Trei sunt în capul ei și mai e muzica de pian. Ora abia a început și deja nu mai are răbdare. Toate fetițele au fețe serioase și stau bățoase, așa au înțeles, poate, de la ea.

Trei sunt în capul ei: una n-a avut copii și a devenit lesbiană după ce s-a mutat în America; una a avut trei copii, doi soți, un iubit sau mai mulți - pe primii doi născuți i-a lăsat bărbatului, ea a plecat cu al treilea din Africa în Anglia ; una avea doar un an când familia a fugit din Ucraina în Brazilia. Muzica de pian iese din pianul atins de sora ei mai mică. Chestie de familie: una profesoară de balet, una pianistă, și așa ar trebui ele să scoată viitoarele mari balerine. Mult timp a fost încrezută datorită sălii ăsteia unde ea comandă tot. Comandă unor fetițe ai căror părinți au bani și-o plătesc pe ea să facă ceva din ele sau să le țină departe de casă, să poată să spună ei tuturor a mea merge la balet.

Le studiază bine în primele ore și-și dă seama dacă e vreuna viitoarea balerină , e un nu pentru toată seria asta, dar banii vin din partea lor și nu e treaba ei. Sau poate așa a avut chef să decidă acum pentru că le are pe cele trei în cap și știe că e ceva ce trebuie să înțeleagă. E profesoară dar n-a început să trăiască, vrea un model, vrea o femeie care să-i arate cum să fie ea. Din când în când îi zâmbește soră-sii care nu greșește nicio notă.

Iar le ia pe rând: le-a ales pe astea trei pentru că sunt, adică au fost, se corectează, femei cunoscute în toată lumea. E la modă să fii lesbiană, s-a gândit un timp la chestia asta, dar ea e căsătorită și nici n-o atrag femeile. Le privește, îi plac părul uneia și umerii alteia și sânii alteia, și fundul alteia și tot așa, dar nu-și imaginează ce-ar face ea cu o femeie, nu-i vine, pur și simplu, poate dacă s-ar căzni mai mult, dar nu crede că iese o lesbiană adevărată din ea oricât efort ar depune. Scriitoarea lesbiană îi place pentru că a citit Ce? Eternitatea și i se pare o carte bună, chiar dacă n-are studii sau criterii. Așa i s-a părut ei și e suficient, a simțit că e acolo, în lumea aia. O ia pe-a doua, îi place curajul ei sau ce-o fi. Ea n-ar putea să-și lase doi copii pe un continent -Africa- și să plece cu al treilea. Dar ea n-are copii, asta e, poate să-și imagineze, poate să acuze, să judece, dar nu știe cum e. A văzut de curând un film după o carte de-a Elenei Ferrante - ea nu e fan - și-n film era o mamă tânără cu două fetițe și după niște ani femeia se satură, le lasă bărbatului și pleacă, nu mai suportă, nu mai face față toată ziua singură cu ele. Îi e greu să creadă, pentru că îi plac copiii și-și închipuie c-ar putea să stea încontinuu cu ei, dar știe că nu-i același lucru. Ce o deranjează, de fapt, e că totuși scriitoarea a ales un al treilea copil. L-a luat cu ea. Pe primii doi nu, pe al treilea da, ca și cum pe ăsta îl iubea mai mult sau ceva. Nu vrea totuși să gândească urât, mai ales că ei îi place scriitoarea asta britanică, și nu doar pentru că a luat Nobelul, chiar i-a plăcut faza aia când își dă voie - ea sau unul dintre personajele feminine - să-și imagineze un lucru extrem de îngrozitor și pe urmă spune că e ok, că e doar un gând și e normal să-l aibă și pentru că-l acceptă n-are de ce să devină realitate.

Se aude muzica pianului. E bucata ei preferată, nici asta nu poate să controleze, în orice piesă găsește o bucată care i se pare mai bună decât restul.

