Am fost ieri seară la premiera filmului Jaful secolului, un eveniment strălucit, cu lume multă și proiecții în mai multe săli, la Cinema City din Afi Cotroceni. M-am salutat cu Cristian Mungiu, m-am văzut puțin cu Laura Vasiliu, amintindu-mi imediat debutul lor marcant, care a deschis drumul noului val de cineaști români.

Iar filmul, spun din capul locului, aduce o poveste de o naturalețe impresionantă, de un realism autentic, pe mine chiar făcându-mă să mă gândesc fugitiv la Zola.

Povestea mi-era cunoscută, și nu mă refer la cea reală, cu tablourile furate și arse, ci la scenariu. L-am citit la CNC (eram în juriu), scris excelent, stufos, cu multe detalii, încât îmi venea să-l sun pe autor și să insist să-l facă roman. Cred că este cel mai dens și bine construit scenariu din câte am citit. Totuși, Mungiu nu l-a regizat, ci a încredințat povestea Teodorei Ana Mihai, atât de înrudită, aici, ca viziune, cu filmele sale, în special cu După dealuri și Bacalaureat.

Inspirat dintr-un fapt real, filmul pare să urmărească întocmai evenimentele, de la furtul unor tablouri celebre, din Muzeul Kunsthal, la deznodământul arderii capodoperelor într-o sobă rurală. Dar aceasta e doar coloana epică. În realitate, filmul reconstituie o parte a unei răni sociale: trauma sărăciei - care generează ruptura între Est și Vest. Cele cinci personaje recompun destul de exact condiția migrantului, prin secvențe memorabile, aducând alături mizeria, umilința și limitele adaptării.

Filmul debutează cu imaginea satului din care provin personajele, în toată sărăcia lui, fără ca tușele să devină dure, ci mai curând optând pentru o anumită poezie (lacul, biserica, prispa și soba cu gură largă), ca mai departe filmul să păstreze aceeași notă, în secvența repartizării românilor veniți să muncească "în afară" ori în ilustrarea vieții occidentale. Nu cade niciodată în realism îngroșat, nu se lasă tentat de idealizări. Nu e satiră, nu e nici reportaj critic. Ci este o poveste, cu detalii și acțiune in crescendo.

Este greu să ții balanța în echilibru, atunci când vine vorba despre distrugerea unor opere de artă. Ești tentat să deplângi barbaria, să lași măcar o floare pe mormântul dispariției unor capodopere. În alt sens, ți-ar plăcea să existe un deznodământ fericit. Să nu fie adevărat. Ai vrea ca Natalia să fi sustras/ascuns o parte dintre tablouri. Dar filmul nu merge pe rețetarul comercial. Nu lasă loc de interpretări și nici nu încheie cu ostentație. De la un capăt la altul doar arată o stare de fapt, în latura ei omenească.

Toate personajele au viață, au biografie. Chiar și cele secundare ori periferice, cum e lopătarul, au consistență.

Iță (Rareș Andrici) duce povestea, asigurând coeziunea grupului, și ca liderul al personajelor, dar și ca ton actoricesc principal. Este complet, de la atitudine la replici și costume, impune într-un mod subtil linia interpretativă a celorlalte personaje, atât de diferite de el. Chiar face un tandem cu Robert Iovan, care, prin nota histrionica și limbajul colorat, emană imediat simpatie. Dar nu asta îi face autentic, cât dialogurile vii, logice și legate permanent de poveste. De altfel, filmul are dialoguri impecabile. Nimic de umplutură nu e acolo, nicio replică artificioasă, niciun cuvânt aruncat la întâmplare.

Rolul cel mai greu îl are Gigel (Ionuț Niculae). Este și eroul principal, pentru că filmul se derulează din perspectiva lui și a Nataliei, interpretată de Anamaria Vartolomei. Ionuț Niculae își impune personajul prin pasivitate și prin nehotărârile lui.

