Revistă print și online

Sirma Voivoda

Cineva din Macedonia de Nord mi-a spus că ei au avut mai multe fete haiduci, rămase în cronici sau balade, și vreo două mușeati capidani, frumoase căpitane, prima fiind Sirma Voivoda. La sârbi, bulgari și macedoneni, voivoda înseamnă și căpitan de haiduci, pe lângă alte feluri de șefi.

Sirma Strezova Krsteva s-a născut în 1776, în satul Tresonce din Debar, fiică unică a unei familii de aromâni. Sirma înseamnă mătase. Tatăl ei, Petre Vrleski, era pictor autodidact și zidar, care învățase limbile tuturor popoarelor vecine, pe unde lucrase. Mama ei, Anka, țesea și broda. Tatăl fiind plecat cu munca, fata crescuse în poveștile haiducești ale bunicului și își ajuta mama cu tot ce era nevoie în gospodărie, responsabilități atât tradițional feminine, cât și masculine. Era harnică și puternică.

Într-o zi, satul a fost înconjurat de turci puși pe jaf. Sirma și mama ei s-au refugiat într-o peșteră din muntele Skrka, găsind, la întoarcere, satul prădat și ars. Oamenii își jeleau copiii răpiți – fetele pentru haremuri, băieții pentru a deveni ieniceri. Prietena cea mai bună a Sirmei, Ruza, fusese luată și ea. Sirma a plâns-o ca pe o soră.

Iar revolta a născut dorința să exerseze arma.

În anul 1791 s-a zvonit prin sate că haiducii urmau să se întâlnească, de Sfântul Gheorghe, pe muntele Stogovo din Mijak, să-și organizeze cetele și să depună jurământ de răzbunare pe jefuitorii turci și albanezi. 

Sirma avea 18 ani. S-a îmbrăcat bărbătește și-a plecat la adunare, fără să știe nimeni. La locul stabilit erau vreo 70 de bărbați înarmați, cel mai cunoscut fiind Micho, din satul ei. El a supravegheat întrecerile la călărie, la tras cu pușca, la aruncat cu pietre, hotărându-se ca cel mai bun să fie ales căpitan. Sirma a tras prin mai multe inele, aliniate unul după celălalt, atârnate de o creangă, fără să rateze niciodată. Toate încercările le-a câștigat, însă la tras cu pușca și la cățărat a fost de neegalat. 

Cel mai tânăr haiduc, Sirma, a fost acceptată în mod unanim la conducerea cetei, fiind căpitan din 1791 până în 1813. După ce au jurat cu toții, pe cruce (brodată pe fond roșu) că vor urmări cu prețul vieții pe jefuitorii, steagul a fost încredințat crușoveanului Velko Spirov, ieșit al doilea la întreceri.

Ceata lor a apărat creștinii din munții Stogovo, Krchin și din împrejurimi, timp de douăzeci și trei de ani. Localnicii îi adăposteau, le dădeau merinde, medicamente și cele trebuincioase. Raidurile lor erau rapide, încununate de succes, pentru că se bazau pe informații exacte. Toți haiducii erau iubiți de săteni, însă mai ales căpitanul.

Luptătorii au aflat că erau conduși de o femeie vreo zece ani mai târziu, în timpul unei lupte, când o lovitură de iatagan i-a tăiat nasturii de la cămașă. Îndrăznețul arnăut a fost ucis, să nu răspândească vestea. Dar, la un moment dat, haiducii tot au destăinuit celor din familie că o femeie le era căpitan, născându-se balada Sirmei Voivoda, care a inspirat și alte fete curajoase, sătule de nedreptăți, s-o urmeze. Una dintre acestea a fost Todorka Stoianova, crușoveană, rămasă și ea în balade, care a haiducit trei ani, fiind descoperită că era fată când a fost rănită. 

La încheierea războiului ruso-turc din 1812, cu mari pierderi de teritorii pentru turci, Serbia a fost declarată autonomă, ceea ce i-a determinat pe otomani să își întărească stăpânirea în zonele care le rămăseseră. În anul 1813, Sirma a renunțat la haiducie și s-a măritat cu stegarul, Velko Spirov. Au locuit la Crușova o vreme, apoi s-au mutat la Prilep, ducând o viață relativ liniștită. 

Acolo, în 1856, la 80 de ani, l-a cunoscut pe scriitorul Dimitar Miladinov, care a lăsat singura mărturie scrisă despre ea, după ce i-a ascultat povestea vieții:

"Sirma s-a născut în satul Tresonce din Debar. Îmbrăcată bărbătește, a fost căpitan de haiduci, luptând în munții Babin Trapp, Stogovo, Barbara, Krchin. Bărbații pe care-i conducea în luptă și-au dat seama că era fată când o lovitură i-a smuls nasturii de la cămașă."

Avea 85 de ani în 1862, când a fost ucisă de turci, pe drumul dintre Prilep și Varos, fiindcă unui agă i s-a părut că bătrâna, însoțită de doi nepoți, nu i-a acordat respectul cuvenit. A fost îngropată cu onoruri. Oamenii din Prilep și din împrejurimi au venit în număr mare să-i aducă un ultim omagiu vestitei Sirma Voivoda.  

Marina COSTA

Scrie poezie și proză scurtă, dar s-a făcut cunoscută mai ales prin monografii istorice și romane de aventuri, între care amintim Pribegii mărilor (2016), Echipajul (2018), Soarta mercenarului și alte destine (2019) etc. Premii: Premiul I, la Concursul Național de proză scurtă "Nicolae Velea" (2018), Premiul special "Fănuș Neagu" (2019).

în același număr