nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Media literacy

Izolarea din martie-mai ne-a adus, odată cu doza zilnică de anxietate, și, celor mai norocoși, destul de mult timp liber. Timp pe care nu l-am petrecut numai printre cărți, cu filme și piese de teatru, ci și cu știri, comment-uri și talk-show-uri urmărite online și la TV, în căutare de vești noi despre cum o să arate viața noastră peste o zi sau peste o săptămână. Am trecut prin experiența comună a expunerii la gigabaiți de fake-uri, de la ingenua întrebare a unui președinte - dacă n-ar fi mai bine să înghițim clor preventiv -, până la sfatul de a ne spăla pe cap cu ceai de urzici, ca să scurtcircuităm microcipul implantat de termoscannerele din supermarketuri. Și de-ar fi numai atât! Dar unele manipulări sunt mai subtile și merită puțină reflecție.

Bunăoară, la un post de știri, nu spui care (deși-i secretul lui Polichinelle), într-o seară i se ia un interviu pe skype unui fost candidat la președinție, care tocmai se străduise să se autoinfecteze cu Covid-19, îmbrățișând mai mulți oameni carantinați într-o localitate ialomițeană. Moderatorul se delimitează vârtos de metoda neortodoxă de a arăta ce absurde sunt măsurile de distanțare socială impuse de guvern, dar continuă dialogul timp de o oră. Peste câteva seri, Viorel Cataramă nu mai trebuie căutat via aplicații video, căci e invitat chiar în studio și își expune viziunile epidemiologico-politice pe larg. În platou, încă un jurnalist care-l combate cu sârg. Se contactează specialiști și cetățeni, unii îi dau dreptate, alții ba. Pe scurt, se înscenează un întreg proces, cu poziții pro și contra. Moderatorului, persoană echidistantă, n-ai ce să-i reproșezi! El mai mult tace și pare că grăiește cu ochii (licărind de satisfacție deontologică) un mesaj care s-ar traduce așa: "Unii cred că pământul e rotund, alții că-i plat, eu doar îmi fac datoria de jurnalist și vi-i prezint și pe unii, și pe alții. Avem în sfârșit o dezbatere cu argumente între cele două tabere".

Rezultatul imediat e că, dacă înainte de emisiune credeai că numai una dintre păreri e onorabilă, acum au devenit amândouă. La fel se dezbat în serile următoare, "cu argumente pro și contra", termoscanarea și susținerea examenelor naționale (vezi aici analiza modului cum a fost tratat ultimul subiect). Schema jocului de-a "jurnalistul imparțial" se poate complica și mai mult (și chiar se complică), prin introducerea în scenă a unor colegi "dezinteresați", care trag ei concluziile în locul gazdei nespus de echilibrate ș.a.m.d. 

Nu are rost să discutăm aici strategiile, deși ele pot face obiectul unei cercetări interesante pe tema manipulării. Le știam deja, acum doar le-am văzut la lucru mai des ca de obicei. Și ele nu sunt unicele folosite, după cum postul cu pricina nu e singurul care le folosește. Cu toții am strâns o mulțime de dezinformări și teorii conspiraționiste, unele mai gogonate ca altele, de la tot felul de actori media. 

Producția s-a diversificat și circulă pe atâtea canale, încât a umplut piața, la propriu și la figurat. Am auzit oameni care au refuzat să li se ia temperatura la intrarea în magazine vorbind despre încălcarea libertăților și protecția datelor personale. E clar de unde au colectat argumentele astea. Problema e globală (vezi aici stâlpii de telecomunicații incendiați în Anglia de adepții unei teorii a conspirației), numai că unele societăți sunt mai pregătite decât altele să-i facă față. Și noi trebuie să recunoaștem că facem parte dintre ultimele.

Cred că e momentul potrivit să redeschidem discuția despre introducerea în programa de liceu a orelor de educație media. Sau cum se va numi ea. Documentele UE vorbesc despre "alfabetizare media" (media literacy), iar echivalentele românești cele mai curente sunt "educație mediatică" și "comunicare mediatică". Indiferent de nomenclatură, contează misiunea orelor respective, și anume cultivarea abilităților de a accesa, crea și evalua critic conținuturi în diverse medii de comunicare.

Inițiativa a mai fost promovată în trecutul apropiat de diverse ONG-uri (vezi aici și aici două dintre ele), dar s-a lovit de reticențele guvernanților și ale unor profesori. S-a zis: să nu încărcăm planul-cadru cu o disciplină în plus, să reducem numărul de ore, să nu mai bramburim sistemul, că iată unde am ajuns etc.

Dar lucrurile se pot rezolva și fără a întoarce curricula cu susul în jos, și fără a atenta la timpul liber, și așa puțin, al elevilor.  

În sensul că aria curriculară filologie (limbile română, maternă și străine) poate acomoda firesc orele de educație media. Știu din experiență că profesorul de română e obligat să dilate modulul de literatură pentru a acoperi materia pentru bac, mușcând serios din porția alocată modulului complementar, de limbă și comunicare. În consecință, cel din urmă modul a devenit revoltător de irelevant. Mai ales că proba orală de competențe lingvistice e o bagatelă, după cum se știe. Injectarea unui conținut contemporan ar crește ponderea zisului modul de limbă și comunicare, și automat interesul elevilor pentru el.

Aici îmi închei pledoaria tehnică, prin care am vrut să arăt doar că se poate. Educația media ar putea fi luată în serios și și-ar găsi pasionații ei, dacă ar fi studiată în cadrul orelor de "limbă" (că doar se dă la bac, nu-i așa?...).

Există oricum o venerabilă tradiție filologică în decriptarea mijloacelor persuasiunii, de la anticii retoricieni și până la actualii pragmaticieni, trecând prin toate vămile structuralismului (și-ale grupului μ) și post-structuralismului (Foucault et comp.).

Bibliografia e bimilenară. O carte valoroasă a scris în 1995 Marta Petreu (folosind din plin instrumentele retoricii), Jocurile manierismului logic. Așa cum povestește autoarea în prefață, ea a fost inspirată chiar de elevii de liceu cărora le preda. Deci, încă o dată, se poate. Cine se mai îndoiește de relevanța bătrânei filologii în critica mass media și social media poate reciti concluziile extrem-contemporane ale lui Eco, la capătul tratatului său despre falsificarea în Evul Mediu. Semioticianul italian numește vremurile noastre o epocă "filologică": înțelegând filologia într-un sens extins, ca disciplină care ne învață să filtrăm mesajele care ne înconjoară.

Știam de mult că avem nevoie de educație media, pandemia doar ne-a amintit cât de importantă e în viața noastră cea de toate zilele.

Cum politicul e în toate – în văzduh, pe ape și pe uscat –, el nu putea lipsi nici din chestiunile de sănătate publică...

Ștefan FIRICĂ

Scrie în general despre literatură și e lector la Facultatea de Litere a Universității București. A publicat două cărți, Autenticitatea, sensuri și nonsensuri. Teorii românești interbelice în contexte europene (2019) și Strategii ale (de)construcției identitare în proza românească interbelică (2019).

în același număr