Revistă print și online
Hei, arăți exact ca poza ta de pe Facebook.
Nu, nu arăți! Îți citesc porii ca pe o hartă
a tot ce e greșit cu lumea
plus tot ce în regulă cu ea. Câmpuri și câmpuri
de narcise și roze și maci extinzându-se
până la marginea teritoriilor
sălbatice, virgine, neexplorate cu balonul.
Care-i cuvântul pentru asta? Se-adună
ca tăcerea între coapsele mele și mi se îneacă
în gât precum consoanele
golite de silabe. Oooooooooo
și-apoi nimic. Stau pe marginea drumului
și mi se citește destinul. Liniile din palmă
îmi vestesc triumful
dar vocea care le croncăne e amenințătoare.
Poate că am lăsat Omaha și Idaho
să ajung aici dar m-am îndrăgostit
și n-o să abandonez până când moartea mă va smulge.
Ca un bibliotecar fără o bibliotecă
dragostea mea strălucește, e iubită de toți!
Chiar micile animale care-i ornează mătăsurile
de Madera ar muri bucuroase pentru ea.
Își curăță dinții perfecți cu boabe de mac
și mă privește cu o privire pură de iubire.
Ce e ceea ce văd pe cealaltă parte a mea?
Văd, văd o mie de maimuțe
privind prin sticla care mă separă de tine
te văd încercând să penetrezi sticla
dar nu-ți aud cuvintele.
Oare ce spui? Drama e intensă
prea mult a dat pe dinafară peste zidurile castelului vechi.
Asta voia să spună mătușa mea bătrână în Omaha?
Să crezi în tine. Fă ce iubești.
Am crezut că am putere, că țin hățurile
destinului meu și ale altora.
Sau e totul un vis, o să mă trezesc
și-o să descopăr că am iubit ceea ce deja știam.
Ben MAZER (n. 1964, New York City) - poet și editor american.
Dan Sociu