Toate cele trei personaje masculine se înșurubează bine în prototip, în primul rând ca fețe ale imigrării, care obligă la transformări, la pierderea valorilor, la alterarea planurilor inițiale etc.

Cu poveste auxiliară la diegesis, Natalia devine aici un personaj-argument. Revolta ei inițială se temperează, personajul își amputează treptat dorința de comunicare și chiar de acțiune, acceptând o existență fără participare.

Aproape că personajele vin unul în continuarea celuilalt, pentru a trasa drumul degradării. Andreea (interpretată de Macrina Bîrlădeanu, excelent intrată în rol) resemnată, pare emanația tuturor frustrărilor trăite de Iță.

Ce vreau să spun este că Jaful secolului e în primul rând un film de personaje. Istoriile lor, aglutinate, dezvoltă traseul migrării, răspunzând la întrebarea pe care o pune povestea din capul locului: cum s-a ajuns aici?

Filmul are virtutea de a detecta acel ceva care se dereglează în omul ajuns în Occident. Și mai mult chiar, surprinde cu un anume umor amar cum și unde se scindează lumile. Discuțiile dintre polițiștii români și olandezii, veniți să recupereze tablourile, exprimă direct fisura socială, într-un limbaj edificator.

Însuși titlul filmului își schimbă coloratura. De la sensul aproape emfatic se duce spre o acțiune derizorie și spre un deznodământ absurd.

Lucrat cu atenție, cu accent pe compoziție, în primul rând, filmulJaful secolului, devine treptat un tablou în replică la impresionismul colorat și spumos a lui Monet, în replică la expansiunile lui Van Gogh, sau la îndrăznelile lui Picasso și Matisse, un tablou de un realism crud, în alb și negru.

Jaful Secolului este o co-producție româno-belgiană-olandeză, produs de Mindset Productions, în co-producție cu Mobra Films, Lunanime, Les Films du Fleuve, Bastide Films, Filmgate Films, Film i Vast și Avanpost Media. La realizarea lui a contribuit și Centrul Național al Cinematografiei.

Distribuția

Anamaria Vartolomei, Rareș Andrici, Ionuț Niculae, Thomas Ryckewaert, Mike Libanon, Macrina Bârlădeanu, Robert Iovan, Lucian Ifrim, Alexandru Potocean, Mirela Nicolau, Ana Ciontea, Tim Haars, Charlotte Vandermeersch, Janir Izdrăilă, Răzvan Bănică, Geo Dobre, Charlotte De Wulf, Mihai Verbițchi, Truus De Boer, Leny Brederweld, Bart Oomen, Teli Jaloch, Julian De Backer, Safak Karadeniz, Hank Botwinik, Antonia Marin, Sien Eggers, Alice Beatriz Muñoz Mihai, Alexandra Volintiru, Florin Olimp, Alina Natal, Cristian Gavril, Florentina Pană, Cristian Aceleanu, Florin Ivanciu, Ruxandra Bulgaru, Ilie Sauciuc, Gabriel Achim, Mihnea Petrescu, Andrei Radu, Florea Ciocârlia, Lore Gyzels, Mihnea Trușcă, Robert Emanuel, Teodor Drăgan, Robin Kupens, Sebastian Bosoi Diamandi.

Imaginea: Marius Panduru RSC,

Montajul: Katharina Wartena și Robert Bitay, Scenografia: de Simona Pădurețu

Costume: Margriet Procee.

Proiecții

MARTI, 23 SEPTEMBRIE, ORA 19:00

IASI

MIERCURI, 24 SEPTEMBRIE, ORA 19:00

CONSTANTA

VINERI, 26 SEPTEMBRIE, ORA 18:00

CLUJ-NAPOCA

SÂMBĂTĂ, 27 SEPTEMBRIE, ORA 19:00

TÂRGU MURES

DUMINICÃ, 28 SEPTEMBRIE, ORA 17:30

BRASOV