Se vede că ți-e rău.

Dar o putem rezolva noi cumva.

Nu?

Adevărul e că ești cam distrus.

Auzi ce-ți spun.

Nu ești singur.

Și ți-ar prinde bine o mînă de ajutor, după o zi în care ți-ai făcut bagajele

pe întuneric, ai luat autobuze spre nord, ți-ai lăsat scaunul pe spate

și ai rînjit și spaima ți s-a cățărat pe picioare,

ți-a trecut printre degete și prin păr…

Sunt tot timpul aici, răbdător.

Mai știi tu pe altcineva ca mine.

Eu zic să te gîndești la ea așa cum merită:

încă un nume crestat pe limbă.

Cum ziceai? Să nu fii abject și să alegi să fii tu ăla rănit

decît să rănești.

Serios?

Hai să plecăm odată.

Ne plac drumurile cu autobuzul, mai ții minte? Noi doi

și cîmpurile înzăpezite alunecînd după ferestre

și nici o grijă, niciodată,

ce zici.

Eu nu trebuie să fiu nicăieri.