Astea sunt zilele în care trebuie să decidă cine e ea, așa și-a propus, împlinește treizeci de ani și e momentul să știe cine e și ce dorește, exact ca-n jocul copiilor. Pentru asta caută modele, știe că scriitoarele sunt deștepte, ar fi vrut și ea să scrie, dar n-are ce, nu știe cum se scrie, și pe urmă ei îi place mișcarea, dar vrea să afle ceva de la ele. Niciuna nu și-a înșelat soțul. A doua a avut mai mulți bărbați, da, dar nu i-a înșelat sau așa vede ea lucrurile. Nu e sigură acum, asta e impresia ei.

Prima a fost cu o femeie, a treia avea preocupări profunde. Ar fi vrut poate să găsească altceva sau și altceva în ele pentru că pe ea o bate gândul să-și înșele bărbatul. Mereu a crezut că treaba asta nu se întâmplă planificat, că te apucă deodată pasiunea sau căldurile și gata. Știe un film cu Keira Knightley: soțul trebuie să plece cu afaceri și nu-i rezistă unei tipe care e jucată de Eva Mendez, cum ar fi putut? Iar ea dă peste un fost sau un vechi prieten. Ea nu-l înșală sau nu atunci oricum, dar lucrurile se întâmplă fără premeditări, fără gândit mult în prealabil.

Fetițele știu deja exercițiile, sunt serioase și aproape n-au nevoie de ajutorul ei. Un spate îndreptat, poate, o mână mai întinsă, o bărbie înălțată. Toate sunt așa mândre când le corectează poziția. Ce fel de femei o să fie ele? O să știe exact ce și când vor? O să fie puternice sau fraiere? Se abține să încerce să citească ceva pe fețele lor, doar le mângâie câteodată pe păr, cum îi place și ei să fie mângâiată.

Nu e sigură când și de ce a apărut gândul cu înșelatul. Nu știe nici dacă bărbată-su se duce cu altele sau nu, dar sunt zile când nu-i place de el sau i se pare că el n-o suportă. Pe urmă crede c-a exagerat. Vrea ceva mai mult sau vrea altceva. Uneori, asta e treaba, că sunt zile în care i se pare că totul e cum trebuie, și sunt zile în care vrea să simtă ceva diferit. El e și nu e acolo pentru ea, are viața lui la serviciu și ea îi pune întrebări, dar, de fapt, nici nu e așa curioasă deși ar vrea să fie, se străduiește.

Azi, în drum spre școala de dans s-a uitat la bărbați. I-au plăcut doi, e ceva, crede. Înainte nu se uita așa, cu interes. Unul era străin, știe pentru că avea doi copii cu el și le vorbea, deci n-ar fi avut cum să ajungă la nimic, dar tot s-a uitat lung la el, și chiar secundele alea cât l-a privit a simțit că i-ar fi plăcut să știe cum ar fi bărbatul ăla cu ea, cum ar atinge-o, cum ar dezbrăca-o, dar pentru înșelatul ei elimină din start bărbații cu copii, nu vrea, pur și simplu. Celălalt s-a uitat la ea și s-a împiedicat, ei, asta e ceva ce i-a plăcut pe moment, un bărbat care să se împiedice când o vede, doar că nu și-ar alege un împiedicat ca să-și înșele bărbatul.

Uneia dintre fetițe i s-a crăpat body-ul și fața i s-a înroșit. Ea simte exact ce simte fetița, îi spune că nu e nicio problemă, arată foarte bine și așa, n-are de ce să se sinchisească, asta arată că a muncit mult, îi zâmbește și fetița răspunde la zâmbet.

Nu-și dă seama dacă s-a plictisit de bărbată-su. Încă îl place, e bine să-și pună palmele pe umerii lui pistruiați, e bine când o strânge în brațe și râd amândoi, dar ea o să facă treizeci de ani și nu știe cine e și nici cum vrea să fie, caută disperată modele în alte femei și oricum l-a avut numai pe el până acum și i se pare că așa nu e în pas cu lumea. Poate o să facă ceva bun înșelatul ei, poate o să afle cine e, i-a intrat ideea asta în cap și tot caută, poate e panica de la treizeci de ani, nu știe, nu poate să vorbească nici cu sor-sa pentru că e prea mică, și, dacă e să înșele, vrea să fie cu tot secretul care face lucrurile mai frumoase.

