În adolescență și chiar mai târziu, am citit literatură erotică, bineînțeles, am căutat paginile fierbinți și am vizualizat cu nesaț gesturile niciodată suficiente din episoade care niciodată nu făceau parte din acțiunea principală. 

Literatura română are o tradiție în privința erotismului. Fără a mai vorbi despre romantism, adică trecând direct la interbelici, aș da în fugă niște pagini, pe care le-am citit toți: iubirea magică voiculesciană, întâlnirile destinale din proza lui Eliade, realismul îndulcit, din nuvelistica lui Gib Mihăiescu, ori banal, ca în povestirile lui Cezar Petrescu, amorurile fandosite ale lui Minulescu, kierkegaardismul diluat al lui Holban, iubirea îmbolnăvitoare a lui Camil,  poveștile trivializate cu artă ale lui G. M. Zamfirescu. Ar fi doar câteva dintre filele doveditoare. Se poate vorbi despre o pasiune constantă pentru temă, mai ales pentru iubirile socotite autentice - Zilele și nopțile unui student întârziat, al lui Gib Mihăescu, fiind chiar o marcă între limitele căreia se dezvoltă asiduu romanul actual al ultimei generații. Doar limbajul diferă.

Pe lângă această tradițională linie, există literatura frustraților care izbutesc periodic să împrospăteze expresia, mă refer la literatura de avangardă, de ieri și de azi. Chiar când nu este vorba despre valori incontestabile, scriitorii bravadei licențioase au avut meritul de a răscoli apele stătute și de a-i trezi pe artiștii geniali. Apunake se citește și astăzi, dar în clubul unei minorități boeme, la rândul ei, aflată în plin act de bravadă. De-aici vin extravaganțele lui Vinea  (din Lunaticii), proza lui Arghezi ori Zenobia, mai încoace.

Și să nu uităm literatura erotică a comunismului! Cu tot fondul ei proletar și propagandistic, a dat povești violente ca ale lui Fănuș Neagu ori Marin Preda, dramatice și problematizate ca ale lui Breban și un șir lung de viziuni artificioase, ieșite din dezamăgirea optzeciștilor, trădați de viață, în vârtejul destrămării sociale.

 Pe acest morman de scriituri se ridică proza erotică actuală, dar cumva mai preocupată de gustul consumist al istoriei. Prin urmare, emanciparea tematică n-a lipsit niciodată. Bătălia se dă pentru canalul care unifică pornografiile cu arta preocupată de eros, adică stimulul și sublimarea lui. Ne aflăm într-un timp al tuturor posibilităților.

Cât privește limbajul licențios, această zonă este complet nesemnificativă pentru artă. Nu aici se află emanciparea, ci în aceeași veche valoare a cuvântului, de a face să fluture sufletul celui care îl primește. Cuvântul interzis prin uz social trezește dorințele, pune sângele în mișcare, dar nu rămâne înfipt în fruntea istoriei. E sortit să ardă repede.

De aici și granița labilă dintre compliment și înjurătură, amândouă suspecte de un erotism nesaturat. 

Și ca să ne relaxăm un pic, vă voi povesti o stare de fapt, care poate deveni oricând literatură. Eram cândva într-un hypermarket, când am auzit lângă urechea  mea o voce de adolescent, spunând o frază cam șoptită, din care eu n-am înțeles decât un singur cuvânt, anume țâțe. Era o voce care mi s-a părut impertinentă, batjocoritoare. M-a extras ca o pensetă din studiul meu adâncit. Bineînțeles, toate astea mi-au trecut pasager prin minte, căci în realitatea acelei zile de cumpărături m-am întors fulgerător să văd cine zice ce zice, să mă uit în ochii lui și să răspund după caz. Pe lângă mine se foiau doi chinezi, un băiat și-o fată, tot așa preocupați de cumpărături, care spuneau multe cuvinte ascuțite, din care nu lipseau ț-urile. Uitându-mă la ei, văzându-le fețele, m-a fulgerat gândul că probabil vorbeau despre Heidegger. 

Prin urmare, erotismul este o temă care ia forma dorințelor, fantasmagoriilor, coșmarurilor ori a altor zei care stăpânesc lumea fiecăruia. Dincolo de aceasta nu există decât ațâțări fără număr. Nu fraza  are importanță, ci locul  pe care-l găsește pregătit.

Când scriu o scenă erotică, îmi vin în minte celelalte, scrise până acum. Într-un fel se leagă epic, fac parte dintr-o poveste. Dar grija mea cea mare este să servească temei, să nu rămână o secvență ilustrativă pentru sex, pe care o cititoare de fragmente s-o colecteze în pagina dorințelor ei ratate. 

Am auzit de multe ori că proza se scrie la maturitate și că ai certitudinea maturității abia după ce ai scris un text erotic. Acum, după ce-am parcurs atâtea etape scriitoricești, pot să spun că nu scenele de genul ăsta sunt greu de scris. Greu este să scrii despre o iubire frumoasă și morală. Pentru asta iți trebuie geniu.