V-ați întrebat vreodată cum se poate lecui cineva de frică? Mai ales de frica de dragoste? Eu mărturisesc că nu obosesc să-mi pun această întrebare, așa că m-am bucurat când am găsit un foarte neobișnuit remediu în Mantia de stele. Ghid astrologic de ghicit, cartea lui Milorad Pavić pe care am recitit-o zilele trecute.

În cea de-a cincea povestire, Fecioară și Gemeni, se pomenește despre o casă din Estramadura în fața căreia ar exista, bifurcate, două scări de piatră, fiecare cu câte opt trepte: cine pune piciorul pe cea dintâi treaptă a primei scări simte cum, pe măsură ce urcă, frica de dragoste se întețește atingând paroxismul atunci când persoana ajunge pe cea de-a opta treaptă (de fapt palierul din fața ușii). Dacă nu vrea să intre în casă cu tensiunea acestei frici paralizante în suflet, nu are decât să coboare cealaltă scară, treaptă cu treaptă, pentru ca astfel, în coborâre, frica de dragoste să se potolească și în cele din urmă să înceteze.

Leacul funcționează și pentru cine nu călătorește în Estramadura și nu are la îndemână scara ca atare (fiindcă cele șaiseprezece trepte ar reprezenta, de fapt, imitarea scării muzicale). Așadar, orice fricos poate cânta în gând do-re-mi-fa-sol-la-si-do, iar în momentul în care frica sa ajunge la apogeu, poate începe să cânte de sus în jos, de la cel mai înalt la cel mai jos ton, făcând astfel ca anxietatea să i se potolească.

Pasajul merită reținut și dintr-un alt motiv: cine reflectează asupra rolului (și rostului) fantasticului în literatura contemporană nu poate trece cu vederea împrejurarea că această categorie este intim legată de anxietate, de frici mai vechi sau mai noi, individuale sau colective.

De altfel, deși subintitulată "ghid astrologic de ghicit", Mantia de stele nu este doar o carte despre vise, metempsihoză și explorarea altor lumi. În câteva rânduri fundalul acțiunii este Belgradul de la sfârșitul anilor ’90, brăzdat de bombele NATO, iar frica paroxistică ajunge să se transforme adesea în amnezie, abulie, uitare de sine, ură față de viitor:

"Într-o seară, când asupra Belgradului cădeau bombe NATO cu termen de garanție depășit încă din 1997 […] el picotea în pat, cu degetul în gură sugându-și-l ca un prunc […] Boala lui, ura bolnavă față de viitorul cumplit, dădea roade" .

Carte destinată parcă anume recitirii, Mantia de stele îl invită pe cititor să intre în jocul naratorului, să participe la dezlegarea enigmelor ce se ascund în spatele celor șase povestiri – de dragoste, de război – și, ca mai toate romanele lui Pavić, îl dezorientează cu bună știință, în sensul că îl confruntă cu taine, ce ascund alte taine, după sistemul păpușilor rusești, teoretizat, de altfel, în Precuvântare.

Ceea ce contează până la urmă este plăcerea de a asista la un spectacol plin de culoare, în care personajele sunt măști, obiecte, sunete și extravagante piese de vestimentație.

Nici nu mai contează dacă descoperi sau nu că în spatele măștilor din cele șase povestiri se ascund aluzii și referințe încifrate la o șaptea – cea mai veche, dar și cea mai plină de tâlc – aceea a misterioasei căsătorii a împăratului Henric al II-lea (mort în anul 1024) cu preafericita Cunigunda de Luxemburg.