E înconjurată tot timpul de fetițe și femei, poate și asta e, dar cu o femeie n-ar putea să-l înșele, nici nu l-ar deranja dacă ar afla, doar ar zice: mișto, vreau și eu să vă văd. Înseamnă că asta e de fapt? Vrea să-l pedepsească sau rănească cumva? Dar de ce, dacă lucrurile sunt bine între ei? Cine înșală planificat? De ce-a apărut ideea?

E soluția pe care a găsit-o ea la faptul că uite, dansatoare faimoasă n-a reușit s-ajungă, și acum e deja bătrână pentru asta, s-a căsătorit prea devreme de frică să nu rămână nemăritată, ca atâtea alte femei, nu știe exact, nici neexact, nici vag ce-ar vrea să fie, pentru că școala de dans e doar ceva copiat din filme, ceva care o include pe sor-sa deși nu știe nici dacă sor-sa e fericită așa. E cineva în ea și ea n-are putere și curaj să știe cine e și zilele trec și totul se întâmplă în afară, fără ca ea să poate controla nimic, și știe că bărbată-su are afacerea lui, acolo e el, și ea între timp așteaptă telefoanele lui: unul când ajunge la serviciu, unul la prânz, unul când se apropie de finalul programului, și ea între timp simte, pur și simplu simte cum trece timpul și nu reușește să se adune, să înceapă ceva, altceva, ceva care s-o facă să se simtă ca atunci când avea încă optișpe ani și era sigură că poate să facă orice, și pe urmă nu mai știe cum s-au petrecut lucrurile.

Vrea să nu treacă zilele până când ea nu știe. Și așa a găsit soluția asta, așa crede că o să facă mai mult timp pentru că o să plănuiască fiecare întâlnire și orice altceva în programul ei înseamnă un câștig. Sau e doar scuza pentru că e curioasă cum e cu alt bărbat. Simte că nu mai simte ce-și imaginează că i-ar plăcea să simtă. Nu se depilează pe mâini pentru că are părul aproape blond, dar vrea să-l vadă cum se electrizează când e atinsă. Așa cum se întâmplă când își dă jos câte un pulover după ce a stat cu el un timp, și atunci tot părul de pe mâini se ridică de parcă ar striga după puloverul ăla: ești al meu, eram lipiți, unde te duci, vino înapoi, da, firele de păr alergând după firele puloverului, așa vrea să simtă când o atinge bărbată-su, ba chiar când o privește de-aproape, dar nu se petrec așa lucrurile.

Când termină a doua oră iese singură să se plimbe, are în cap să ajungă la cafeneaua din capătul bulevardului. La jumătatea drumului îi atrage atenția un bărbat: nu știe exact de ce se uită la el, poate îl scanează să afle dacă ar merge pentru înșelatul ei. Dar bărbatul ăsta vine din direcția opusă, n-o vede și o cotește printr-un intrând. Ea se hotărăște greu de obicei: s-o ia după el sau nu? N-a urmărit niciodată un bărbat. Și el e nehotărât, se oprește și citește ceva în telefon. Îi place părul lui des și statura, așa că se apropie. O ia printre blocuri și ea după el. Urcă niște scări bărbatul, ea știe că asta e scurtătura spre magazinul mare. Credea că e mai greoi, dar urcă repede câte două trepte deodată. Ei îi sună telefonul, vede că e sor-sa și nu răspunde, nu e încă ora la care sună bărbată-su.

