Fie că lucrează în învățământul preuniversitar, fie că activează în cel superior, toți profesorii au constatat, în special după anul 2000, o scădere drastică a standardelor de performanță. Generațiile actuale, auzim constant, profită de masificarea educației, pentru a obține diplome și calificări calpe, inutile, care nu reflectă decât în mică măsură cunoștințe și abilități pe care antecesorii lor le aveau lejer.

Cum s-a ajuns aici? Înainte de a arăta cu degetul asupra unor cauze perfect legitime (prăbușirea culturii clasice, inflația de note, pierderea motivației reale), permiteți-mi să atrag atenția doar asupra elefantului din cameră: emergența societății de consum, care ascunde, în chiar genotipul ei constituent, germenii comodității și ai respingerii efortului intelectual. Altfel spus, dacă un profesor încetează să mai ceară mult de la un elev sau student, se va trezi confruntat cu un vid intelectual rapid adoptat de psihicul celui confruntat cu soluția comodă a indisciplinei intelectuale.

Ca să nu credeți că vorbesc în chip gratuit, dați-mi voie să vă detaliez aici programul unui elev de la Schulpforta, școala de elită ale cărei cursuri au fost absolvite de Fichte, Klopstock sau Nietzsche. (Curioșii pot găsi detalii suplimentare în recenta biografie a lui Nietzsche, redactată de Sue Prideaux.) Trezirea avea loc la ora 4, iar, după toaleta matinală, urma micul dejun la 5.25 (lapte cald și chifle proaspete). Lecții erau programate de la 6 la 7, apoi de la 8 la 10, de la 11 la 12 și de la 13.45 la 15.50. Reprizele de studiu individual ocupau intervalele orare de la 7 la 8, de la 10 la 11 și de la 17 la 19. Prânzul era programat la 12, iar cina la 19, după o gustare la 15.50. Ziua se încheia la ora 21, după o oră de joacă în grădină. Îmi veți spune că este excesiv, că, astăzi, tinerii trebuie să se bucure de mai mult timp liber și de o viață socială activă. De acord, dar ce veți zice atunci când veți afla că școala în cauză are, chiar și astăzi, un program de studiu intensiv nu cu mult diferit de cel enumerat mai sus, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea? În continuare, latina este obligatorie, iar, dintre limbile străine, se studiază intens elina, engleza, franceza, spaniola, rusa, ba chiar și ebraica. Nu mai vorbesc despre studiul aprofundat implicat de științele tari, precum matematica, fizica sau chimia.

Morala? Nu vreau să vă țin o pledoarie pentru studiul benedictin, însă, dacă nu vom lua nicio măsură și ne vom mulțumi doar să înregistrăm mercurialul scăzut al programelor de studiu contemporane, ne vom confrunta, în deceniile care urmează, cu o scădere accelerată și, finalmente, cu o prăbușire definitivă a învățământului de performanță. Iar când ne vom găsi în acel punct, probabil înainte de mijlocul secolului al XXI-lea, opțiunile la îndemâna noastră vor fi de-a dreptul nule. Nu numai că oamenii de atunci nu vor mai putea inventa mașini noi pentru a-și ușura existența și a-și asigura progresul material și intelectual: ei nu vor mai fi capabili nici măcar să le utilizeze corespunzător pe cele deja create.

PS În anul I de facultate, o colegă s-a făcut de râs pentru că, într-o lucrare, a scris Doomsday Book în loc de Domesday Book. Era vorba despre marele registru comandat, în 1086, de cuceritorul Angliei, ducele Guillaume al II-lea al Normandiei, devenit rege în Albion sub numele de William I. La 20 de ani după invazia încununată de succes, proaspătul suveran voia să afle care erau bogățiile de care dispunea noul său teritoriu. Colega în cauză demonstra, prin înșelătoarea și involuntar comica ortografie fonetică utilizată, că nu știa la ce se referă documentul citat: Domesday era legat de latinescul domesticus, termen, la rându-i, derivat din domus, locuința tradițională romană. Iată că, la 25 de ani de la această eroare, descopăr cu groază că studenții actuali nu mai au nici măcar o bază de confuzie, pentru că nimeni nu a auzit de Domesday Book. În acest ritm, peste încă 25 de ani, nu vor mai fi auzit de cucerirea normandă, iar, după încă 25 de ani, nu vor mai ști nici măcar ce este Britania.