nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Despre singurătate

Am cunoscut, de-a lungul vieții, mai multe persoane singure și cele mai multe dintre ele erau și triste. Ca individ eminamente solitar, dar solar, aș dori să împărtășesc câteva gânduri modeste, legate de scăderile și, mai ales, de virtuțile singurătății.

Nu am înțeles și continuu să nu înțeleg nevoia obstinată a multor cunoscuți de a petrece cât mai mult timp în compania celorlalți, de a le cerși acestora atenția, de a-i linguși pentru a dobândi de la ei un gest în plus. Viața ne-a pus și ne va pune pe toți constant în situații care reclamă situarea confortabilă în solitudine, detașarea de contingent. Dacă nu realizezi că, înainte de a putea funcționa corespunzător ca parte a unui întreg, trebuie să funcționezi impecabil ca parte în sine, sentimentul de a-ți fi de ajuns îți va rămâne complet necunoscut. Este necesar, mai ales pentru un intelectual care se vrea lucid și echilibrat, să devii, precum se visa Cioran odinioară, un Privatdenker , adică un gânditor particular, la adăpostul zarvei de grup, acaparatoare și iritantă.

Singurătatea, așadar, poate fi și sursa acelui demon al amiezii, care este melancolia descrisă de Robert Burton, dar poate fi și izvorul acelei liniști ca rezultat al bunei situări în sine însuși de care vorbea Pascal. Actuala izolare impusă de pandemia noului coronavirus ne-a confruntat pe toți cu retragerea intra muros și cu evaluarea sau, în cazul celor mai exigenți dintre noi, reevaluarea priorităților din viață. Aceia care au înțeles pe deplin că un timp petrecut cu sine este un timp câștigat, nu pierdut au dobândit un modicum de înțelepciune. Iar timpul consumat în solitudine ar trebui să fie nu unul steril, în care subiectul reflector devine obiect pasiv, dominat de obiecte (telefon, tabletă, televizor), ci unul bogat, bazat pe introspecție, pe contemplație și pe autoevaluare fără menajamente.

Am făcut pași importanți pe drumul unei solitudini fertile petrecând o jumătate de an complet singur în timpul unei burse în Japonia, la o vârstă la care alții merg zilnic la petreceri. Am învățat atunci mai multe despre mine însumi decât aș fi putut învăța în șase vieți petrecute în febra mulțimii dezlănțuite. Și ceea ce am învățat poate fi redat confortabil în câteva cuvinte adunate aici, care, ideal, se topesc și ele în strălucirea discretă a unei tăceri încărcate de sens.

Cătălin GHIȚĂ

Prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, coordonator de doctorate, membru al BARS (British Association for Romantic Studies), Cătălin a publicat și editat peste 20 de volume, apărute în țară și în străinătate. Membru PEN, USR.

în același număr