The Letters of Oscar Wilde (Scrisorile lui Oscar Wilde) au fost publicate, pentru prima dată, în 1962, sub îngrijirea mezinului său Vyvyan Holland (numele de familie fiindu-i schimbat discret după scandalul provocat de încarcerarea scriitorului pentru pederastie, delict penal în ipocrita Anglie victoriană și ieșit de sub incidența legii abia acum o jumătate de secol). Pentru că respectiva ediție s-a epuizat destul de rapid, Oxford University Press l-a desemnat pe reputatul Rupert Hart-Davies să pregătească o ediție critică prescurtată din Scrisori, care a fost gata la finele anului 1978, apărând un an mai târziu. Pe aceasta îmi permit s-o recomand anglofonilor români.

Deși Witz-ul lui Wilde nu permite decât puține pasaje pedestre, trei dintre scrisori sunt absolut delicioase și merită discutate pe scurt în aceste rânduri ludice. 

Prima epistolă este o simplă telegramă trimisă din Exeter pictorului american James McNeill Whistler (cei pasionați de pop culture și-l amintesc din Bean: The Ultimate Disaster Movie) și datată 10 noiembrie 1883. Rândurile lui Oscar erau provocate de o notă apărută în revista satirică Punch (Le Canard enchaîné în variantă victoriană) care cita o discuție ipotetică dintre cei doi artiști referitoare la două actrițe celebre. Wilde se arată revoltat de inexactitatea raportului: "Punch prea ridicol. Când tu și eu suntem împreună, nu discutăm decât despre noi înșine". Mai interesant este că ni s-a păstrat și replica telegrafică a lui Whistler: "Nu, nu, Oscar, ai uitat. Când tu și eu suntem împreună, nu discutăm decât despre mine însumi".

A doua scrisoare amintită, din debutul lunii februarie 1886, îi este adresată editorului de la Pall Mall Gazette și enumeră cele trei clase în care Wilde divide volumele: cărți de citit (celebrități aparent superficiale, cu tendință memorialistică: Cicero, Suetoniu, Giorgio Vasari, Benvenuto Cellini, Saint-Simon etc.), cărți de recitit (aici, regretatul Matei Călinescu ar fi avut o pâine bună de îngurgitat: Platon, Keats etc.) și cărți de evitat (sau "de necitit": părinții bisericii, minus Augustin, la care se adaugă filosofi eclectic selectați, precum John Stuart Mill sau Voltaire). Nu le recomand studenților să-și alcătuiască listele de lecturi după idiosincrasiile lui Oscar, fiindcă autorii selectați sunt adesea nefrecventabili, iar cei omiși – inconturnabili.

În fine, a treia epistolă menționată, probabil din luna aprilie 1891, îi este adresată lui R. Clegg și conține credo-ul artistic al lui Wilde, încapsulând o genuină și rafinată ars poetica. Iată în ce termeni gândește scriitorul opera de artă: "O operă de artă este inutilă precum o floare este de prisos. O floare înflorește pentru propria bucurie. Câștigăm un moment de bucurie contemplând-o. Aceasta este tot ceea ce se poate spune referitor la relația noastră cu florile". Aproape că este detectabil aici ecoul gândului poetic al lui Angelus Silesius, misticul silezian care credea că trandafirul înflorește fiindcă înflorește, în absența unui "de ce?". Patru ani mai târziu, Oscar mergea la închisoarea din Reading, unde urma să ispășească o condamnare de doi ani. Nu a mai trăit decât trei ani după eliberare, iar aceia s-au consumat în privațiuni și umilințe.