nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Tur de forță filologică

Cu preocupări constante despre natura practică și teoretică a bancului, Cristi Nedelcu a publicat în anul 2006 o carte de analiză antropologică a bancului: Canonul marginalului (editura Reprograph). Ca o continuare a pasiunii filologice, autorul are și un doctorat în domeniu, care s-a concretizat într-un volum proaspăt apărut la editura Junimea: Semiotica bancului.

Prin Semiotica bancului, Cristi Nedelcu reușește să scrie un studiu de referință în spațiul cultural românesc, cu atât mai mult cu cât cercetările românești despre comic, în general, și despre banc, în particular, fie sunt precare, fie lipsesc cu desăvârșire, așa cum menționează și autorul pe parcursul analizei.

Cartea impresionează, încă de la început, prin melanjul de teorie lingvistică și teorie literară, îmbinate cu exemplele inedite. Prin urmare, autorul recurge nu doar la resursele bibliografiei primare și/ sau secundare, ci și la experiența proprie, pentru a constitui ceea ce numește și definește semiotica bancului.

"Pentru constituirea unei semiotici a bancului trebuie îndeplinite două condiții. Prima să definim bancul ca semn și a doua să definim semantica, sintaxa și pragmatica bancului".

Analizând, nu întâmplător, două spații geografice diferite: din România și din Franța, autorul pornește de la ipoteza că "bancul reprezintă un invariant cultural, care nu depinde de zona geografică sau culturală, și nici de practica socială". Fie că analizează fundamentările teoretice (problematica generală, comic și râs, teorii ale comicului etc.), fie că definește tipurile de umor utilizate de bancuri (umorul politic, umorul licențios, umorul eșafod), fie că identifică funcțiile bancului (funcții politice, funcții sociale), fie că realizează o taxonomie aferentă (bancuri cu model actanțial, bancuri fără model actanțial) etc., ideile autorului sunt susținute prin demonstrații (de pildă, prin diagrame explicite) riguros construite.


Apreciez foarte mult, la cartea de față, jonglarea cu diferitele noțiuni teoretice despre comic, despre banc, despre umor, etc, la care s-a făcut referire. Mai mult, pentru că identificat o serie de inadvertențe de nuanțe, de conținut, existente de-a lungul timpului, în interpretările teoretice, Cristi Nedelcu oferă clarificări coerente și metodice. De pildă, la diferențierea dintre râs și comic, precizează: "Râsul aparține unei peradigme psihologice, la fel ca plânsul, țipătul etc., pe când comicul aparține unei paradigme discursive".

Stabilirea caracteristicilor discursului comic l-au ajutat pe autor să decupeze bancul ca structură separată, ca parte a discursului comic, întrucât, e clar, operează cu mecanismele acestuia.

"... am definit bancul drept o secvență narativă, al cărei scop declarat este de a produce râsul, iar mijloacele pe care le utilizează în acest scop transgresează regulile grupului social. Încălcarea acestor reguli se face prin tipurile de umor pe care bancurile le utilizează, și – anume – umorul politic, umorul de eșafod și umorul licențios".

Prin urmare, Cristi Nedelcu face, prin cartea de față, un adevărat tur de forță filologică, impresionând prin exhaustivitatea demersului analitic. De aceea, avem de-a face cu o cercetare ce merită atenție și aprecieri sporite.

Cum altfel, nu puteam încheia decât prin decuparea unui banc absurd, în siajul unei (anti)logici urmuziene:

"Un cal înghite un greiere.

Greierele: Calule, dă-mi drumul!

Morala: Degeaba: calul plecase."

Cristi Nedelcu, Semiotica bancului, Iași, Junimea, 2023.

Ciprian HANDRU

Doctorand al Universității din București, este autor de articole și exegeze, unele premiate, cu precădere dedicate lui Adrian Marino, dar și poeziei clasice. Are în lucru un studiu legat de antropologia receptării.