OPTm
nr.crt.

furtuna mi-a dat peste nas

 

Daniel Coman este un poet sibian, format la Cenaclul Zona Nouă, și o prezență constantă în viața culturală sibiană.


e sentimentul de noutate cel care-mi dă energie 

și mă plimbă pe culmi doar după ce totul s-a consumat 

văd în retrospect și simt cu mintea de parcă-aș pune mâna 

pe filtrul de condens de pe paharul de plastic plin 

cu ceai și perle de tapioca fără gust 

de parcă sunt acolo și mă lovesc de pestilența marelui oraș 

în al cărui parc de cartier s-au aprins ghirlande de lumini în copacii înfloriți 


nostalgie – și când mă gândesc la amintirea asta 

nostalgie – și când văd lucrurile astea pe bune 

și nu-mi pot explica cum diferențiez ce e realitate 

de ce e filtrul pe care-l aplic constant 

dincolo de toate astea știu că am trăit 

chiar dacă am fost schimnic într-un apartament de cămin 

nu săpat, ci construit, 

nu izolat, ci în lifturi aglomerate cu oameni 

cu care am schimbat priviri sincere și reale 

după cum îmi dau acum seama 

când mă plimbă pe culmi în retrospect și văd

că e sentimentul de noutate cel care mi-a dat energie

florile de mușețel plutind pe apa caldă – plăcere 

imaginea din punctul tău de vedere a mâinii când culegi frăguțele – 

materialul ceramic a cărui căldură se simte în creier – 

poziționarea corpului pe un pisc sau delușor la baza căruia se află 

un drum intens circulat – 

rumoarea care se-ntinde ca ceața – plăcere 

lemnul ca sursă de foc care m-a obsedat acum din ce în ce mai mult –

fumul care se strecoară afară printre buze –

fumul care NU se ridică prin hornuri în pastelurile lui Peter Bruegel bătrânul

deși e iarnă afară – 

sau iarna pe uliță, pe care am citit-o stând pe taburetul din hol 

visând la senzația fizică a zăpezii care se topește în palmă

cer verde spălăcit văzut ca prin vată de zahăr 

încă mă electrizează cu totul senzația 

de piele lipicioasă 

de strat superficial 

de apă pe suprafața pielii 

se simte acut 

adierea curentului de aer 

ar fi trebuit să mângâie dar uite că 

NU

pe munte doar mi-a mai fost așa de rău 

când furtuna mi-a dat peste nas 

locșor umed pe fața mea 

unde s-au lipit ace de brad 

miros frumos frustrare intensă 

când prietenii mă cheamă și nu refuz 

doar ca să mă expandez ca orezul 

până ce fiecare celulă se dematerializează 

ca să fie totuși și bine

Daniel Coman

Copyright © fictiunea.ro