Sunt amândoi în magazin, el încă n-o vede, se oprește să se uite la sushi. Asta o enervează pentru că ea nu suportă sushi-ul, a refuzat ori de câte ori a vrut s-o convingă bărbată-su. De ce trebuie să vrea tocmai sushi? Se uită la el în timp ce ia o cutie cu zmeură și se preface c-o studiază. Cu coada ochiului îl vede pe el lângă ea, dar el tot n-o vede. Ar putea să mănânce el peștele crud și ea orezul, își spune. Cât de aproape sunt? Nu apreciază bine distanțele, poate un metru, poate mai mult, nu simte niciun parfum, dar când își întoarce capul spre el îi vede palmele: i se par frumoase până vede pe unul dintre degete o verighetă. Bărbatul a ales și pleacă mai departe, ea stă o clipă să se gândească, nu vrea să înșele cu unul căsătorit, și ea e căsătorită dar e altceva, nu știe de ce. E o verighetă argintie, nu e sigură că vrea să continue jocul sau ce e, cel mai bine să meargă sus, să ia pâine și ciocolată. În fața scărilor rulante aproape dă nas în nas cu el și abia acum îi vede clar ochii: sunt mici, totuși nuanța îi place. Acum o privește și el, dar ea trece repede și urcă. Își tot schimbă poziția picioarelor: când unul înainte, când celălalt, se uită în treacăt într-o parte și vede că bărbatul e chiar în spatele ei. Se gândește cum o vede, știe că i s-au prăfuit pantofii, n-are ce să facă. Sus se grăbește la pâine, a apucat-o deodată un fel de teamă, ca și cum s-ar fi întâmplat deja ceva și trebuie să fugă, să scape, să fie departe de bărbatul pe care ea a ales să-l urmărească. La ciocolată nu e nimeni, nu găsește marca pe care o ia de obicei, tot verifică dar nu e, alege alta, și când se întoarce vede pe deasupra unor rafturi capul lui. Bărbatul merge serios, acum vede că are puțină burtă, dar asta îi place pentru că îi dă un aer mai cuminte. Totuși rămâne pe loc și-l lasă să se îndepărteze. Nu-l mai prinde pe scara rulantă. E prima dată când scara merge prea încet și se lungește și ea nu poate s-o dea la o parte pe femeia în vârstă din față, care și-a așezat căruțul și se sprijină de balustradă.

La coadă nimerește după o altă femeie în vârstă. Atunci îl vede pe bărbat la casele automate: termină înaintea ei și trece fără să se uite în jur. Are un nas drept, perfect. Nu pleca, îi spune în gând și o aude pe femeia din față întrebând câștigă cineva la lozurile astea? Să iau sau să nu iau? O zorește în gând și se uită după el. S-a oprit să-și ia țigări. Ea zâmbește și el se întoarce, se uită împrejur și dă de ea. O vede clar și ea își pune pâinea în plasă. Când ajunge în dreptul lui încetinește și-i aude vocea: și dați-mi și…asta e tot ce aude pentru că e lume în spate și trebuie să avanseze. Iese din magazin și nu știe ce să facă. S-o ia pe același drum? Să aștepte? Vrea să-l mai vadă, așa că stă vizavi de ieșire, puțin într-o parte, n-are cum să n-o vadă, toată lumea care iese o vede, dar când e rândul lui, pare că se uită în jos, poate își verifică bonul. Se ține iar după el, printre aceleași mașini pe unde care se strecoară el. Coboară aceleași scări, e curioasă unde o să se oprească, știe că trebuie să fie undeva aproape, și când ajung în bulevard el se așază pe o bancă, direct în fața ei. Își desface pachetul de țigări și începe să fumeze, puțin aplecat în față. Părul lui pe care acum bate soarele.

Are variantele: să treacă normal prin față, să-l lase să se uite la ea și să aștepte până când s-or mai întâlni, și are varianta: să se așeze lângă el. Asta nu se face, ea n-a făcut-o niciodată, dar acum e altfel pentru că are de făcut un înșelat și poate chiar e doar un inel verigheta aia a lui.

Există teama de ridicol și există teama de a fi respinsă dacă ea chiar ar avea curaj să intre în a doua variantă și el n-ar plăcea-o sau ar refuza-o sau ar trata-o ca pe o ciudățenie sau ca pe-o parașută. Dar a devenit așa repede, în niște minute practic, un soi de provocare, ca și cum dacă n-o să fie cu el, n-o să se întâmple niciun fel de înșelat niciodată, ca și cum ar fi singurul din lume cu care ar putea să-l înșele pe bărbată-su.

Vrea de fapt să știe dacă are stofă de femeie care face din astea, vrea să se testeze singură, vrea să meargă puțin mai departe, știe că ar apărea vina imediat și vrea s-o simtă.

