Revistă print și online
Daniella Louisa Andreasen este o poetă feroeză din Tórshavn, născută în 1975. A studiat la Universitatea din Insulele Feroe. S-a mutat apoi în Danemarca, fiind unul dintre primii și cei mai importanți bloggeri feroezi. Andreasen a scris despre maternitate, boli mintale, viața sexuală și abuzul de substanțe în termeni cruzi, fără perdea, care au șocat cititorii din Insulele Feroe. A debutat în 2011, a debutat cu o colecție de povestiri, Dilema, inspirată de blogul ei. Monologurile, narațiunile alerte, dialogurile și succesiunea cuvintelor se desfășoară în mod colocvial și îmbină perfect registrele stilistice într-un mod care expune spectrul dinamic al crizelor culturale și de identitate, pe care mulți expați feroezi le experimentează în Danemarca. Noua colecție de poezii a Daniellei Louisa Andreasen, Fragment, a fost publicată la editura Sprotin în 2017.
Când a rostit prima dată cuvintele
Te iubesc
a spus
erau puternici
ca un pur sânge arab
pregătit în culise
pentru a câștiga cursa
Și vocea lui era mai frumoasă
ca oricând
mai perfectă decât phi
Și cuvintele aveau gust de sirop de arțar
pe o clătită proaspăt coaptă
în bucătăria mică
unde au luat micul dejun împreună
în fiecare sâmbătă
Dar chiar și cele mai puternice cuvinte
ale lumii
își pierd
puterea
între evenimente
și alte cuvinte
Îți pierzi curajul
între scuze
și mesele goale de la micul dejun
Își pierd sensul
printre otravă și bilă
Își pierd valoarea
printre lacrimi și muci
cu toate că
sunt la fel
Arabul e slab
și începe să-i cadă părul
și nu mai câștigă niciodată
Deci e împușcat
și vândut drept carne tocată
papilelor gustative uscate
care nu disting exact gustul
Și vreodată
devine niciodată
Și phi
devine un număr zecimal greoi
apoi sfera capătă colțuri
și nimeni nu mai știe
ce este frumusețea
Și siropul de arțar are gust de muștar
pe clătitele vechi
Și bucătăria se dilată
și se răcește
și ei nu mai iau micul dejun împreună
în fiecare sâmbătă
Acea zi din aprilie
Mă gândesc la tine
Îmi vine să sar în sus și să-ți faci ceai
cu zahăr
dar am uitat
că ai plecat
Râsul a plecat cu tine
și îmbrățișările
pe care ni le-am dat unul altuia
s-au infiltrat printre pernele canapelei
Sunt acolo acum
împreună cu pesmetul
părul de câine
două piese cu o coroană
un ac de păr
iar bricheta galbenă
pe care o aveam
toată ziua în mână
atunci în aprilie
Îți aud respirațiile adânci
pe pernă
când îmi pun capul pe ea
pe canapea
și mă uit la ceva
pe Netflix
Un sezon după altul
Ibricul s-a stins săptămâna trecută
iar acum ceaiul tău este rece
Viața de canapea
Felii reci de pizza pe farfurie
stând pe podea
Pete de rimel sărat pe fața de pernă
Cești cu cafea rece pe pământ
Gheață topită de la Fóm
Pachete de țigări pe jumătate pline
Un telefon care nu va mai suna
Un pachet de struguri încrețiți
O sticlă de plastic goală
a căzut
sub măsuța de cafea
zi nesfârșită
noapte fără de sfârșit
serii nesfârșite
despre leii care stau semeți pe plajă
cu mușchi mari revoltător fără pilozitate
sau sânii mari de plastic
Despre animale neglijate
cu stafilococi
răni adânci
cozile tăiate
lanțuri mult prea mari în jurul gâtului
din cauza căruia nu ajung la vasul cu apă
din curte
Despre criminalii în serie
cu ochi nebuni
cuvinte nebunești
mâinile nebune
Conversații cu copiii abuzați
victime ale torturii
femei persecutate
cu voci distorsionate
filmate pe fundal
Despre avioane
și registre de zbor
Despre cutremure
vulcanii care erup
și despre dezastrele navelor
Despre prieteni
despre doi bărbați și jumătate
zi nesfârșită
noapte fără de sfârșit
serii nesfârșite
viață nesfârșită de canapea
Unde în altă parte decât în mine
Azi am reușit să fac un duș
ca să pot scutura firimiturile de pe foi
Am plâns prima dată
după ora trei
Aproape că am râs de ceva
ce am văzut la televizor
sau pe Facebook
Dar m-am speriat când m-am bucurat
În legătură cu ale mele coaste vizibile
iar când mi-am adus aminte
că zăceam aici
de duminică
Mi-e teamă când Hollywood-ul mă va învinge
Când frazele devin realitate
și clișeele poezie
așa că plâng
prostește
și au închiriat un adevăr
care nu există
Plastic
Mă temeam
De parcă totul este înfundat
De parcă nimic altceva nu se vede
Decât ca o mizerie
Mâncăruri uscate
Hamsterul
Urcând pe gratii
Și vrând să iasă
lapte
Totul în jur doar
Sticle goale
care trebuie aduse înapoi
jetoane pentru spaghetti și ketchup
Puzzle-ul e atât de mare
Nu încape pe masă
bărbații bețivi
Care se masturbează în somn
Și dorm într-o piscină de gin tonic
Pe podeaua din bucătărie
Și beau vodcă seacă
la micul dejun
Și femeile bete
Care fac în pantaloni
Stare pe Facebook
Care nu e actualizată la zi
Zgomotul de la ventilatorul laptopului
Scurgerea din coș
lichidul negru
Dungile negre care trag înapoi
Tot albul
Particule de praf
Atârnat de grindă
și dansează
În schimbul
dintre cald și rece
Un sentiment teribil
Că totul este artificial și lipsit de viață
Ca planta de plastic
Pe care vecinul
A udat-o
De două ori pe săptămână
Timp de 27 de ani
Și care nu a observat niciodată
Că planta nu crește
Trad. Ioana Miron
Ioana Miron (10 noiembrie 1989, Botoșani) este poetă, artist vizual, traducătoare. A debutat cu volumul de poezii Picaj (2016). A tradus și ilustrat volumele de poezie Modulații etanș - Stanch Modulation (Ioana Miron) și Cântecul asasinului meu - My Murderer's Chant (Șerban Axinte). În prezent este traducător și ilustrator. Împreună cu Răzvan Țupa a susținut un eveniment performativ de poezie grafică intitulată Linii de plutire, la Muzeul de Artă Recentă din București, în baza conceptului poetic Corpuri românești. Conexiunea grafică. A publicat, împreună cu Răzvan Țupa volumul performan(ce) grafic în versuri Poetic. Conexiunea grafică, în baza aceluiași concept (2022). Traduce poezie pentru revista Poesis Internațional, site-ul Poetic Stand și articole legate de artă pentru revista Lettre Internationale.