Iulian Popa, Vizite neanunțate, Humanitas, 2025

Proză scurtă de un realism dur și incisiv, cu imagini din copilăria anilor ’80 (deja un loc comun în literatura autohtonă) și cu personaje bine conturate epic. Povestirea care dă titlul volumului deschide seria textelor ce conturează universuri complexe, în care sentimentul inadecvării se face simțit în contexte epice diverse. Puternice, imaginile se întrepătrund neanunțat în universuri individuale profunde ce își dezvăluie uneori realități necunoscute – foști securiști prinși în jocul polițienesc al victimei în căutarea libertății (Lucruri mărunte).

Cu verb intens, Iulian Popa știe să folosească detaliul semnificativ și, mai ales, să creeze contextul epic care să mențină atenția lectorului. Punchline-ul este ceea ce face din fiecare dintre cele zece povestiri o lectură minunată de vacanță, atâta cât a mai rămas din ea.

Alin Mureșan , Clara Mareș, Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica, Polirom, 2025

Poate nu tocmai cea mai potrivită lectură în perioada concediului, însă m-a bucurat să văd încă o carte despre fața mai puțin cunoscută a istoriei comuniste. Un interes personal mai vechi m-a făcut curios să aflu ce se ascunde în spatele poveștii. Un dialog sincer, o bucurie a povestirii și, poate cel mai interesant pentru mine, o enormă capacitate de distanțare obiectivă acolo unde este cazul. Monstruozitatea istoriei este diminuată (e posibil oare?) de bucuria dialogului pe care cei doi tineri cercetători îl susțin admirabil.

Pentru cine are disponibilitatea lecturii unei astfel de cărți, vă anunț dinainte: atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional! Nu este vorba doar de istoria închisorilor comuniste, ci de o istorie personală, în spatele și în afara gratiilor.

Dana Ștefan, #deshumări, Tracus Arte, 2025

M-am întâlnit cu poezia Danei Ștefan la mal de mare printre zgomotul valurilor și al pescărușilor. Nimic mai potrivit! Texte scurte, imagini izbitoare, cu metafore puternice în care se regăsesc adâncurile unei ființe greu de mulțumit (nu întâmplător folosesc această sintagmă). Versurile plesnesc la lectură, se contractă și se dilată până la explozia semantică: Peștii nu plâng/ doar unul dintre ei s-a răstignit pe cruce. Cred ca aici rezidă frumusețea poeziei Danei Ștefan: în curajul construcției unui imaginar poetic propriu, dominat de pescăruși, mare și de un tu mereu în expectativa relației. Un oniric întârziat sau, mai bine spus, un oniric reinventat în vibrațiile postumane ale literaturii de azi.