Parcă se împinge să facă ceva ce nu știe dacă vrea, dar ea vrea, și nici nu-și dă seama când s-a așezat pe bancă, lângă bărbat, nu foarte aproape, dar nici la marginea opusă. El îi aruncă o privire, dar nu zice nimic, parcă totuși e o urmă de zâmbet, poate ironic, parcă e și o încuviințare din cap sau așa crede ea. Stau pe aceeași bancă și ea-l vede ca pe un simbol, n-a plecat, dar știe că trebuie să spună ceva, să înceapă o conversație, altfel o să-și termine țigara și-o să dispară.

E ciudat cum unii oameni fumează și alții nu, adică eu n-am încercat și întreb pe toată lumea cum e, ce se simte, e pentru relaxare sau e obișnuință sau un gest ca oricare altul sau plăcere, nu știu, cum e?

Știe că el poate să nu răspundă, n-are de ce, și știe că de fapt ar fi vrut să zică: inelul ăla ce înseamnă?, pentru că eu cu căsătoriți nu. M-am hotărât să-mi înșel bărbatul, dar vreau să fie cu cineva liber, poate nu pare c-ar avea sens, dar e important pentru mine. Și numele: sunt cei care nu vor să-și afle numele, ce prostie, eu vreau neapărat să-l știu. Eu sunt Isadora, da, după dansatoare mi-au pus numele, dar nu. Vreau să-i înțeleg pe toți care înșală. Ba nu, nu de-asta o fac, vreau să mi se electrizeze părul de pe mâini, asta e, nu mint, nu vreau gesturi mecanice, nu vreau ce-am cu el. Vreau să-mi spui tu cine sunt și ce trebuie să fac. Sau să mă faci să-nțeleg. Ai citit Ocean Mare? Nu contează, nici eu nu citesc mult, e acolo o fetiță care trebuie salvată și asta se întâmplă doar prin ce vreau să facem și noi doi, nu explic bine pentru că mă derutează căldura ta, adică uite, nu ne atingem, dar eu mă simt deja altfel numai pentru că stăm unul lângă altul.

Bărbatul se lasă pe spate și o privește curios, nu-și dă seama ce vrea, încearcă poate s-o eticheteze, dar ceva îi place la ea pentru că se hotărăște să răspundă: ce să zic, nervi, stres, nu cred c-ajută în vreun fel, te agăți de țigară. E ca o paranteză. Tragi de timp, crezi că gândești mai clar sau nu gândești, ciudățenii. Alții se așază lângă necunoscuți și-i iau la întrebări, fiecare cu felul lui.

Acum îi zâmbește și ea se uită spre sacoșa lui. Iar are ocazia să-și explice gestul, dar se aude întrebând: chiar poate să placă cuiva sushi sau e un moft? Eu nu le am cu chestiile astea crude. Bărbatul aruncă o privire spre propria sacoșă: se vede prin ea? Râd amândoi și el ridică din umeri: nu m-am gândit de ce iau, mai alegem și spontan, fără să filozofăm, îmi place. Dacă aș întreba și eu de ce ți-ai luat ciocolată? E ceva autentic sau e pentru că vezi reclame la tv și se spune că e mai bună decât sexul?

Râd iar amândoi și ea nu e sigură dacă el a mers la cacialma sau a văzut când și-a ales ciocolata. Lui i se termină țigara și ei i se face frică să nu se ridice să plece înainte să afle, așa că întreabă: apropo de nimic, e cartea aia a lui Woody Allen, n-am citit-o, dar e haios titlul, deci: inelul ăla al tău e o verighetă? Își dă seama acum că n-a fost niciodată așa directă cu cineva, dar trebuia, pentru că altfel nu. El o privește și râde: așa faci tu cu toți? Te pui lângă ei și întrebi dacă sunt însurați? Ești sociolog, e un joc sau o bătaie de joc sau ce e?

I se pare că a dat-o în bară, că totul s-a dus pe apa sâmbetei și nu știe cum să se justifice, se simte ca un copil care a făcut o prostie, e certat și nu poate să se apere. Nu e bătaie de joc, nu mă așez lângă nimeni, vreau să.

