Fuga de realitate

ba încă și mai departe fuga de imaginație,

mai departe decât toate, fuga de tine însuți,

fuga dinaintea fugii, exilul 

lipsit de apă și cuvinte, pierderea

de bunăvoie a iubirii și amintirii,

ecoul

care nu mai corespunde strigătului și acesta sună confuz,

mâna se preface într-una uriașă și dispare

informă, toate gesturile până la urmă imposibile,

dacă nu inutile,

lipsa de necesitate a cântecului, ștergerea 

culorii, nici braț mișcându-se, nici unghie care crește.

Dar totuși, nu moartea.

Mai departe, viața: surprinsă în forma sa ireductibilă,

fără vreun ornament sau comentariu melodic,

viața la care aspirăm ca la o pace urmând trudei

(nu moartea),

viața minimă, esențială; un început, un somn; 

mai puțină decât pământul, fără căldură; fără știință sau ironie;

lucrul cel mai puțin crunt din cele posibil să dorim: viața

în care aerul, chiar nerespirat, mă învăluie;

nicicând vreo istovire a țesuturilor; absența lor;

confuzie între dimineață și seară, fără vreo suferință,

pentru că timpul nu se mai împarte în secțiuni; timpul e suprimat, supus.

Nici moartea nici eternitatea sau divinul,

numai ceva care trăiește, minuscul, tăcut, indiferent

și o viață solitară,

asta vreau să obțin.

(trad. Walther A. Prager)