Titlul este cam abstract, dar cred că reprezintă cel mai bine situația poeziei contemporane scrisă în România. Am să aprofundez subiectul de data aceasta pentru că deja văd "clarificarea" pe care o merităm drept o necesitate și nu o curiozitate insignifiantă.

Anul acesta, la editura Casa de Editură Max Blecher, a apărut o cărticică foarte, foarte interesantă. Numele ei este "Kaddish", fiind scrisă de către Radu Vancu. Chiar dacă "am tras de timp" până mi-am pus mâinile pe ea, am reușit să găsesc ultimul exemplar din librărie și să-l achiziționez pentru a-mi face studiul de caz.

Înainte de a-mi începe această aventură hermeneutică, trebuie să recunosc că eu și poezia citită în ultimul timp suntem într-un conflict sângeros. Prin sângeros, mă refer că multe așa zise "poeme" mi-au făcut ochii să sângereze. Îmi pierdusem speranța, nu credeam că urmează să mă lovesc de poezii bune în următoarea bucată considerabilă de vreme.

Dar am avut încredere în creatorul lui "Kaddish" și am rămas foarte plăcut surprins. În ciuda formatului inedit, cuvintele curgeau izbitor de lin. Stilistica s-a îmbinat cu filosofia, care la rândul ei s-a combinat cu bucățele de eseu pe care cu mare drag la citeam după ce treceam prin fiecare poem. A fost o experiență unică, bogată, pentru care îi mulțumesc domnului Radu Vancu.

Acum, să revenim la titlu. De ce "Kaddish" este, și restul nu sunt? Kaddish îți transmite ceva (chiar mai mult decât o simplă carte plină cu poezii) și demonstrează puterea de creație a autorului. El "mânărește" bine cuvintele, imaginile formate și lizibilitatea poetică. Când alții nu pun semne de punctuație și de ortografie pentru că nu le cunosc, dar tot scriu, creatorul operei "Kaddish" nu le pune pentru că nu are nevoie de ele. Aici, dă veridicitate gropii comune. În alte gropi, posibil particulare, zac idei formulate într-o manieră grăbită și delăsătoare ca niște roți de Trabant arse

Avem nevoie de mai multe cărți precum "Kaddish", care s-a prezentat admirabil la serbare. Momentan, mi se pare cea mai cochetă. Cumva, după ce am terminat cartea, am fost trist că nu a continuat, dar am fost și fericit pentru că s-a oprit fix unde trebuie. Doar pentru că a scris poemele alea, nu înseamnă că acum nu mai urmează și altele.

"Invincibil: Un mort îndrăgostit

prăbușit peste propoziții de răni & oase" (p. 21).

Chiar dacă asta este, desigur, subiectivitate, îmi e frică să deschid altă carte de poezii contemporane. Pentru că ce vedem pe internet, vedem și în format fizic. Sau, mai des, ce vedem pe internet, rămâne pe internet și nu reprezintă nimic. Să fie o problemă și acolo, oare?

​