație cu originalul (natura), copia (pictura) era mult mai bogată în adevăr. Invidios pe magia umilului său supu ...

Inițial, Dumnezeu avea un fel aparte de a nu spune ceva; astfel încât, la plămădirea sa, Adam simțea că tăcerea Creatorului îl atinsese pe toată suprafața corpului. Era croit, deocamdată, din toate cuvintele nepronunțate. Cel de Sus punea, în mica făptură, o versatilă umbră: o elastică surdină a conștiinței, pe cât de greu exprimabilă în plan vocal, pe atât de autoritară în plan memorial; un spectru ce nu intră cu totul în noi înșine, ținând, mai degrabă, să ne cuprindă. Cam așa e arhetipul. ...