Poem despre duminică

Duminica

e ziua în care

Meșterii își repară mesele

Dar eu îmi amintesc că

Duminica era ziua ta

În care mâncai iaurt cu pâine

Seara târziu

Și îl citeai pe Tzara

Mințindu-mă că l-ai înțeles.

Te văd lunea

Miercurea și câteodată

Vinerea la

00.53 fix

Eu mereu întârzii

Atingerile strict interzise

Practic imposibile

00.55 fix

Luna-i mai amară în

Ardeal

Aici e doar bolnavă de

Icter

Blocaj intestinal

frumoasă totuși

The moon is a pizza pie

și alte kitchuri englezești

Ce culoare are luna ta

Când nimic nu mai contează

Anchetă printre firele de nisip

Mi-ai spus să nu fiu dezamăgită

Că viața asta de adult va fi ok

Mi-ai spus că nu mă voi plictisi într-un call centre obosit

Că voi câștiga bine.

"Va veni și rândul tău, măi tată."

Roșul pielii tale îmi amintește de crabii pe care îi mâncam la

Restaurantul acela

La care eu nu am vrut sa merg

Dar mama a vrut.

Tu erai doar roșu și calm.

Șuvițele arse ale mamei erau mereu sărate

Și cu boabe de nisip

În timp ce te ținea de mână

În Mediterană.

Deasupra voastră un avion rusesc.

Valurile mării

Valurile mării

Ascultă-le, îmi spuneai

Mai mult nu-mi aduc aminte.