apartamentul a devenit sufocant

camerele au intrat la apă

te strâng ca hainele din sezonul trecut

în ultimele luni n-ai mai făcut mișcare

an endless cycle of mcdonalds kfc

broaster chicken taco bell și altele din aceeași gamă

pandemia de afară se prelungește în depresia dinăuntru

măștile mandatorii pe stradă

se preschimbă în pijamalele pseudo-mandatorii din casă

costumul omului postmodern

fără tricouri cu trupe și pantaloni de piele

în pat

pe canapea

la birou

la masă

biohazardul și-a updatat imaginea

din postapocaliptic în post-black metal

cadrul urban a devenit bruiat de lumea interioară

care s-a exteriorizat de parcă toți am fi devenit schizofrenici

orașul în nuanțe de gri se potrivește

cu coloana sonoră

de alcest și amesoeurs

țin minte că în 2015 când PT a fost anulat

am crezut că a-nsemnat sfârșitul francizei

în 2020 apartment world-ul

a primit un remake varianta live action

ca de obicei originalul a rămas net superior

din versiunea nouă monștri au fost eliminați

nu ne mai urmărește

niciun red pyramid thing

tema uroxicidului posibil să se fi păstrat

undeva între pereții vecinilor

maltratați de încăperile intrate la apă

noțiunea spațiului personal s-a pierdut

căsătoria își arată adevărata față

și-i face pe oameni să realizeze

că n-a fost o alegere inspirată

să scoată din pântece trei-patru umanoizi

(mai mult de ochii lumii decât din convingere)

pe care nici nu-i suportă dacă stau să se gândească

și care la rândul lor nu-și suportă părinții

lisa e și ea inclusă în reboot

ca un omagiu adus

jocului ce n-a fost să fie

după ce se satură destui oameni

de compania nedorită

și decid să-i pună capăt

înnebuniți de inactivitate

și instabilitate financiară

asistentele apar și în versiunea nouă

peste drum la spitalul hiperdia

sau pe la știri la orice oră a zilei

spunându-ne să stăm acasă

în camerele intrate la apă

unde suntem în siguranță

încuiați cu propria noastră nebunie

care ne iese pe gură seara în timp ce sforăim

și ne șoptește povești cu leproși

bandajele faciale le-au fost înlocuite cu măști

costumele provocatoare

(care nu corespund normelor de gen ale prezentului)

cu costume hazmat

aștept să revină perioada de cvasi-poftă-de-viață

să pot coborî din pat

să ies din casă

cu masca pe față

cu banii în buzunar

să-mi iau niște nimicuri

pentru doza zilnică de dopamină

*

îmi țin ochelarii să văd ce visez

în ultimele nopți

sepiile de uscat m-au împroșcat cu

cerneală

mă întorc într-o parte

și simt cum mi se crapă ochelarii

în loc de cortină

visul e bruiat de perdelele din twin peaks

i feel like I’m [not] going to dream tonight

cioburile intră în creier să creeze

o tornadă de acte ratate

imagini din filme

gânduri intruzive

dinți secționați care mușcă din înghețată

limacși care desenează trotuare de mucus

pe piele

limba care gustă aroma mâinilor de pe barele din autobuz

larve care mișună în răni deschise

în bătătura din talpa bunicii

în degetul mamei

îmi scot ochelarii și las sepiile

să mă împroaște cu întuneric

studiile arată că ne odihnim mai bine

în nopțile

fără vis 

păienjenel

în colțul dormitorului un păianjen cu

picioare de balerină anorexică

mumifică împăratul muștelor

afară trecătorii

cu picioarele sculptate din viermi de jeleu

se topesc

sunetul metalelor inundă difuzoarele

să înlocuiască veșnica pomenire

degetele transpirate se încleștează

într-un păianjen mort

o rudă prin alianță a păianjenului din colț

se eliberează cu ură de corpul trădător

să se cuibărească în mormântul

de praf și scame de sub pat

*

ies pe stradă și uit să reglez obiectivul

scenele se amestecă în pixeli cubici

picturi de pablo picasso și

georges braque

poteci acoperite de-un crist de petrol închegat

cu mâinile întinse pe intersecții

umanoizi din mozaicuri

lovite de mașini

fac palmele să-i sângereze

nici porumbeii nu mai sunt inocenți

ochii de neon

privesc acuzatori la îmbrăcămintea non-standard

fără buzunare în care să încapă resturile de mâncare

imaginea blurată îmi dă migrene

sinusurile umplute de cuie ruginite

sunt atrase de magneții pământului

*

am văzut un porumbel călcat de autobuzul 6

l-a turtit ca pe-o navă spațială

din filmele sf

șoseaua crapă sub greutatea

porumbeilor călcați de-a lungul anilor

în telefon colecționez poze cu păsări moarte

am 3 porumbei

2 coțofene

o pasăre galbenă căreia nu-i știu numele

aripile le-au intrat în rigor mortis

sunt ca plămânii mei distruși

la vârsta de 8 ani un doctor

m-a diagnosticat cu astm bronșic

mă apasă pieptul

sub presiunea roții autobuzului 6

asfaltul crapă mai tare