Revistă print și online

Vestul sălbatic demistificat

Stephen Crane, în poza sa de prozator al Vestului sălbatic, deconstruiește paradigma clasică a Vestului ficționalizat, explorând și totodată exploatând imago-ul unei lumi în disoluție, în evoluție, ce-i drept într-o notă nostalgică, dulce-amăruie.

Povestirea The Bride Comes to Yellow Sky, publicată pentru prima dată în paginile revistei McClure's Magazine în 1898, operează cu o paradigmă a Vestului impetuos primitiv deliberat alterată în canonul său. Protagonistul ei, un șerif texan pe nume Jack Potter, e surprins întorcându-se cu trenul în orășelul de frontieră Yellow Sky, însoțit fiind de mireasa sa ne-numită, originară din Est. Oponentul lui Potter, Scratchy Wilson, în stare de ebrietate, plănuiește o confruntare armată cu șeriful de îndată ce acesta sosește acasă, dar se va răzgândi odată ce dă ochii atât cu un Jack Potter  neînarmat, cât și cu soția acestuia. Simplul fapt că Vestul sălbatic și implicit tot șirul de clișee afiliate acestei paradigme și-au câștigat deja statutul de etichete ale acestui tip de cultură populară la acea vreme îi permite autorului să le parodieze cu oareșcare ușurință: alesul/ eroul, alias cowboy-ul din centrul poveștii nu mai actează conform așteptărilor lectorului, căci Jack Potter trădează dintru bun început o certă stânjeneală în comportament, conștient fiind că a încălcat fără doar și poate codul Vestului sălbatic prin alegerea de a se căsători. O altă bizarerie a acestei proze (și prin urmare un nou element care punctează ieșirea din canonul ficțional) constă în specificul lui Scratchy Wilson, care pare a îmbrăca haina banditului doar sub influența alcoolului, el neactând ca un ticălos veritabil, organic decât accidental, circumstanțial. Comunitatea, cel de-al treilea personaj – din nou o constantă a paradigmei Vestului sălbatic – se baricadează în fața pericolului doar atunci când intrusul Scratchy Wilson se transformă temporar în ticălos; din discuțiile de la Weary Gentleman Saloon rezultă în mod paradoxal că restul populației acestui orășel aflat la frontiera Vestului sălbatic nu îl percep pe Jack Potter drept un lider decât în momentele de beție și, în consecință, de scandal, ale pseudo-banditului totalmente inofensiv în marea parte a timpului, Scratchy Wilson. Deși protagonistul e bântuit de vina de a nu fi respectat codul nescris al cowboy-ului, deși e îngrijorat de reacția comunității, aceasta din urmă nu pare a da prea mare importanță mariajului său, acceptându-l ca atare; putem astfel identifica un soi de prăpastie între ceea ce crede Jack Potter c-ar reprezenta în dinamica orășelului, luându-se mult prea în serios, pe de o parte și ceea ce reprezintă, în fond, în ochii comunității: el își pierde tocmai statutul de ales, de pion central, nerealizând însă că nu s-a poziționat central pe de-a-ntregul în această ecuație niciodată. Apropiindu-se de casă, șeriful și mireasa lui sunt întâmpinați de un Scratchy Wilson ingenuu confuz și finalmente dezamăgit: în lipsa armei șerifului și în prezența soției acestuia, pseudo-banditul e forțat să abandoneze lupta, să-și ia jucăriile și să plece aidoma unui copil căruia i se refuză jocul. Scena este emblematică: ambele personaje gustă sfârșitul unei ere cândva eroice.   

Ironizând inspirat coordonatele tradiționale ale canonului prozei Vestului sălbatic, Stephen Crane introduce schimbarea ca inerție istorică, mobilitatea ca modus vivendi. Toți actanții clasici ai Vestului sălbatic sunt, în cazul autorului, supuși transformării, demolându-se așadar arhetipuri, modele înțepenite în i-real. Cu doze echilibrate de umor, Stephen Crane îl scoate pe șeriful Jack Potter din confortul regalat de ipostaza sa de erou al mulțimii și îl plasează în miezul schimbării, notându-i reacțiile la nou, punctându-i stinghereala și culpa, schițându-l finalmente ca pseudo-erou, ca lider de conjunctură, ca pion al metamorfozei, al fluctuației, al primenirii. Povestea în discuție devoalează lectorului chiar măsura în care o nouă societate își semnează certificatul de naștere, permițând intruziunea Estului civilizat în Vestul sălbatic; una din aluziile îmblânzirii Vestului e perceptibilă în uzul trenului ca vehicol al schimbării, al continuității și nu al rupturii între Est și Vest. Faptul că Jack Potter (în calitatea sa incomodă de cowboy-mire) și a lui nenumită, voit anonimizată mireasă aleg să parcurgă drumul spre casă pe furiș probează culpa ce îl împovărează pe falsul erou; reacția surprinzătoare de acceptare a noului statut marital al șerifului de către comunitatea care odinioară lansa judecăți tăioase la adresa acestuia e o altă dovadă că lucrurile sunt în continuă și în deplină mișcare, transformare, iar perspectiva pe care o are cowboy-ul despre poziția sa centrală în micro-societatea căreia îi aparține este total eronată, complet depășită de viteza intruziunii Estului în spațiul legendar al Vestului american. Până și aspectul vestimentar al banditului de conjunctură confirmă intruziunea modernului în arhaic, a mobilității în static.

Umbrela tematică sub care plasăm textul lui Stephen Crane e așadar aceea a civilizării Vestului odată obstinant sălbăticit. Proza menționată abundă în exemple persuasive ale acestui proces, ale acestei progresii a schimbării: căsătorit fiind, Potter refuză confruntarea cu Wilson; în economia tradițională a literaturii Vestului sălbatic, motivele urii, ale dușmăniei dintre cowboy și bandit/-ți sunt evidente, organice și clarificate dintru bun început, însă nu așa stau lucrurile în cazul raportului antagonic instalat mai mult din inerție și stereotipie între cele două personaje centrale ale acestei proze, aceștia neavând în fond nici o motivație reală, pertinentă în a se confrunta periodic – dovadă și ușurința cu care se renunță la conflict; chiar dacă nu poartă un nume, o identitate înrădăcinată, soția lui Jack Potter actează ca simbol al dezarmării, al decepției, al schimbării și în esență al îmblânzirii, al umanizării, al rafinării. Autorul își structurează povestea într-o serie de episoade contrastante care nu fac altceva decât să arunce personajele în contexte noi, inconfortabile și să le testeze astfel anduranța la schimbare, capacitatea lor de adaptare, bulversând expectanțele cititorului: Jack Potter, alesul, eroul și protectorul comunității, va sfârși în ipostaza de individ respectabil și nimic mai mult, abandonându-și aura legendară și – în consecință – șocându-l  și, mai ales, debusolându-l pe ticălos, care se vede silit să funcționeze de acum încolo în afara codului său consacrat, dar acum suprimat, ori barem suspendat. Și deloc întâmplător, finalul poveștii demolează clișeul violenței structural masculine prin introducerea în scenă a tandreții de început a mariajului. 

 

Ioana CISTELECAN

Lector univ. dr. al Facultății de Litere din Oradea, scriitoare, colaboratoare a mai multor reviste literare, printre care Echinox, Tribuna, Discobolul, Orizont, Vatra, Steaua, Contemporanul, Viața Românească, Familia ș.a. Cărți: Poezia carcerală (2000), Antologia poeziei carcerale (2006), Staze și metastaze carcerale (2019).

în același număr