Bărbatul își scoate mobilul din buzunar și spune: poți să-mi dai whatsapp-ul dacă vrei, trebuie să mă întorc la treabă. Ea se conformează și-i dictează numărul, el notează și explică: e un inel doar, e ca să țin femeile ciudate la distanță.

Singură pe bancă acum îi e teamă: dacă totul, toată fantezia ei cu înșelatul devine realitate, dacă bărbatul ăsta chiar o să-i trimită un mesaj și o să vrea să se vadă? Era sigură că asta își dorește pentru că nu încercase niciodată, pentru că era ceva aproape imposibil pentru ea, dar acum nu știe. Se uită la telefon și-și dă seama că bărbată-su n-a sunat-o de prânz. Se încruntă și se uită iar. Ăsta e un fel de a i se spune că nu e bine ce face? Nu vrea să rămână fără bărbată-su, el trebuie să fie cu ea, altfel n-are niciun sens treaba cu celălalt, nu vrea un schimb, nu-l vrea pe unul în locul celuilalt, vrea să facă ce fac femeile moderne poate, dar intuiește că lucrurile ar ieși altfel. Nu e vorba că s-ar da de gol, el nu e atent la ce spune sau face ea, el n-ar fi acasă oricum în orele în care ea ar lipsi, e că i s-a spus de mică asta nu se face. Toate femeile care înșală au avut sau au puterea să nu ia în seamă chestia asta și ea nu știe dacă poate. Îi place bărbatul nou, e statura lui, e atitudinea, e părul, sunt ochii, e căldura pe care a simțit-o lângă el. Vrea s-o facă tocmai pentru că îi e așa de frică nu de faptul în sine, ci de posibilitatea unei distrugeri, știe că nimic n-ar mai fi la fel, și știe că ce e acum nu-i mai e suficient, dar nu știe dacă ar putea suporta să fie fără ce e realitatea ei acum. Ar vrea să fie simplă și modernă, fără atâtea gânduri și calcule, nimeni nu face atâtea calcule înaintea unui înșelat. O extenuează deja viitoare frică, dar o să-i răspundă bărbatului nou dacă-i scrie, dacă îi cere să se întâlnească. Nu vrea să se desprindă de situația de acum, dar știe că doar așa o să afle ceva, o să găsească un început.

Sună bărbată-su: scuze, eram cu un client, tu ce faci? La școală?

Încă n-a făcut nimic și se simte ca și cum ar fi cu bărbatul nou, singuri într-o cameră.

Am ieșit puțin, a rămas sor-mea cu fetele. Îi povestește despre eleve, cum una era îmbufnată pentru că nu-i cumpărase maică-sa body-ul pe care l-a cerut, cum alta i-a spus c-o să mai aibă un frate și nu-i convenea, cum sor-sa a găsit partitura pe care o pierduse săptămâna trecută. El îi spune că s-ar putea să găsească un nou client, ea îi cere să nu întârzie și el răspunde că sigur, ca întotdeauna.

Totul e bine, nu s-a distrus nimic, nu s-a schimbat nimic. Încă. Vrea să-l aibă mereu al ei pe bărbată-su, chiar dacă nu i se electrizează părul de pe mâini când o atinge, dar vrea și să forțeze o limită prin care să înțeleagă cine e și că nu e mai bună decât altele poate, pentru că femeile alea, scriitoarele pe care le-a luat ca model n-o ajută în niciun fel, nu-i arată ce caută ea.

E ușor când știi clar că ai un talent sau o vocație sau o meserie, dar când nimic nu e clar, atunci e efortul adevărat. Ele au avut talentul lor și l-au folosit, dar ea? La treizeci de ani habar n-are cine e și de ce se preface că o să scoată balerine sau dansatoare din niște fetițe care sunt aduse la școala de dans pentru că așa vor părinții lor. Și acum e mulțumită că a vorbit cu bărbată-su și așteaptă deja un mesaj de la bărbatul nou, chiar dacă știe c-o să-i fie frică de ce înseamnă asta.