În timpul pandemiei, mulți dintre noi am devenit mult mai atenți la modul în care arată locuințele noastre. Pentru cei care și-au permis luxul de a-și muta activitatea în formula "telemuncii", diseminarea lui SARS-CoV-2 a inaugurat o nouă relație cu spațiul. Motivele pentru această schimbare de atitudine sunt de mai multe feluri. Mai întâi, adaptarea la online a muncii și a procesului de învățare a transformat spațiul privat într-un loc al producției de capital, economic dar și simbolic:

"Cum să vadă colegu Tibi de la corporație că-mi las rufele pe canapea?", "Hai că stau aici, să vadă profu că am citit, sanchi, Ulise în trei limbi."

Dincolo de această invadare a personalului, cred că se poate ghici și o manifestare a pulsiunii spre ordine a speciei noastre: într-o lume care își pierde cu rapiditate sensul, locuința devine microcosmosul căruia îi putem găsi lesne un rost. Dacă nu putem controla nici răspândirea virusului, nici ravagiile cauzate de acesta, ne consolăm cu mutarea bibliotecii de pe hol în sufragerie.

Ramona Boldizsar a decis că nu-i ajunge să plimbe mobilă prin casă, așa că s-a apucat să trebăluiască prin dormitorul gândurilor ei. Volumul său de debut, nimic nu e în neregulă cu mine, apărut în 2021 la Casa de pariuri literare, urmărește în detaliu acest proces de cartografiere a spațiului interior.

Prezentarea autoarei ne anunță de la bunul început că "nimic nu e în neregulă cu mine a fost scris în 2020 și a avut un rol aproape terapeutic, ca un mecanism de protecție împotriva anxietății provocate de Covid-19." Ca să înțelegem mai bine munca poetică care stă la baza cărții, trebuie să alăturăm acestei afirmații motto-ul din Ocean Vuong: "(...) &remember, / loneliness is still time spent / with the world."

Lumea exterioară intră cu violență în intimitatea subiectivității, iar pentru a se vindeca de această rană, subiectivitatea trebuie obiectivizată. Singurătatea provocată de condițiile impuse de pandemie a fost prilejul unei externalizări a trăirilor celor mai personale. Poeta care scrie că "este o mașină de scris" (motive ale absenței cotidiene) vorbește despre experiențe profund intime din exteriorul lor, cu o voce care nu face confesiuni, ci enunță stări de fapt. Se naște un nou tip de subiect, care poate acționa cu sens în rețeaua de relații care definesc momentul nostru istoric.

Un prim semn al acestui joc dintre obiectiv și subiectiv este imaginarul spațial care se desprinde din titlurile unora dintre poeme: "am ascuns tăcerea în pod", "dormitorul gândurilor mele sertar 0", "din beciul neizolat al memoriei", "ușa deschisă spre neajunsurile verificării empirice" etc.. Spațiul locuirii devine un ecran pe care se proiectează viața interioară pe care o analizează lucid vocea lirică. Transpusă în materialitate, munca emoțională vădită de aceste texte este mult mai ușor de gestionat. Coperta semnată de Iunia Buricescu ilustrează tocmai această instanțiere a interiorității în exterioritate prin intermediul scriiturii.

Adesea invocatele artefacte materiale și lingvistice ale epocii internetului sunt o marcă a reconfigurării subiectivității pe care o propune Ramona Boldizsar. Nokia 3310, "small talk", "special snowflake", Mortal Kombat, "empty trash" - toate acestea și multe altele trimit la realități fizice sau virtuale ușor de recunoscut pentru generația autoarei. În fond, acestea sunt obiecte interne ale unei conștiințe globalizate: ele înseamnă cam același lucru și pentru un tânăr din România, și pentru unul din Indonezia, și pentru unul din Chile. Poeta își asumă rolul de Pythie a milenialilor de pretutindeni: "cadre ipotetice cu obiective scumpe developate în camera / obscură a / imaginației colective" (dormitorul gândurilor mele crăpătura ca un șarpe în colțul peretelui), "lucrez din subconștientul inaccesibil care mă hrănește / ca pe un maidanez" (noi).

Referințele literare abundă și ele. De la Philip Roth la Maiakovski și de la Jericho Brown la Dostoievski, ele nu sunt o formă de epatare, ci ajută la recrearea unui orizont al experienței foarte credibil.

Autoarei nu-i scapă mizele politice ale lumii de astăzi. Există referințe la situația drepturilor femeii din România și din Polonia, la excesele societății de consum, la pudibonderia instituționalizată social. În din șantierul fericirii utilitare, descrierea lumii așa cum ar trebui ea să arate conform ideologiei dominante este pusă în antiteză cu realitatea lumii create de sistemul nostru social, economic și politic, rezultând un sentiment de insuficiență, de nemulțumire ca după o promisiune care nu a fost onorată, sentiment conținut în ultimele două versuri ale poeziei: "într-o lume posibilă / nu aici".

Deși majoritatea poeziilor se subsumează proiectului descris mai sus, există numeroase excepții, texte scrise din perspectiva subiectivității clasice. Un filon important al volumului îl reprezintă o serie de poezii care descriu o relație amoroasă tumultuoasă. Versatilitatea vocii poetice reprezintă, însă, un atu pentru un volum de debut și este semnul unei flexibilități intelectuale de apreciat.

Prin nimic nu e în neregulă cu mine, Ramona Boldizsar devine o voce demnă de urmărit în peisajul poeziei scrise de tineri.