Revistă print și online
mâini strânse pe corp
valea dorinței
iar ele urcă
și apucă tot în calea lor.
sâni dezgoliți
ca două coline neexplorate
mâinile urcă și tot urcă
într-o căutare oarbă.
degete atente
cercetează plaiurile claviculelor
strânsoarea ajunge la destinație
și se întețește.
pielea de porțelan se distorsionează
sub frământările atente
ale degetelor lungi, dibace
asemuite cu cele ale unui pianist pasionat.
respirația se taie
mișcarea se sacadează
purpuriul apare
autonomia dispare.
cui îi place controlul, oricum?
uneori sunt pură
alteori vanitoasă
sunt un cumul de contradicții femeiești
și totuși pierd bucăți
cioburi din mine
printre cearșafuri reci
în dimineți toride
le las în urma
bărbaților și femeilor
cărora le am permis să mă frângă
poate-poate
vor ști să ofere altor femei
afecțiunea după care tânjește
capul meu sprijinit pe pieptul
ce se ridică și coboară lent
și dorința, plăcerile carnale
care nu mă lasă azi să uit
ce înseamnă să fii adorată
cu adevărat tu, femeie.
s-a spus de veacuri
că Eva e plămădită din coasta lui Adam
și totuși muritorii pot exista independent unul de celălalt.
ne naștem pentru noi
nu pentru celălalt
stăm în umbră
martorii propriei noastre întâlniri cu peștera.
așteptăm soarele să ne lumineze
iubirea să umple inimile
ce se completează reciproc.
azi, alegem să o luăm de la capăt
sincer, egal, fără compromisuri
și învăț să ofer dragostea din mine
cu toată puterea cu care nu mi-a fost dată să o primesc la rândul meu.
clișeul suprem: omul potrivit, la momentul potrivit
nu mai dau la întâmplare
tot ceea ce alții mi-au luat
fără o fărâmă de regret că nu au cerut voie mai întâi.
Ioana Florescu